De ce să nu mai rămânem în țară?

De ce să nu mai râmânem în țară? Cris B. își pune întrebarea de multe ori, aceasta fiind una din preferatele sale, din cadrul rubricii Yolo-Interviu. Majoritatea oamenilor faini care au răspuns acestei provocări, au gravitat în jurul contraargumentului că sunt multe locuri de vâzut în țara asta, încă nedescoperite, dar care emană mult potențial.

Și de aici a născut capul lui B. un exercițiul imaginar, dacă ar fi bugetar (că a avut multe șanse, dar n-a fost să fie) și ar primi tichete de vacanță de 1450 lei, ce ar face cu ele, unde s-ar duce? Și cel mai tentant gând ar fi să exploreze cât mai multe locuri mioritice prin care nu a avut încă șansa să poposească, eventual doar a trecut așa în fugă, colțuri de rai mai mult sau mai puțin ascunse.

Totul aventura începe desigur cu o rezervare online pe unde site ca Travelminit. Sodexo Voucher de vacanță, Up Chèque Vacances și Edenred Ticket Vacanța sunt opțiunile de plată cu tichete de vacanță prin Travelminit, deci acest portal este deschis spre o mare de diversitate în toate sensurile posibile, cu peste 1700 de unități de cazare la dispoziție. Acestă abordare facilitează un buget mai pragmatic, mai orientat spre distracție.

Să presupunem că se pleacă cu trenul din Cluj spre Vatra Dornei, locul de unde se trag foarte multe mândre frumoase și în care B. tânjește de mult timp să ajungă, fiind destul de aproape când a trecut prin Bistrița, în drum spre aventura din Colibița. Durata de timp necesară se estimează a fi undeva la 4-5 ore, astfel că plecat nu foarte de dimi, ca pe la 10 00 așa ca băieții, pe la un 2-3 se poate păși pe plaiurile bucovinene, unde prețul de cazare la o pensiune începe de la 60 lei pe noapte.

vatra dornei.PNG
Văcuță Pensiune Casa Ott

Vorbind strict de orașul Vatra Dornei, este fascinant că este probabi lsingurul oraș românesc cu gară în centru, construită în 1902 de către austrieci, una din primele din țară. Stațiunea are o mulțime de obiective de vizitat ca și catedrala “Sfânta Treime” , Muzeul Etnografic din clădirea primăriei, Muzeul de Știinte ale Naturii și Cinegetică, Parcul Veverițelor, Izvorul Minunilor, Templul Mare. Ne extindem spre întreagă Țara a Dornelor, unde sporturile de iarnă sunt la mama lor acasă în anotimpul rece, cu 3 părtii de ski la standarde europene. Nici vara nu te poți plictisi, Pietrele Doamnei fiind mereu pregătite pentru aventurieri la escaladă, unde răsplata peisajelor bucovinene de la înalțime este de neegalat. Legendarele râuri Bistrița și Dorna sunt contextul perfect pentru tiroliană și rafting mai ales primăvara. Pădurea este deschisă la plimbări și sesiuni de călărie cu trasee mai lungi și mai scurte, de la o oră până la 3 zile, spre Lacul Iezer sau Rezervația Naturală 12 Apostoli, unde se ascund ciute, căprioare sălbatice, cala sălbatică și chiar floarea de colț.

gura humorului.PNG
Pensiunea Poiana Bucovăț

Ziua următoare, inevitabil, ar urma clar Gura Humorului, orașul înconjurat de Obcinile Humorului, Mare și Voronețului. Mănăstirile vechi din jur sunt o oază a capelei sixitine a Răsăritului, aici putem enumera la nesfârșit locașuri de cult ca: Bogdana-1310, Putna-1466,Voroneț-1488,Arbore-1503,Humor-1530,Probota-1530,Moldovița-1532 .

Legenda spune că zeul soare Apollo s-ar fi născut în aceste ținuturi. Cașul, baza mămăligii cu brânză, este plăcerea nevinovată a oricărui turist, ce-i trece pragul stânii unui ciorban primitor. Începutul sărbătorii la sat este prilejuit de sunetul de tulnică, unde muzica, dansul și tradiție păstrează adevăratul spirit de românitate, apărat de-a lungul veacurilor de simboluri ca Ștefan cel Mare și Daniil Sihastru. Prețul unei nopți de cazare pleacă de la 150 lei.

agapia.PNG
Casa Ilea

Păstrând nota spirituală, ziua următoare ar fi o tranziție naturală spre satul Agapia, cu mănăstirea ce-i poartă numele, pictată de Nicolae Grigorescu în 1858, inspirat de versurile poetului Dimitrie Bolitineanu. Ar mai fi Schitul Agapia Veche, Casa Memoriala a lui Alexandru Vlahuță, Mănăstirea Văratec, Staținea Durău, Vârful Ceahlău și Cheile Bicazului. La nivel de cazare pentru Agapia prețurile pornesc de la 120 Lei pentru Agapia și 173 lei pentru Durău.

