Am ales acest Close Review “Bird Box” vs “The Maze Runner” pentru sunt că două povești din lumi supranaturale de tip apocaliptic, ce merg genial suprapuse în cascadă și pot fi transpuse foarte ușor în realitatea cotidiană. De câte nu ne simțim încolțiti ca niște șoricei și trebuie să găsim un plan și o soluție cât mai rapidă pentru a putea evada, pentru a o lua de început?
Tipul cel nou-The Maze Runer
Prima parte din “The Maze Runner”, producție regizată de Wes Ball, înfățisează un tânăr ce se trezește, speriat pe un alt tărăm izolat, unde trăiesc și alți băieți. Următoarele 2 părți am avut șansa să le decopăr grație Cristinei, colega de la jobul anterior pentru care îi mulțumesc maxim! Revenind la film, eroul peliculei nu-și amintește nimic inițial, nici măcar cum îl cheamă, dar a fost inițiat în noua societate de Alby, liderul grupului. Se pare că toți din cei aruncați în această poiană misterioasă avuseră aceeași problemă, singurul ajutor ce venea era lunar, în cutia în care a venit și acest tip, de restul necesităților trebuiau să se organizeze cu toții în echipă. Tânărul nou sosit este familiarizat rapid cu locul și regulile lui, principala interdicție fiind să nu treacă de peretele uriaș ridicat.
Malorie cea curajoasă-Bird Box
Am avut șansa să intru în posesia bestsellerului “Bird Box”, scris de Josh Malerman, grație unui concurs unde am scris articolul despre beletristică unul de natură mult sau mai puțin SF. Povestea are în centru pe Malorie, femeie luptătoare dar înfricoșată la gândul că trebuie să-și părăsească adăpostul alături de copii ei, legați la ochi. Mai mult decât atât, ei trebuie să vâslească orbi pe un râu plin de pericole până la destinație. Și totul începuse în urmă cu câțiva ani, când Malorie încă locuia cu sora ei Shannon, în chirie și abia aflase că este însărcinată, tocmai când lucrurile începeau s-o ia razna în toată lumea. Oamenii vedea ceva apoi înnebuneau și se sinucideau.
Thomas cel curios-The Maze Runner
Curiozitatea îl apropie pe tânăr tot mai mult de pereți, dar este atenționat de Chuck despre faptul că nu are voie. La faza următoare se întâlnesc cu alergătorii, care reveniseră dintr-o misiune de după ziduri. Cum părea tot mai nerăbdator, eroul nostru este îmbrăncit de Gally, unul din liderii wannabe al grupului, atrăgând atenția tuturor. În prima seară, nou venitul află că Mino împreună cu ceilalți alergători cartografiază pe zi, de 3 ani labirintul, care se schimbă zilnic, pentru a încerca să găsească o cale de scăpare. Dacă nu revin din labirint înainte de apusul soarelui, rămân blocați toată noaptea și nimeni nu supraviețuise nopții acolo, deoarece este păzit de niște roboți mutanți. Bobocul, cum erau denumiți cei noi sosiți, ardea de dorință să devină un alergător. În urma unei lupte tradiționale corp la corp cu Gally, după o căzătură eroul nostru își aduce aminte cum îl cheamă, numele lui era Thomas, lucru sărbătorit și salutat de toată lumea. Din păcate, petrecerea a fost inchisă de sunetul înfoirător a robotului mutant.
Antrenamentul și începutul- Bird Box
Fată și Băiat au fost pregătiți de mici pentru această aventură, fiind învățați să asculte toate zgometele din jurul lor, fiind singura soluție de ghidare în lipsa văzului.
Revenim puțin în trecut,unde Shannon o ducea pe Malorie la farmacie pentru a cumpăra un test de sarcină să fie sigură că este este gravidă. Pe stradă toată lumea părea foarte paranoică în viziunea lui Malorie, se comporta ciudat, evidentând contactul, își acopereau fața cu un ziar sau chiar mergeau cu ochii închiși. La întoarcerea de la famarcie, strada devenea tot mai pustie, iar oamenii începeau să-și acopere ferestrele. Revenite în casă, sarcina lui Malorie se confirmă, avea deja 5-6 săptămâni și pe lângă asta avea de gestionat și nebunia cu sinuciderile, ce se apropia de orașul lor. Shannon încerca să afle ultimele noutăți, urmărind știrile cu tot mai mare îngrijioare. Într-una din următoarele zile, Malorie iese afară să ridice ziar, devenind și ea tot mai panicată de isteria creată. Rămâne setată pe un anunț despre un refugiu, apoi se întoarce în casă, zorită de Shannon, ce se puse să acopere și ea ferestrele.
