YOLO Andra I- Sfoara și spagatul

Bună, dragii mei! Suntem pe malul Bahluiului, în Iași, alături de Andra, o persoană foarte drăguță pe care am apucat să o întâlnesc acum ceva anișori. N-o să m-apuc să vă dau de la început toate detaliile că după aia o să dați scroll în jos și next.

Bine ai venit la rubrica YOLO-Interviu, Andra!

Andra- Bună 🙂

Nu am întrebări predefinite, dar este o singură obsesia a mea pe care o adresez la început, care să mă ajute să construiesc interviul, că în rest se improvizează, practic despre asta este tot interviul, este YOLO!

Andra- Ah!

Dacă ar fi să te descrii în 30-40 de secunde, ce ai spune despre tine sau dacă ți se pare mai simplu ce crezi că ar spune alții?

Andra- Mhm, stai să mă gândesc … Cred că ar fi mai simplu să mă descriu eu. Sunt o persoană foarte activă, ambițioasă, un defect mare al meu ar fi că sunt încăpățânată, chiar dacă am dreptate sau nu am dreptate, eu o țin pe a mea până la capăt. Îmi place să dansez, fac parte dintr-o trupă de dans, asta mă definește în mare parte💃. Ce să mai spun despre mine? Am făcut 13 ani de gimnastică și probabil asta m-a făcut să fiu așa ambițioasă, m-a disciplinat și în momentul de față studiez pedagogia la Facultatea de Psihologie. Mi-ar plăcea pe viitor să-mi deschid clubul meu de gimnastică, de dans, dar acum voi vedea . . .

A, bun! Păi în cazul de față interviul s-a terminat, ești angajată, toate întrebările la care mă gândeam au fost atinse :))

Andra- Da, bravo! :))

Bravo, Bobiță! :)) Vorbeai despre încăpățânare, de partea cealaltă a microfonului ai nimerit un alt încăpățânat. Voiam sa te întreb, pe tine personal, sincer, în momentul în care faci pe încăpățânata, lucru ce mă gândesc că este destul de des, deobicei ieși în pierdere sau în câștig?

Andra- Deobicei ies în câștig, adică de cele mai multe când am dreptate, îmi susțin opinia. Dacă nu am dreptate o să las mai moale, depinde acuma de caz.

Dacă ai dreptate în privința cuiva, îi reproșezi că ai avut dreptate sau îl lași să-și recunoască singur vina?

Andra- Da, am tendința să reproșez.

Și cum reacționează persoanele din jurul tău în momentul în care le reproșezi? Pleacă capul sau începe un război? :))

Andra- Începe un război, că de ce le reproșez, vai, depinde și de persoană.

Spuneai că studiezi psihologie și pedagogie. Cum privești de cealaltă parte a baricadei, cum reacționezi la o persoană la fel de încăpățânată ca tine? Să ziceam că cunoști o persoană pentru prima oară ….

Andra- Da!

Și îți dai seama din primele discuții ca este o persoană la fel de încăpățânată ca tine, cum o tratezi deobicei?

Andra- Normal, nu,nu ….

Încerci să lași tu garda jos?

Andra- Depinde acuma de situație, în general cu persoanele noi las garda jos.

Crezi că la nivel de negociere, partea asta de încăpătânare, mai ales că ești și femeie, deși o să sune foarte feminist, reprezintă un atu sau ceva care te trage în jos?

Andra- Cum m-am descris la început, este un mare defect, deci n-are cum sa fie atu.

Ți-ai dorit vreodată să fii mai puțin încăpățânată sau crezi că asta te face mai specială?

Andra- Nu, mi-aș dori să fiu un pic mai puțin încăpățânată…

Mergând un pic pe firul psihologiei tale, vorbeai că ai făcut 13 ani de gimnastică. Cum a început pvoestea ta cu gimnastica? Te-au dat ai tăi?

Andra- Da,da! Păi, știi foarte bine că înainte pe vremuri era perioada cu Nadia Comăneci. Gimnastica artistică era foarte cunoscută, mama mea și-ar fi dorit să facă și ea gimnastică dar cum nu a avut posibilitate la momentul respectiv m-a dat pe mine.

Câți ani aveai?

Andra- 3 ani și 10 luni, cam așa, dar ideea este că la noi în Iași nu există un club de gimnastică artistică. Mi-ar fi plăcut să fac gimnastică artistică, dar atunci era doar gimnastica ritmică. M-au dat la gimnastica ritmică unde erau antrenori foarte severi, performanța se făcea și în continuare se face acolo cu bătaie. Eu aveam noroc că la 4-5 ani arătam a 3 ani și nu a dat nimeni în mine, nu am pățit nimic, dar am avut colege care au fost bătute. De la vârsta de 7 ani m-am dus la gimnastică aerobică și acolo am dat de un antrenor extraordinar, un om de nota 10. Și așa am continuat timp de 10 ani, din care 7 ani am făcut performanță.

Vorbeai despre modele, a existat vreun profesionist din domeniu ce-l urmăreai tot timpul?