vila-pellegrin-durau-676x380
Vila Pellegrin

La capătul a încă 4 ore de mers cu mașina sunt găsește remediul natural pentru corp și minte, o stațiunea balneară alimentată de Olt și păzită de Munții Harghita, denumită Băile Tușnad. Deși are puțin peste 1700 de locuritori, este un loc disponibil tot anulul, fie că vorbim de tratament, odihnă, relaxare, liniște sau doar peisaje. Legenda spune că prin în 1842, întemeietorul orașului ar fi un fiu de cioban grav bolnav care s-a vindecat miraculos după ce a băut din apele minerale. ” Perla Ardealului ” cum este supranumită, a fost reconstruită de oameni după revoluția din 1848, astăzi fiind un complex cu tratamente ca băi cu dioxid de carbon, băi de plante, împachetări cu parafină, masaj terapeutic, magnetoterapie. Izovarele cu apă minerală ajută la îmbunătățirea activității cardiace, cerebrale și digestive. Lacul Ciucaș este ideal pentru plimbari pe mal sau cu barca. În împrejurimi, la doar 25 de km este și lacul Sfânta Ana și de asemenea pe partea istorică sunt cetățile fortificate de la Cârța și Odorheiul Secuiesc. Prețul de cazare în această zonă pleacă de la 155 lei.

baile tusnad.jpg
Hotel O3zone

În următoarea zi, la maxim 3 ore de parcurs cu mașina, se poate păși pe urmele prințului Charles, la Viscri, satul săsesc, unde nemții cu origini băștinașe sau care n-au fost niciodată, toți sunt atrași ca un magnet. Aici se poate vedea biserica luterană fortificată din secolul XXII, sit Unesco, turnul fortificației oferind o priveliște de vis. Casele lipite, în stilul clasic săsesc, cu șure transformate acum în restaurant încă au camerele ce au păstrat o parte din elementele definitorii, ca paturile ierarhizate, tineri și bătrâni, iar bucătăria încă mai adăpostește retețe de ciorbe de fasole, combinații de mamăliguță-carnați-gem de prune, comdimentată de politețea și ospitalitatea ardelenească. Prețul pornește de la 150 de lei.

viscri.PNG

După 6-7 zile de colindat țara în lung și-n lat, indiferent de câte ori ai fost, Brașovul rămâne cireașa de pe tort, minunea de la poalele Tâmpei fiind locul în care pare că timpul stă în loc și nu-ți mai vine să pleci, indiferent de cât buget ți-a mai rămas. Aici cea mai mare problemă pare a fi doar multitudinea de oferte de cazare, însă cazarea La Maisonnette, hotelul vecin cu Biserica Neagră, denumită inițial Sfânta Maria, oferă acces facil la tot ce vrei în centru, condiții de 3 stele, începând cu un preț de 130 lei.

bv.PNG

Pentru cei curioși denumirea de Biserica Neagră vine de la culoarea ce au căpătat-o pereții de la incediul din 1689, ce a distrus în totalitate cetatea. Este cea mai mare biserică gotică dintre Viena și Instanbul, capacitatea fiind de 5000 de persoane, de asemenea una din cele mai mari orgi din estul Europei se regăsește tot în interiorul acestui monument istoric.

Fiind în buricul târgului, Piața Sfatului este cea mai la-ndemână locație de vizitat, continuată de bulevardul ce oferă pizerii delicioase, terase chill și cluburi super-fun, unde vibe-ul spiritului tânăr, se simte aproape la fel de tare ca în vremurile bune din Cluj, când era Cris student.

Atracția transilvăneană, fondată în 1211 de către cavalerii teutoni, dezvăluie stilurile gotic, baroc și renascentist la nivel urbanistic, cu Strada Sforii, cea mai ingustă stradă din Europa, Biserica ortodoxă Sfântul Nicolae cu istoric din 1292, considerată ” catedrala românilor din Țara Bârsei”, unde în 1945 a luat ființă prima școală românească. Nici Turnul Negru, turn de observație, din afara cetății nu este neglijat, este un must have, de inclus în itinerar.

Pitorescul experienței face ca tentația evadării în Râșnov, Bran sau Poiana Brașov, locul unde s-a desfășurat și ultima gală SuperBlog, competiție din care și acest articol face parte, să fie ceva greu de refuzat pentru orice pământean. Vânătoarea după Dracula poate să înceapă!

Așa că reluăm întrebarea, de ce să nu mai rămânem în țară? Răspunsul este în rândurile de mai sus.

Leave a comment