Infecția-The Maze Runner
La o plimbare prin pădure, Thomas este atacat de Ben, un fost alergător, care se transforma în mutant, după ce fusese înțepat de o creatură din labirint. Thomas a fost salvat de ceilalți și alergătorul infectat a fost forțat să meargă noaptea în labirint. Ce nu-i dădeau pace noaptea lui Thomas erau viziunile dintr-un laborator, ce păreau atât de reale. Thomas reușește să intre în labirint și să rămână captiv alături Mino, ce încerca să iasă la timp, cărându-l pe Alby, dar nu a reușit. Urmează o cursă pe viață și pe moarte, în care Mino și Thomas îl cărau pe Alby, ce era inconștient și în același se ascundeau și fugeau de creatura din labirintul ce-și modifica pereții, la intervale repetate de timp. Deși reușesc să scape din labirint, Thomas este judecat că a încălcat regulile, Gally propune să fie pedepsit. Între timp o fată este trimisă cu o notificare în mână ca ea este ultimul pachet. Tipa pare să-l cunoască pe Thomas, deși acesta nu-și aduce aminte mai nimic, stârnind suspiciunile tuturor. După ce a ucis o creatură, Thomas era și mai dornic să se întoarcă în labirint, să afle cine controlează labirintul, mai ales că Mino îl propusese ca alegător în ciuda faptului că-l îl credea puțin sincucigaș. Thomas și Mino hotărăsc să revină în labirint, alături de încă 3 alergători, pentru a lua o mostră tehnologică de la creatura ucisă, practic primul indiciu despre inamicul lor. Gally era tot mai speriat de faptul că Thomas încălca regulile și îndemna pe ceilalți să intre în labirint. Gally insista să fie pedepsit, doleanță ce i-a pus fost pusă în aplicare într-o mică măsură, în același timp cu numirea lui Thomas în funcția de alergător, făcându-l și mai nemulțumit pe Gally.
Inevitabilul se produce-Birx Box
Cu 6 luni înainte de nașterea copiilor, casa era pregătit ca de război, cu toate ferestrele acoperite. Toate blogurile, site-uri, absolut toate știrile vorbeau despre nebunia sinuciderilor, Malorie era tot mai confunză, iar Shannon tot mai panicată, cea din urmă fiind cea care verifica cel mai des noutățile, care pe bloguri părea luate în glume până când persoane apropiate ale autorilor s-au sinucis și astfel problema a devenit o certitudine. Nici părinții nu le mai răspundeau la telefon, Malorie a vrut să meargă cu mașina să vadă care este situația, dar a fost oprită de Shannon. Se instituise de la guvern stare de urgență națională, oamenii fiind sfătuiți să-și încuie ușile, să-și acopere ferestrele și să nu privească afară. Deși avea pofte specifice de gravidă, lui Malorie îi era teamă să iasă din casă, mulțumindu-se cu proviziile adunate, nu era dispusă să riște să pățească tot ce auzea la știri că se întâmplase. La un moment dat, Malorie oprește televizorul și radioul să verifice de ce nu răspunde sora ei. Urcă la etaj și o găsește pe Shannon în propriul dormitor cu o foarfecă înfită în piept. Speriată, încearcă să sune la poliție, la părinți însă nimeni nu răspundea, ia ziarul și citește în lacrimi de mai multe ori anunțul despre adăpostul din Riverbrige, la 15 minute de casa ei. Săraca, era singură și nu știa ce să facă…
Nici o ieșire-The Maze Runner
Mino îi dezvăluie lui Thomas harta întregului labirint, cu toate ciclurile de rotație a pereților, spunându-i secretul știut doar Alby, faptul că nu există nici o ieșire din labirint. Totuși se pare că Mino a descoperit că există un tipar și zona 7 părea locul de proveniență a creaturii, motiv pentru a fi explorată de către cei 2 alergători. Între timp se trezește și fata trimisă, dar era foarte nervoasă, cocoțându-se sus și aruncând cu pietre în ceilalți. Thomas urcă sus să discute cu ea. Se pare că nici ea nu-și aducea aminte mare lucru despre ea, dar își știa numele, Theresa.
