Yolo Sebi I- Când oamenii sunt extrem de critici nu pot iubi

Bună, dragii mei! Bine v-am regăsit la rubrica Yolo-Interviu, de data aceasta, pur și simplu întâmplător, neplanificat, așa ca și primul interviu din seria Yolo, i-am propus un challenge lui Sebi să facem un interviu și bineînțeles că el a ridicat miza, reușind să începem într-o notă muzicală acest interviu. Nu o să dau foarte multe din casă, o să-i las lui șansa să facă magia :

Bine ai venit, Sebi!

Salut, salut!

Întrebarea de care unii se feresc, alții o îmbrățișează cu drag, dar eu o pun de al dracu și de ambițios, cum te-ai descrie tu în 50-60 de secunde sau dacă îți este mai ușor, cum te-ar descrie alții pe tine?

Cronometrezi?!

Măh, dacă te ajută da, dacă nu te ajută, nu!

Salut, sunt Sebi, am 20 ani, dar nu se vede…

Se aude 🙂

Da, am o voce și la propriu și la figurat. Păi ce să zic, am o groază de pasiuni și talente pe care iubesc să le exploatez ca: muzica, poezia, fotografia, psihologia, gamingul, speed rubik cube, oratoria, leadershipul…

Mamă, frate, ești multitalent! Care-i faza cu speed rubik cube? Cred că și fraimio face chestia asta, sună foarte fancy după denumire, ce se întâmplă mai exact ?

Se referă la cubul rubic, cel standard este de 3 pe 3, care are destul de multe faze cum să-l faci și algoritmi, dar am învățat metoda de bază cam prin generală, adică acum vreo 6 ani și de atunci nu m-am mai ocupat să stau să învâț, să învăț să-l fac în 10 secunde, dar totuși am ajuns la un timp de un minut, care este relativ ok pentru un amator….

Cu mâinile la spate? 🙂

Da și cu ochii ochiși, îl pot face și cu degetele de picioare 🙂

For real?!

No!

Mi-ai întors gluma 🙂 Această pasiune o ții doar pentru tine sau ai fost și la concursuri?

Ca să mergi la concursuri trebuie să știi ceva, iar cu cea ce sunt acuma nu m-aș putea prezenta, sincer…

Acum am văzut că sunt la modă chestiile ăstea cu kendama, cum ți se pare noul trend? Practic cei care erau pasionați de cubul rubic au trecut la kendama, la nivel de jocuri ți se pare o mare diferențiere între ele?

Mă enervează când văd pe facebook ce lucruri faine au avut copii din anii 90’, acum au apărut kendama și toate chestiile ăstea. Având în vedere că sunt destul de mulți hateri, nu mi se pare că e ușor să faci toate schemele și învârtelile, deci chiar mi se pare o chestie faină…

Cum ai defini un hater? Te consideri un hater?

Nu!

Nici măcar ocazional?

Nu, cel puțin la kendama…

Cum ai defini un hater? Care sunt elementele care îți lasă impresia despre o persoană că e hater? Cum îți dai seama, îți dai seama din prima?

E amuzant cum chiar acum mă gândeam legat de mine:) În primul este ciudos, nu poate să-și vadă de treabă că trebuie neapărat să facă o prostie, apoi este foarte critic, nu trebuie să accepți lucrurile, măcar trebuie trebuie să le respecți, eu asta mă lupt de fiecare dată. Chiar și când nu pot respecta, vreau totuși să rămân cu demnitate și să mă retrag, măh nu-i de mine, asta e! Un om care nu poate respecta, nu poate accepta, dar măcar rămâne cu demnitate, mi se pare un om fain, dacă nu, un hater…

Ți se pare că trăim într-o epocă a extremităților în care fiecare merge pe ideea lui sau se fac progrese spre mult doritul concept de accepțiune pentru fiecare?

De acceptare?

Da! Care ți se pare că este trendul actual și cum crezi că o să evolueze generația de tineri din care faci tu parte? Ți se pare că o mare parte sunt cei care acceptă pe cei din jurul lor sau sunt persoane naționaliste, introvertite?

