2019-2020 să fie în Spania sau Grecia?

Cum deja planurile pe 2019 în cazul lui Cris B. sunt în mare parte desenate și rezervate, râmâne dilema unui 2020 care să bată ca nivel de distracție și relaxare anul curent și poate chiar să fie și mai roz din punct de vedere al costurilor, în această penultimă probă de Spring SuperBlog 2019.

Asemenea marilor exploratori, B. se gândește să meargă pe urme deja bătătorite dar foarte dorite, la mare, la soare, clar. În Grecia au fost părinții săi toamna trecută, iar în Spania va ajunge însuși Cris în toamna care urmează, de ziua lui.

christiantour.png

Aruncând o privire între opțiunile de vacanță cu Christian Tour, în zona ionică iese din relief insula Lefkada, locul de bașintă a tătălui cântăreței Marina Lambrini Diamandis, cunoscută sub numele de scenă de Marina and The Diamonds.

Dacă este să ne aventurăm spre zona sudului extrem al Spaniei, chiar super-aproape de Africa, la doar 100km distanță, în Arhipegalul Insulelor Canare, dăm de Tenerife, colțul de rai ce l-a inspirat pe Ed Sheeran să scrie piesa ” Tenerife Sea ” fiind foarte probabil atins de spiritul liber și romantic ce-l conferă acest pâmânt, disputat sute de ani, între marii pirați colonizatori, adjucat în final de iberici.

La nivel de istoric, cele 2 insule seamănă destul de mult, având influențe diverse și mai ales fiind impactate de fenomene naturale ca și erupțiile vulcanice sau cutremure. Spre exemplu, Garachico, prin secolul XVI-XVII, unul din cele mai mari porturi, a fost efectiv ras de pe hartă de o erupție a vulcanului Trevejo, dar cu timpul așezarea a fost reconstruită, spațiile create de lavă transformându-se în piscine naturale, iar plaja fiind neagră, o nuanță ușor atipică.

garachico.jpg

La ca și în cazul lui Tenerife, pentru Lefkada s-au bătut aceiași francezi și britanici, doar că aici se mai adaugă logic otomomanii, rușii, sârbii, sicilienii și venețienii, că în 1864 să fie cedată grecilor. Cine stăpânea castelul Santa Maura avea garanția cheilor insulei. Tot legenda spune că această insulă ar fi defapt Ithaca, din Odiseea lui Homer, loc prin care și Afrodita s-ar fi perindat.

santa maura.jpg

Să lăsăm poveștile și să tratăm lucruri mai palpabile, gen cum se ajunge și cam cât costă fiecare tip de vacanță vară 2019. În momentul de față un sejur 2019 pleacă de la un interval de 300-400 de euro în cazul Lefkada, pe când Tenerife este cam dublu, vorbim aici de o săptămână de cazare și transport cu avionul. Deci, aici, grecii au o bilă albă, că poți sta 2 săptămâni la ei la preț de o săptămână în Insulele Canare. Bine asta depinde și de disponibilitatea ca timp a doritorului, că nu sunt mulți ce-și permit 2 săptămâni de concediu. În cel mai rău caz, se poate opta și pentru o ofertă care să acopere doar cazarea și transport să fie procurat din alte surse mai spanish friendly.

Pe partea culturală, Lefkada plusează cu obiectivul Cascada Nydri și Muzeul Arheologic, ce adăpostește vestigii din paleolitic până la romani. Diversitatea parcă e mai vizibilă în cazul spaniolilor, în Tenerife regăsindu-se Castelul San Miguel în Garachico, Casa de Los Balcones, Museo de Ceramica, Gohtic Iglesia de la Concepcion ce reprezintă conace, biserici și grădini în stil renascentist situate în orașul La Orotava.

1553700547.jpg

Bun, bun, vizităm, dar dacă ni se face foame, ce păpăm? În cazul Lefkada, în Nydri recomandarea locală este vinul și peștele, la fel ca și în Nikiana, unde accentul cade pe fructele de mare și vinul roșu din soiul Barzamino. Tot în Nydri se poate petrece până dimineață în Byblos, cu muzică diversă, cocktailuri și chiar și seri de karaoke.

grece.PNG

Mergând mai departe, la nivel de distracție sunt recomandate ca activități pe primul loc plaja și înotul ( pentru B. ar fi o ocazie ideală să învețe cum să depășească topicul de bălăceală) apoi mai vin plimbările cu barca, explorarea de insule, scufundările, sporturile extreme, Festivalul Folclorului, Festivalul Sardinelor și Festivalul Literaturii și Artelor, deci e clar că nu te plictisești.

This slideshow requires JavaScript.

Totuși, dacă este să ne raportăm la Tenerife, te pierzi ușor în toate mirosurile și ofertele. Din 1893, La Hierbita încântă clienții ce ajung în Santa Cruz de Tenerife, cu fructe de mare, supe și bienmesabe, un desert vintage, totul într-o atmosferă ca pe vremuri, cu poze, cu tot ce trebuie.

This slideshow requires JavaScript.

Tot în Santa Cruz este și Casablanca, locul preferat de întâlnire a localnicilor, unde se dau petreceri, concerte, lecții de salsa. Pentru cei și mai nebuni mai sunt Playa de las Americas, Carnavalul din Santa Cruz de Tenerife ( ce-l concurează pe cel de la Rio), Fuegos de Mayo și toată vara Sansone Festival, încheiat cu festivalul de muzică electornică denumit Summer Jam. Nici nu este de mirare că acest spirit a colonizat America Latină în ținuri îndepărate, unde astăzi sunt țări ca Republica Dominicană sau Uruguay. Pentru revigorare, dimineața și chiar toată ziua se recomandă clar Siam Park, unul din cele mai mari parcuri acvatice din Europa. Nu sunt de ocolit nici reprizele de shopping în Aveninda, având în vedere că în aceste locuri TVA-ul este 0. Pentru iubitorii de natură parcul natural El Teide, Jardin Botanico și Valea Masca sunt momentul de respiro, plin de evadarea, libertatea binemeritată din oraș.

Este foarte greu de decis care destinație este mai frumoasă, dacă bugetul permite sunt de luat amândouă. Oricum există mereu și un an următor ce abia așteptă aventuri noi în locuri superbe.

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s