Bună, ce faci? Vrei să ieșim?

Deși este un adept al conceptului că nimic nu dispare cu adevărat, Cris încerca să se convingă că trebuia să coboare muntele și să o ia de la zero din nou, după ce Natasha a dispărut în ceață în episodul anterior din seria de probe SuperBlog 2018 din care și acest articol face parte. Experimentase de atâtea ori, era conștient că puterea se bazează pe eșecuri nu pe succese, chiar dacă este mereu același vis, când dragostea nu îl mai recunoaște, deși el poartă în suflet o iubire mai mare decât viața însăși.

Dar la urma urmei asta înseamnă viața, risc! Așa că era timpul să înceapă coborârea, lejer, cu pauze lungi și dese, cheia marilor succese. Fiecare pauză era un moment de reflecție asupra primelor întâlniri cu diferite fete, majoritatea fiind bineînțeles un dezastru. Aerul rarefiat de munte venea cu un spirit de critică spre autocunoaștere, cu o nuanță ușoară de melancolie, printre lacrimi de ploaie, parcă o revedea pe G. prin centrul Sibiului, cu inima pulsând a nebunie la gândul că plimbarea la mall urma să fie presărate cu surprize.

Scenariul deobicei este clasic, Cris setând de cele mai multe ori data, ziua și locația, deobicei cu câteva zile înainte, fapt ce de multe a creat gap de râzgândire și chiar țeapă, dar măcar nu i-a dat programul și moralul foarte tare peste cap, față de stresul acela când nu știe mâine ce să facă, că nu știe dacă iese cu o tipă sau se pune și mai scrie ceva pe blog sau face alte activități cu prietenii. Are eroul nostru câteva locații speciale pe care le alege așa la sigur pentru  a nu risca să pice dintr-un date într-o ieșire cu o amică.

Pe partea de pregătire personală, hainele se aleg destul de random din garderobă, să fie curate, să pară că se asorteze și mai ales să fie comode. Dacă este să vorbim de calcat , deja presupune pentru Cris un efort cu care nu este familiarizat și nici nu-l încăntă, gen să-și piardă timpul cu asememea detalii, vorba aia și să dea drumu la mașina de spălat și apoi să și le aranjeze în dulap, i se pare un chin inutil.

Ce este must have și cel mai probabil pentru mulți dintre barbați, formula duș-barbierit-spălat pe dinți. Ce a descoperit recent tot din serialul Two and a Half Men a fost mâncatul acasă, ca să nu o ardă foarte flâmând și pofticios, dacă este un date unde se servește și altceva decât băutură. Opțiunea aceasta urmează să fie activată la următoarele întâlniri, cu amendamentul că s-ar putea ca la parteneră să-i fie foame și Cris să se simtă prost că nu mai este în stare să mănânce, eventual să-l și considere tipa vreun sarac ca are bani doar de un pahar.

Înainte să plece de acasă, cu vreo două ore înainte, Cris se uită la un film motivațional sau citește o carte ca să-l introducă în atmosferă, că să plece creativ la date, cu idei de discuție. În ultima vreme Cris se uită și în oglindă, pe acorduri latino, așa au apărut momentele când mai pierde ceva timp ce-l fac să mai și întârzie, din cauza faptului că deși se gândea să încerce ceva nou ca abordare stilistică, până la urmă rămâne pe hainele norocoase, în care se simte el zen. Oricum teoretic dress code-ul este făcut pentru a fi dezbrăcat mai târziu, dar totuși ar trebui lucrat la detalii și în partea asta se pare că cei de la Answear vin cu niște soluții vestimentare destul de îndrăznețe.

Pentru un buget ce variază între 139 și 655 lei, sunt câteva modele de sacouri și veste, pe albastru și bluemarin, care sigur o să ia ochii mândrei, mai ales că eroul nostru are două papioane universale, ce presimte el că să fie noua modă, așa cum a nimerit-o și pe cea cu pălăriile. Duel de azi vizează un model Tom Tailor Denim, cu fașon modern fit, buzunare oblice, încheiere cu nasturi, clapete clasice, cu materiale de bază jumate-jumate bumbac și poliester, căptușeala fiind din poliester, model casual ce merge perfect la tricou, prețul fiind de 449, 90 lei versus un sacou Medicine Scandinavian Comfort, cu peste 100 lei mai ieftin, dar cu fașon drept, imitație de buzunar, 85% poliester, 15 rayon ca material de bază. Practic ambele opțiuni sunt viabile, mai ales în cazul variantei Medicine care este ideală, dacă date-ul se continuă cu o ieșire în club și mai potrivit parcă pentru sezonul de iarnă, înțelegându-se bine cu un hanorac.