Nu cred că e vorba doar despre a fi introvertit sau extrovertit. Din cauză că am fost în regimul communist, eu nu cred că atunci au fost doar oameni răi, dar am observant că regimul communist atât de mult i-a îngustat pe oameni, am văzut o groază de bătrâni proști care parcă sunt bătuți în cap. E clar că dacă bătrânii ăștia au crescut niște copii, chiar dacă copii aia erau mai rebeli, voiau să protesteze împotriva acestor chestii, tot rămâne în ei un oarecare stil comunist. Abia din generația actuală, generația mea, oamenii încep să se mai dezghețe la minte, una din cele mai spurcate chestii pe care “comuniștii” le fac este că judecă, că nu pot să accepte lucrurile. Din cauza asta oamenii sunt foarte critici, când oamenii sunt extrem de critici nu pot iubi, cât timp ești ocupat cu critica n-ai timp să iubești. Într-un fel chestia asta e și în noi ca oameni, dar eu mă lupt tot timpul cu chestia asta, niciodată nu vreau să fiu un om fățarnic, vreau să accept un om așa cum e. Am vorbit cu fel de fel de oameni care judecau, am vorbit cu lesbiene, cu oameni gay, drogați, psihoți, medici psihiatri, deci am vorbit cu o groază de oameni, am încercat să-i ajut, dar tot timpul a fost să nu intru cu sfaturi, vin cu o problema, gata să-i bat la cap cu sfaturi, tot ce am căutat defapt a fost să stau să-i ascult și să-i accept, nici măcar să-I încerc să-I schimb, asta încerc iarăși să mă lupt cu mine însumi. Dacă vreau să ajut un om, ok, să-l ascult, are nevoie de o părere, i-o dau, dar nu încerc niciodată să-l schimb, să-l las să fie el însuși 100%. Și oamenii simt chestia asta, când n-o simt se deschid, iar revenind la întrebare, cred că generația actuală, cel puțin în România, este o generație de sacrificiu…

Ăsta este deja un clișeu, ești conștient de asta, oare a câta generație de sacrificiu?

Abia de acuma încep oamenii să se dezghețe la minte, chiar dacă comunismul a ieșit din România, înca nu a ieșit din oameni, din oamenii care încă mai există…

E ca frigul în oase…

Napoi…

Ce părere ai despre mișcările de stradă ?

Eu sunt stilul ăsta, într-un fel stradal…

40610498_1742436189187142_1060228993598357504_n.jpg

Crezi că o să aibe vreun impact?

Măh, eu am învățat o chestie foarte importantă. Este făptul că realitatea se bazează pe principiul prețului plătit și ceea ce semeni, aia seceri. Eu cred că și chestia asta de a ieși în stradă, cred că este un preț plătit, care mai repede sau mai târziu, într-un fel, poate nici o să se știe cum exact, o să se materializeze pentru că noi suntem oameni în relație cu universul, în relație cu circumstanțele exterioare, chestiile ăstea nu depind de noi, ci și ele funcționează după anumite legi care nu se schimbă. Când înveți să funcționezi după aceste legi, atunci înveți defapt cum stau lucrurile. Legat de proteste mi se pare o chestie foarte tare și eu sunt genul de om foarte revoluționar, căruia îi place să schimbe lucrurile pentru că și eu am avut foarte mine de schimbat în mine însumi pentru că pur și simplu nu mi-a plăcut ce am moștenit de la generația trecută și vreau să investesc cât pot de mult în generațiile care urmează să nu ia exemplul mai mult sau mai puțin comunist….

Care crezi că ar trebui să fie moștenirea generației actuale, dacă spuneai că este una de sacrificiu? Ce ar trebui să lase în urmă?

