HC Zalău 29-29 U Cluj, să aibă și Tadici un an nou fericit

Ieri de la ora 17 30 s-a desfășurat meciul de handbal feminin dintre HC Zalău și U CLuj-Napoca, din cadrul Turneului de pregătire Memorial ” Tiberiu Rusu ” ediția a 12-a, cu un final incadenscent, soldat cu un nemeritat 29-29 pentru echipa la poalele Meseșului.

seno 2
Photo Credit Sebi Neagu

Audiența a fost una decentă, în Sala Sporturilor “Horia Demian ” din Cluj-Napoca, având în vedere că s-a jucat în timpul săptâmânii și între Sărbători, echipele prezentându-se cu aproximativ cele mai bune versiuni posibile, la U Cluj lipsind Ionica Munteanu, Florina Chintoan și Reka Tamas, primele două fiind prezente în tribună. Alte prezențe pline de amintiri au fost ale lui Carmen Amariei precum și fosta jucătoare a clujencelor Andreea Tetean.

Portărița Viorica Țăgean s-a remarcat în debutul partidei și chiar pe restul meciului cu niște parade senzaționale. Zalăul a reușit să deschidă scorul, dar studentele au reșit să întoarcă la 2-1 și de acolo tableta s-a înclinat în favoarea clujencelor chiar și la diferențe de peste 5 goluri până la pauză, Mihaela Ani-Senocico fiind la datorie cu 10 goluri, urmată de noua Cristina Laslo pe numele ei Raluca Petruș cu 6 goluri. Balul a fost deschis de Cristina Boian, care de la meci la meci pare tot mai încrezătoare, cu niște goluri superbe de pe extremă, aducând aminte de Nicoleta Dincă de pe vremuri. Bineînțeles că nici la un meci amical Tadici nu s-a putut abține să nu se ia în gură cu arbitri, la care avea ceva de reproșat având boală pe ei de la un meci cu Măgura Cisnădie, la un moment dat, spre finalul primei reprizei Zalăul alegându-se cu încă o eliminare din cauza protestelor antrenorului, râmând în 4 jucătoare de câmp.

u cluj
Photo Credit Sebi Neagu

Repriza a 2-a a fost una experimentală pentru U Cluj în care antrenorul Alin Bondar a încercat-o pe Abigail Vălean ba apărător avansat, unu la unu ( unde s-a ținut bine) ba pe postul de pivot (aici a reușit un paravan pentru o aruncare de la 9 metri, dar în rest a fost destul de ștearsă prestația bistrițencei), după accidentarea lui Stoklosa ce a reușit și ea 3 goluri până atunci. Încet dar sigur au intrat jucătoarele mai tinere, s-a încercat și sistemul 5+1, iar tabela s-a echilibrat tot mai evident, ajungându-se la egalitate în minutul 55. Tadici a luat foarte în serios meciul criticându-și portarii, amenințându-și 2 jucătoare că le trimite mai devreme la vestiar. Ce a fost suprizător, dar eficient, a fost faptul că la ultimul time-out, cerut de antrenorul Universității, Tadici le-a lăsat pe sălăjence să vorbeasca între ele, preferând să râmână pe bancă, lăsând impresia că este resemnat, echipa sa fiind încă în dezavantaj cu două goluri. Cea mai amuzantă fază a fost când după ce Tadici și-a criticat portarul că nu știe în ce colț bate 7 metri Ani-Senocico, că 8/10 aruncări sunt în același colț, la următoarea aruncare de la 7 metri când Senocico a schimbat colțul, marcând și de această dată, un spectator mai tânăr l-a luat peste picior pe Tadici, că prea făcea el pe deșteptul, cu statistica lui cu tot 🙂

Ultimele 4 minute s-a mers cap la cap, cu o ratare a clujencelor în ultimele secunde, izvorâtă dintr-o aruncare în grabă de la 9 metri. Finalul meciului a fost unul cu zâmbetul pe buze, mai ales în tabăra studentelor, fiind totuși o perioadă de sărbătoare, de revedere cu fanii și cei dragi.

seno 2.jpg
Photo Credit Sebi Neagu

Ca și concluzie, meciul între ocupanta locului 9 și a locului 11 în Liga Florilor a părut unul strâns, însă în perspectiva meciului din 10 ianuarie la Vâlcea din campionat, U Cluj trebuie să găsească soluții pentru a-și activa tunarii, căci unde Seno nu e, nimic nu e, Diana Puiu având o prestație decentă, dar Laura Popa pare că nu se regăsește, este cu mintea în altă parte, un pic demotivată. Fiind un sezon dificil, cu 2 membri în galerie nu se poate face primăvară, cred că performanțele echipei ar mai bune cu sprijinilor suporterilor, că tot e pauză la fotbal până prin februarie-martie, acum nu ar mai fi nici o scuză. Speranțele construite în ultimele 2 victorii din meciurile oficiale crează premizele unei posibile izbânzi în fața liderului la zi al campionatului.

Azi, 28 decembrie, de la ora 09 00 și 11 00 au loc ultimele meciuri din acest turneu de pregătire, primul fiind între HC Zalău vs Minaur Baia Mare, iar al doilea între U Cluj-Napoca vs Gloria Bistrița, unde Abigail Vălean își va reîntâlni echipa unde a început handbalul, tot în Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca. E dimineață, dar haideți la meci, haide U și de merge și de nu! 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s