Spre adăpost-Bird Box
Cu ochii ba deschiși, ba închiși, Malorie pornește cu mașina spre adăpost, după ce nici de la spital și nici de la pompe nu i-au răspuns la telefon, măcar să-și îngroape sora cum se cuvine. Ajunsă cu mașina aproape de adăpost, orbecăie spre ușă și sună. După cei din spatele ușii au tot chestionat-o despre nume și locul de proveninență și verifică dacă are ochii închiși, Malorie jura disperată că nu a văzut nimic. Într-un final i se deschide și este trasă înauntru, unde este pipăită cu niște cozi de mătură. Când deschide ochii vede cei 5 viitori colegi, 4 bărbați Tom, Jules, Don, Felix și o femeie pe nume Cheryl, dotați cu echipamente de protecție improvizate din căști, cozi de mătură, ghemotoace de vată, banda adeviză, pixuri, creioane și alte chestii ascuțite. Bineînțeles că ferestrele erau acoperite cu pături negre. Precauția venea din pricina faptului că Malorie era primul oaspete din ultimele săptămâni. Supriza casei era și un cățel, rasa border collie pe nume Victor. Deși George, proprietarul casei, murise, linia de telefonie fixă era încă funcționabilă deși nu aveau pe cine suna, curentul era asigurat de centrala hidroelectrică ce folosea râul din spatele casei, iar fântăna reprezenta sursa de apă, căci apa la robinet nu mai curgea.
Răul este bun-The Maze Runner
Sub privirile foarte suspicioase ale lui Gally, Thomas și Theresa încercau să deslușeacă tâlcul viziunilor ce păreau a avea prea multe similiarități. Se simțeau diferiți față de ceilalți și Thomas nu înțegea motivul, nu înțelegea de ce o vedea pe Theresa în visele sale. Se pare că Theresa avea cu ea antidotul pentru înțepătură, ce a fost testat pe Alby, primul om ce fusese trimis în poiană. Chiar Theresa i-a înfipt acul cu un calm admirabil, când ceilați încercau să-l potolească. După o noapte de izolare, Thomas este preluat de Mino și cei doi pornesc spre sectorul 7, trecând printre lame uriașe tăioase. La următorul nivel, unde ajung datorită echipamentului de detecție extras din creatura ucisă părea că un pasaj de evadare se întrezărea, cuibul creaturilor, dar sunt nevoiți să fugă din labirint, să revină în poiană din cauza sistemul de protecție complex declanșat. Un nou duel verbal se aprinde între Thomas și Gally pe tema evadării din poiană și a riscurilor ce le presupune această nebunie.
Măsuri de precauție-Bird Box
Tom îi arată pivnița lui Malorie și îi detaliază inventarul proviziilor. La dezbaterea despre cel mai sigur loc din casă, în cazul în care răul va pătrunde, Tom o convinge că nu pivnița este cea mai sigură locație ci mansarda, ce avea o încuietoare mai bună. Ca să se cunoască mai bine, cei doi își fac destăinuiri, cum Malorie și-a pierdut sora, iar Tom fica.
Revenind în prezent, pe rău, Malorie și copii ei dau de mal și de o altă ambarcațiune. În un bărbat îi îndemna să-și scoate bentițele, deși Malorie era preocupată mai mult să scoată barca de la mal, nebunul tot insista că pericolul a trecut și pot privi. Ba chiar plusa că a văzut una dintre creaturi și menționa ca nu sunt așa urâte. Stresată să scape de această încercare, Malory lovește barca bărbatului ce se poziționase în fața lor. Tom îi spusese că dacă un om este deja nebun, nu mai are cum s-o ia razna și mai rău de atât. După o mulțime de manevre, Malorie reușește să pornească barca. Norocul ei este că la un moment dat glasul bărbatului si-a pierdut din intensitate ca și cum s-ar fi înecat, probabil nu era așa de zmeu precum se credea și a văzut o creatură.