Andra- Nu cred că am avut un model anume, dar în schimb când eram mică urmăream gimnastele și gimnaștii, că la acesta sport există și băieți, dar nu erau un model anume, nu credeam că o să fie acest sport ceva ce am să urmez toată viață, doar ceva de moment.

Cele mai apreciate din studiul meu făcut pe Facebook tău sunt pozele făcut în poziția de spagat…

Andra- Sfoara, da! Oai, înainte era o perioadă, știu că am făcut o singură dată sau de două ori poza, mai multe persoane s-au trezit a comenta că numai așa fac poze. A, da? Numai așa o să fac pozele de acuma. Așa s-a format eticheta asta, uite aici se vede încăpățânarea mea. Dacă nu era lumea să comenteze nu puneam atâtea poze.

Ti-ai asumat pseudonimul de Andra “Spagat” sau “Sfoara”?

Andra- Sfoara, spagat este pe laterală, sfoara este cu un picior în față.

Aaa, am înțeles! Dar tot la fel de crăcit trebuie să stai, nu? :))

Andra- Da!

Oamenii pe care-i știu că pot să facă asta sunt tu și Jean Claude Van Damme, nu știu dacă poți să faci și pe tiruri :)) Cum poți să ajungi la nivelul ăla? Ține de elasticitatea oaselor?

Andra- Nu, ține foarte mult de exercițiu. Sunt persoane, fete, care au mobilitate de mici, eu nu am avut mobilitatea asta, eu am muncit-o dar în schimb m-am format de micuță, de la vârsta de 4-5 ani, când articulațiile sunt foarte moi. Am învâțat să fac majoritatea elementelor atunci, mai târziu nu a trebuit decât să-mi mențin acea mobilitate.

Spuneai că la un moment dat ai ajuns la nivel de performanță. Care a fost momentul tău de glorie, când ai simțit că performezi?

Noi eram un club de gimnastică aerobică, mergeam la competiții în tară, dar făceam și gimnastică acrobatică, ritmică, tot felul de dansuri care conțineau gimnastica asta de circ, acrobatic, construcții, cu prize, cu tot felul de elemente, cumva în afara ariei de gimnastică aerobică. Pot să spun că apogeul meu în ceea ce ține de gimnastică a fost când am participat la emisiunea “Românii au talent”. În 2012 am fost la preselecții și în 2013 am fost în semifinale.

Pe când erai tânără :))

Andra- Da, pe când aveam 13 ani, dar a fost frumos. Noi mersesem din proprie inițiativă în 2012, am luat 3 de DA și cam atât a fost în anul respectiv. În anul ce a urmat ne-au sunat cei de la “Românii au talent”, au spus să venim la preselecție că vom ajunge în semifinale, dar trebuie să trecem și prin etapa preselecțiilor. Noi cumva știam că o să ajungem în semifinale, am stat o săptămână la bootcamp, a fost o experiență foarte faină pentru niște copii. Eram toți cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani și a fost foarte fain.

Și acela a fost începutul trupei în care ești acum?

Andra- Nu,nu!

Sau cum se chema trupa?

Andra- Gimnis se cheamă club de gimnastică și acum sunt în trupa TheSky. Întâmplător coregraful meu Adrian Ștefan are elevi care fac gimnastică tot acolo, adică eu știam de echipa TheSky de când eram mică. Știam că sunt băieții lui la noi la gimnastică, la început ei erau axați pe dans irlandez, am fost la spectacole când aveam vreo 12 ani, dar nu m-am gândit niciodată că o să ajung în trupă.

Că o să ajungi acolo în cer 🙂

Andra- Da, o colegă de gimnastică a venit cu initiativa să mergem la preselecții. Nu mă așteptam să fim acceptate, bine a făcut ea un grup cu mai multe colege, dar doar eu am acceptat să merg. Și țin minte ca din prima l-am întrebat pe coregraf cam cât ar trebui să plătesc, eu credeam că-s niște cursuri, eu fiind obișnuită la gimnastică să plătesc o anumită taxă lunar. S-a uitat la mine și mi-a zis: -Acolo așa făceați voi? Aici nu dai bani, aici primești bani după o perioadă de 3-4 luni în care ai să înveți dansurile, o să intri în spectacole și o să câștigi bănuții tăi. Eram wow, eu credeam că trebuie să dau bani 🙂 Și aia a fost. O perioadă am făcut și gimnastică și dansuri concomitent, vreo 2-3 luni cred, foarte puțin. Știu că aveam și antrenamente de gimnastică, făceam pe stadion alergări ca să ne menținem condiția fizică.

În Copou?

Andra- Da!

Ai nimerit un microbist 🙂 Cât de mult contează factorul financiar în activitatea ta? Dacă ar fi să le împarți ca procente, cât la sută reprezintă factorul financiar și ce altceva mai reprezintă din motivația ta de a face dans?

Andra- Să spunem că dacă la început era 0%, acum este la 40-50% pentru sunt momente în care mi-aș dori să petrec mai mult timp pentru facultate. Ce mai face parte din motivație este și plăcerea pentru dans.