Bună întrebare! Eu, toată viața mea, am vrut un singur lucru: să fiu adolescent. Adolescența este o perioadă foarte specială pentru om, e perioadă în care începe să se îndrăgostească, e perioada în care începe să exploreze lumea, e perioada în care pur și simplu îți formezi identitatea, îți formezi persoana, atunci începi relațiile faine, atunci se crează toată baza realității în care vei umbla, în viața pe care ți-o vei forma, atunci e timpul în care se cristalizează totul, e cea mai critică perioadă, care dacă poate fi echilibrată poate fi foarte tare, dar dacă nu, poți rămâne cu foarte multe sechele și lacune. Revenind, ceea ce cred că trebuie lăsat în primul rând în generațiile care urmează, este un portret de adolescent, adică este stilul acesta de om care în primul rând este deschis, liber și vrea să exploreze lumea, apoi vrea să fie sincer și să relaționeze la maxim, parcă nu-i pasă de nimic, îi pasă doar să se simtă bine pentru că băh frate, o viață avem, o dată suntem tineri! Și dacă omul și-ar cultiva stilul ăsta de mentalitate liberă și revoluționară, cred că ar putea avea un impact foarte mare. Eu am ajuns la concluzia că cel mai curat portret divin este portretul adolescentului. Eu de exemplu, cred într-un Dumnezeu de cartier, care nu e stilul ăla de religios, cu toate drăciile ăstea, eu un stil d-ăsta care te distrezi și pur și simplu te simți bine, iar dacă oamenii ar avea stilul ăsta de abordare între ei, cu Dumnezeu și cu ei înșiși, nu stilul ăsta comunist, religios, incuiat… Stilul ăsta comunist este împotriva naturii lor, răspunzând la întrebare, dacă omul n-ar mai fii împotriva naturii și ar fi pentru el, în însăși natura lui ar fi fericit, atâta timp cât ar face ceea ce ține de el pentru că fericirea este ca o sumă de mulți factori și de multe ori lucrurile nu depinde de noi, chiar dacă noi facem tot posibilul…

42208449_1762350630529031_492203325136044032_n

Cum ai diferenția fericirea de succes? Le suprapui, sunt același lucru?

Bună întrebare…

Deobicei nu pun întrebări ușoare 🙂

Mie îmi plac ăstea complicate pentru că sunt un stil de om care vrea să răspundă acestor stiluri de întrebări, sunt stilul de om care parcă se plictisește de obișnuit și vrea ceva neobișnuit. Măh, eu cred că le-aș lua ca una și aceeași, dar trebuie înțelese un pic corect, adică, teoretic scopul succesului ar fi fericirea pentru că însăși în natura noastră dacă suntem un fail e clar că n-o să fim niciodată fericiți. În noi sunt niște parametri după care funcționăm și niște impulsuri care generează sentimentele și dorințele, aceste chestii, automat când intră în contact cu succesul crează sentimentul de fericire. Pur și simplu dacă înveți cum să ai succes, gen înțelepciune și printr-un pic de noroc că amândouă se îmbină cred că poți să ajungi și atunci fericit…

Cum arată Sebi de succes, cum îl proiectezi?

Asta am vrut să zic acuma… Pentru oameni succesul e mult prea subiectiv…

Pentru tine, cum arată un Sebi de succes? Peste câți ani îl vezi pe Sebi ca fiind o persoană de succes?

Repet, niciodată nu știi ce se poate întâmpla în viitor, poate mâine câștig la Loto sau poate mor…

Menționai partea cu Dumnezeu e băiat de cartier și mi-ai adus aminte de o melodie de la La Familia, știi melodia?

Am auzit de ea, dar nu de acolo am luat termenul, dar mi s-a părut interesant titlul…

Pe partea de stiluri muzicale ce-ți place să abordezi?

Îmi place melodiile foarte profunde, cu mesaj foarte puternic, îmi place foarte mult rapul, heavy metalul d-ăla heavy tare, ascult cam orice stil de muzică, în afară de manele și unele piese populare 🙂

Spuneai mai devreme de nivelul de accepțiune, cum discuți, cum abordezi o persoană care are alte interese muzicale față de tine, poate e fan manele și populară? Reușești să-l accepți, ai avut situații de genul ăsta?

Da, ideea este că nu poți accepta orice, ca să poți accepta un lucru, trebuie să ai puterea s-o faci, iar dacă nu ai puterea, nu poți să accepți. Nici pe mine foarte multe persoane nu mă acceptă, pentru că nu mă pot cuprinde, din cauza asta am învățat că dacă nu pot accepta un lucru, să fiu de acord cu el, îl respect, iar dacă nu pot să respect lucru ăla, vreau să aleg să rămân cu onoare și să respect faptul că nu pot respecta faptul ăla într-un fel 🙂 Astfel, pur și simplu mă trag din peisaj, mă trag din context cu onoare. Dar, legat de a vorbi cu un om care nu are aceleași gusturi ca mine… Eu mă lupt tot timpul să-mi măresc limitele acceptării pe care o pot oferi. Eu, de exemplu, simt că nu pot accepta piesele satanice, nu pot și nici nu trebuie, aleg să respect și dacă nu, asta e, mă retrag cu onoare…

Ce preferi, să asculți sau să cânți?