 

Că vorbeam de frig, ar cam fi timpul că eroul nostru să-și actualizeze colecția de paltoane din garderobă, cu un model care să nu-i scoată în evidență burtica, dar în același timă să-l împingă să se apuce de sport din nou, să mai dea vreo 20 de kg jos. Cei de la Mango Man, cu modelul de palton Rizoaren, la prețul de 549,90 lei, din material neted, căptușeala fiind din poliester și viscoză, materialul de bază poliester și lână, i-ar putea da lui Cris o latură așa mai misterioasă, de avocat, actor sau chiar președinte american. La polul opus se prezintă un S. Oliver Black Label, ce este la reducere în perioada aceasta de la 1099 lei la doar 799 lei, prețul fiind justificat la nivel de material, unde poliesterul este în procent mult mai mic, fiind înlocuit de lână la materialul de bază și viscoză la căptușeală. Acestă opțiune parcă s-ar asorta mult mai ușor și cu model de sacou.

Cum un barbat dat cu un parfum gresit nu are viitor, ca și prim impact, poate nu i-ar strica lui Cris să facă un research mai amânunțit și în materie de apă de colonie, să găsească o versiune care să se muleze pe personalitatea lui, astfel încât să fie o prezență atrăgătoare și tentantă tot timpul, se știe că moda nu este modă dacă nu este pe stradă. Nu doar cu petale poți cuceri o fată, eroii masculini în ziua de zi sunt de o complexitate ce se upgradează tot mai des.

Bineînțeles că fiind foarte entuziast, mai să țopăie, în momentul în care se întâlnește cu tipa, Cris B. ar putea să reziste tentație de o trage rapid la masă, mai elegant ar fi să-i cuprindă palmele și să o complimenteze despre cât de bine arată, asezonat cu un pupic pe obraz, dar nu de fiecare dată iese fără să pară topit după ea. La intrare ar fi ideal, fiind un date, să o țină de mână sau de șold ca interesul să fie pus în valoare prin maniere elegante și romantice.

Foarte importantă este și locația aleasă, să fie verificată înainte, să aibă o temă, ceva interesant, canapele, pentru că pozițiile față în față ascund limbajul corpului și generează momente de blocaj când ambii parteneri rămân fără idei, în principal din cauza discomfortului cauzat de spătarul de lemn. Asta e cea mai aiurea senzație pe care o poate avea Cris, să se simtă ca și cum nu și-ar merita viza de flotant în casa inimii ei.

Muzica ar ideal să nu fie foarte tare, iar disponibilitatea meselor să fie variată, să nu ajută să stea la bar. Statul față în față genereaza oarecum senzații ciudate, mai ales dacă nu ești bun la eye contact, cum din păcate, nici eroul nostru nu excelează la acest capitol. Când stă pe canapea, Cris se poate relaxa, se poate uita prin locație, se poate scuza mai ușor când trebuie să preia un apel, practic e mult mai comfortabil, fâcând ca atmosfera să fie una mult mai degajată, să evolueze chiar către dans.

Cris este o persoană ce are nici o reținere în a face haz de necaz, dar prea multe glume, alese în momente nepotrivite în care poate ar trebui să fie și serios, îl face să scadă în ochii fetei. Altă combinația intrigantă folosită este de a arăta vulnerabilitățile, dezvăluirea de secrete, cu un toping turnat la fix de sinceritate și onestitate pentru a proiecta încredere în ochii partenerei.

Ziua este mai greu pentru Cris să iasă la întâlniri în termeni de conversație, nu are ajutorul alcolului și al muzicii, accentul cade pe interacțiune, de accea Cris preferă pe lumină plimbările, nu nepărat locurile unde doar să stea. Printre noile feature-uri ce o să le introducă ca și întrebări, s-ar putea număra provocări cu tematici ce țin de călătorie sau locuri în care ar putea să se treazească mâine, vorbind despre copilărie ar putea s-o întrebe despre ce visa să devină, practic un fel de derivat al rubricii Yolo-interviu.

Se poate spune că eroul nostru încă nu face istorie, încă, la capitolul prima întâlnire, Cris fiind mai mult omidă ziua și fluture noaptea, atâta timp că dă de o tipă yolo, unde numai el și ea contează în acel moment în lumina ei, este încă loc de căutat și povestit, nopți și străzi care așează vise și insomnii. Acum mulți ani, pe când era boboc student, pe vremea asta servea un vin fiert la un blind date cu o tipă de pe net, cu care și azi ține legătura în mai multe moduri, cine știe, poate destinul mai învârte încă o dată roata.

Ajuns la poalele muntelui, doar luna rămâne amanta lui Cris, ghidându-l spre o nouă aventură, rătăcind spre viitor, adulmecând fericire, îngânând versuri plin de patos:

“Iar o privesc si o iau de mana
Buze pe buze iar se imprima…”

2 comments

Leave a comment