Alby și revelația-The Maze Runner
Alby își revine și își aduce aminte lucruri importante despre Thomas, dar până să dea foarte multe detalii, se pornește alerta în poiană despre ușile labirintului, ce nu se închiseseră în noaptea aceea, cum se întâmpla în mod normal. Mai rău de atât, se deschideau toate ușile labirintului. Poiana era atacată de creaturi care ucideau tinerii. Gally ca un laș s-a ascuns în groapa de izolare, în timp ce ceilalți erau alergați pe câmp ca niște șoareci de către pisici. După ce a fost foarte aproape să-l ia pe Chuck, o creatură îl răpește și îl ucide pe Alby. Gally vine ca eroul după război și îl pocnește pe Thomas, acuzându-l că este de partea inamicului. Thomas face un gest nebunesc și se înțeapă singur, crezând că șocul îl va ajuta să-și amintească trecutul său.
Sinuciderile continuă-Bird Box
Radioul părea singura sursă de știri a casei, însă nici ultimul dj rămas nu prea mai avea ce să le spună, doar turuia, se înfuria și înjura, dar totuși era o sursă de zgomot, ultima legătură a celor din casă cu lumea de afară. Era bună dispoziție în casă, întreținută și de acordurile lui Tom la pian. Locatarii casei încercau să uite de toate dramele prin care treceau, mai ales Jules ce își găsise soția cu gătul tăiat în șațul de scurgere de lângă bloc. Toată atmosfera a fost stricată de vocea dj-ului care părea că a luat razna de tot, de data aceasta împușcându-se în cap… Nici nu apucă să-și revină gașca din șoc, că la sună suna cineva. Olympia, o vecină, gravidă și ea în 4 luni, ce se alătura grupului. Grijile lui Don privind proviziile deveneau tot mai vociferante. Dintr-o discuție în alta, Tom îi povesteșe lui Malorie cum l-a cunoscut pe George, Tom fiind primul străin ajuns în casă. George era omul savant, cu idei, care dorea să afle neapărat sursa acestor creaturi și cum se pot evita. A propus experimentul să filmeze ce se află afară și apoi să privească. Pentru a fi sigur, a propus să fie legat, dar a sfârșit prin a se tăia pe tot corpul, până la os, cu funia ce îl lega de scaun.
Thomas și revelația-The Maze Runner
Thomas se trezește și le spune tuturor că totul este defapt un joc experimental, un test de când erau copii, dezvăluindu-le că el și Theresa sunt o parte din echipa oameniilor de știință ce au conceptul acest labirint. Prin vocea lui Newt, liderul informal, căci Gally preluase prerogativele de șef, o parte din tineri rămân de partea lui Thomas și sunt de acord să plănuiască evadarea din labirint. Ar mai fi ore bune de povestit, dar finalul acestei primei părți plus partea a 2-a și a 3-a sunt prea incandescente să fie redate în cuvinte.
Pericolul invizibil-Bird Box
Au durat câteva până să riște să bea din apă din fântănă, exista riscul să fie contamintă. Tom a fost curajosul ce și-a luat inima în dinți și a gustat din apă, dacă nu încerca nimeni probabilitatea ca toți să moară de sete era destul de mare. A cerut să fie încuiat în pivniță înainte să bea din apă, dar Malorie i-a sugerat camera ei, să nu distrugă proviziile, neștiind că este aceeași camera în care murise George. Jules a încuiat camera și toți așteptau să vadă dacă Tom pățește ceva. Tom a băut folosind filtrul de cafea sugerat de Malorie și apa s-a dovedit a fi potabilă. Suntem doar la jumătatea cărții și Malorie din prezent avea de înfruntat o haită de lupi legată la ochi, iar în casa din trecut grupul pleaca la cumpărături în oraș cu mașina pe băjbăite și un nou personaj intră în casă. Ce se va întâmpla oare? Răspunsul este în celălalte 100 și un pic de pagini, rămase de răsfoit în carte.