Să cânt cred că… Și să-mi scriu propria muzică 🙂

Cum se scrie o piesă? Care sunt momentele și care este rețeta ta de a compune?

Ideea este că eu urâsc să compun duzini, să compun, să scriu, să scriu, mai ales când compun poeme sau orice… În primul rând tind să scriu tot timpul când am inspirație și dacă scriu o dată la o săptămână, la două săptămâni. Am un mesaj în ceea ce scriu…

Așa e și la mine la partea cu bloggingul, prefer să treacă și o lună, dacă nu am inspirație…

Chiar mai mult de atâta… Eu tot timpul caut ca tot ceea ce scriu în primul rând să fi trăit, caut tot timpul să scriu din experiență, pot să mă axez foarte mult și pe figuri de stil, alegorii, metafore, dar de multe ori prefer să mă axez pe partea de mesaj. Scot și un stil bun, nu neapărat cel mai genial sau ieșit din comun, dar ceea ce mă scoate din tiparele normale este puterea mesajului pe care îl am. Mai ales acum, de exemplu, vreau să mă reprofilez pe rap foarte mult, iubesc stilul ăsta și mi se pare foarte tare…

Cu sau fără înjurături?

Depinde 🙂

40600234_1742436195853808_8928956856257216512_n.jpg

Că mi-ai adus aminte de când am fost în Flying Circus la concert Pietonu’ și te-ai urcat pe scenă alături de el. Care a fost povestea, ce te-a apucat? Îți zic sincer că nu am mai văzut pe nimeni să se urce pe scenă la concertul unui artist, să cânte cu el 🙂

Da? Păi înainte am întrebat : “ Se poate? Da, se poate!”

Dar ai mai făcut așa ceva până acuma?

Măh, sunt obișnuit… Ideea este că a fost o perioadă lungă în viața mea în care aveam o activitate religioasă. Eu despart tot timpul religia de spiritualitate, dar în cazul ăsta a fost și o activitate religioasă, iar când au fost momentele ălea, cam de la vreo 13-14 ani până pe la vreo 17 aveam o activitate foarte intensă, adică cântam aproape nonstop în biserică, între pocăiți. Cel puțin din generația tânără eram cam primul în toate și pur și simplu eram foarte respectați de ceilalți mai mari, de unii de vârsta mea, dar aveam și foarte mulți hateri, n-ai ce face…

Eu sunt de părere că în momentul în care ai succes, îl numeri după câți hateri ai în jurul tău, ce nu te omoară, te face mai puternic…

Nu mi se pare chiar așa… Mi se pare ok, ce nu te omoară, te face mai puternic, dar băh frate, noi am fost concepuți să fim fericiți, n-am fost concepuți să suferim. Pur și simplu nu suport mentalitatea asta de gata, tre să suferim, să avem o gândire pozitivă și nu știu ce… Viața nu e așa! Viața e de multe ori așa de trândă în toate chestiile și apoi numai să auzi oameni zicând: “ Gândește pozitiv, nu mai pune la suflet, las’ că trece!” Ăstea cred că-s cele trei vorbe care mă enervează cel mai tare și pe care le-aș evita tot timpul când ar fi necesitatea de ar putea ajuta pe cineva pentru că sunt oameni care trec prin foarte multe chestii și din cauza asta mie îmi place să-i abordez și să-I pot ajuta. Stilul ăsta comunist care a intrat și în biserici, însăși stilul ăsta religios e futut psihic, mai vedeam meme-uri pe facebook cu babe care se antrenau, mergeau la sală, ca să meargă să se împingă să pupe moaște, wtf?!🙂

Ți se pare că muzica este o modalitate de a ajuta oamenii ?

Da, poate fi…

Dacă ai fi un supererou, ce putere crezi că ai avea și n-ar putea s-o aibă nimeni?

Continuarea în partea a doua a Yolo-Interviului

40670765_1742436165853811_8694437447028703232_n.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s