Care este principalul trigger ce ridică în momentul în care din punct de vedere profesional ai o zi foarte proastă, ai o accidentare sau ceva de genul? Cum reușești să te ridici din pat a 2-a zi, să nu-ți bagi piciorul?

Andra- Am pățit cred că de când sunt la trupă două accidentări, două entorse. Una am pățit-o la o repetiții, fix înainte de spectacol, mi-am sucit glezna, mi s-a umflat instantaneu. Nu puteam să calc dar eu trebuia să-mi fac treaba. Am mers la spectacol cu gândul că trebuia să-mi fac treaba pentru care vor fi plătită. Am mai avut în decembrie, acum 3 ani, tot așa o entorsă, fix pe scenă, la spectacol. Automat nu puteam să dau înapoi, că era fix primul dans, noi aveam foarte multe dansuri și am continuat așa. Acum 2 ani, prin mai, am mai pățit să fiu extrem de răcită. Aveam un spectacol tot așa de dans, când ieșeam afară era rece ca într-o seară de mai și începeam să tușesc, dacă intram unde ne schimbam era foarte sufocant, la fel începeam să tușesc, când dansam eram ok. Atunci a fost un moment destul de critic, că noi avem în repertoriu dansul colacelor, când se aduc darurile. Trebuia să dansăm cu cadourile în brațe, cu colace, coregraful a zis că pune 30 de secunde pauză, ca să luăm toate ălea și apoi să ne pregătim de dans. Eu am ieșit 10 secunde afară să tușesc și imediat a început melodia. Când am ajuns, cel mai greu cadou, de 10-15 kg mi l-a dat mie. Eu nu eram în stare să mă țin pe picioare, dapoi să țin cadoul ăla. L-am pus frumos în spate și am dansat cu mâinile în șold. Nu puteam să stau cu el în brațe, dapoi să dansez. Am trecut peste moment, spectacolul a ieșit bine, doar că după pur și simplu mi-am pierdut cunoștiința. Cât mă schimbam, am început deodată să mă demachiez, eu care tot timpul mă demachiam acasă, nu în timpul spectacolul când am terminat. M-am demachat și a venit o colega să mă întrebe dacă sunt bine și am căzut jos. Bine, eram cumva conștientă de ce se întâmplă, am simțit că ea i-a trimis mesaj prietenului meu, care și el este în trupă. El a venit, mă stropea cu apă, m-a ridicat în picioare, am căzut din nou și cam aia a fost. Vreo 10 minute mi-au trebuit să-mi revin. După mi-am revenit și a fost ok.

Îmi povesteai de faza când te-ai accidentat chiar în timpul spectacolului …

Andra- Da, a fost amuzant :))

Cum acoperi treaba ca publicul să nu se prinda?

Andra-Nu poți s-o acoperi, noi știam că trebuia să intrăm să formăm un cerc. Eu eram a 3-a persoană sau ceva de genul, alergam undeva în cerc și am cazut toți, bam! Șirul s-a oprit, am văzut negru în fața ochilor, în primă fază, nu mai vedeam nimic. Nici nu puteam să mă țin pe picioare, dar m-am ridicat și am continuat așa, nu mai știam în ce parte să merg. A fost ok și țin minte că în timpul dansului era coregraful ca îmi zicea să fac în forță, eu plângeam acolo, abia mă țineam pe picioare :))

Și reacția publicului?

Andra- Dar nu cred că s-a prins lumea.

Credeau că este parte din spectacol :))

Andra- Era un spectacol de Crăciun, o spiridușă împedicată :))

Discutam despre eșecuri și succese, obișnuiesc să adresez o întrebare comparativă …

Andra-Știi că limonada asta este extrem de acră? :)) Continuă 🙂

Lasă că ești tu prea dulce, probabil d-aia te-au nimerit 🙂 Pe partea de succes și fericire mi-ar plăcea să văd perspectiva ta. Pentru tine, succesul și fericirea sunt același lucru, se suprapun, se includ?

Andra- Cred că se includ una pe alta, scopul unui om cred că este să …

Nu vorbim generalități, vorbim strict pentru tine. Hai să o luăm altfel, cum ai defini succesul și cum ai defini fericirea, în viziunea ta?

Andra- Din punctul meu de vedere, scopul meu ar fi să am și succes și să fiu și fericită. Fericirea nu ține de cele mai multe ori de carieră, ci de familie, prieteni, dar desigur că succesul într-o carieră le influențeză.

Uite, întrebarea următoare este în exclusivtate, n-am adresat-o niciodată…

Andra- Aoleu :))

Dacă ar trebui să sacrifci una dintre ele, ce ar fi prefera? Să sacrifici succesul ca să fii fericită sau să sacrifici fericirea ca să ai succes? Pentru că asta se întâmplă, nu este o întrebare filosofică, fiecare facem asta.

Răspunsul în partea a 2-a a interviului YOLO Andra- Dans doar pe muzică

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s