Cris B. un fel de Luiza într-o gară mică

Când primești o carte cadou ca “Într-o gară mică” scrisă de Sidonia Drăgușanu este imposibil să nu te gândești la relația de cuplu, la ce ar fi putut să fie, dacă era..

Oricând ar părea de zmeu, nici Cris B., nu face notă discordantă, fiind mai mult Luiza, un wannabe Petru și când îl apucă pandaliile clar Dudu. Parcă ieri făcea naveta din Mirșa, satul lui, la oraș, la Sibiu, fiind elev la liceul Economic. Probabil prin clasa a 10-a, se îndrăgostea de o tipă mai mare, elevă la un fel de profesională în domeniul hairstyling-ului. Avea părul albastru spre violet, ochi de un verzui în care orice muritor de rând se putea pierde și vorba aia că eroul nostru se pierdea cel mai mult dintre toți pretendenții. Era încă moda ascultatului de muzică la telefon, fără căști și Cris își umpluse cardul de 2 giga cu muzica ei hip-hop preferată.

Într-o zi omul nostru își ia inima în dinți și rămâne cu ea dicolo de Mîrșa, până la următoarea stație, Avrig, doar cât să o privească în ochi și să-i spună cât este de frumoasă, dar filmul s-a oprit aici, căci tipa a bagat placa cu chestia că a iubit, a suferit și nu e pregătită să o ia de la capăt, nici măcar de niște baby steps, un sărut…

Ajunge Cris în clasa a 12-a și se alătură invitației profesorului său de economie de a merge în excursie alături de clasa unde era diriginte. Era clar că merge la combinat, că doar mai trebuia sa vină și un alt coleg care s-a tras pe fese în ultima clipă. Așa se trezește B. pe o banchetă în față unor gagici mișto pe care le remarcase prin liceu, boboace de a 9-a. La un momentan dat, amețitul nostru se prinde că fata ce s-a așezat lângă el îi cam dă târcoale și cu mult tupeu o prinde în glumele sale și își trece degetele sale printre ale ei. Săruturi, nebunii, alergat prin pădure, părea că povestea avea să nu se termine niciodată. Se reîntâlnsc în vacanța de Paște și fac o oprire la căminul unde era cazat Cristi, în drumul spre mall. Din fericire, n-au mai ajuns la mall 🙂

Se face seară, Cris o conduce pe domnișoară acasă în celaltă parte a Sibiului, afară începe să plouă, iar mândra începe s-o ia razna, să-i spună ca n-are rost, că ea are în inimă o iubire pe care nu o poate uita, că oricum Cris pleacă la Cluj și ea la Ploiești, practic relația lor nu are nici un viitor. S-au mai revăzut mai demult prin centrul Sibiu, doar așa preț de câțiva stropi de ploaie, dar cu ocazia acestei probe de Spring SuperBlog 2019 lui Cris i-a venit ideea s-o caute pe facebook, să vadă măcar dacă își mai aduce aminte de el 🙂

Personajul Cris B. este tot mai mult un fel de Luiza, personajul din cartea ” Într-o gară mică “, care preferă să-și mascheze trăirile, să fie tot mai precaut cu cine umblă, ce face, până îl apucă spiritul lui Dudu, acele porniri care nici un muritor de rând nu le poate stăpâni, să se distreze, să se bucure de viață, să iubească, să călătorească, să cunoască oameni noi, să se reîntâlnească cu oameni dragi, practic să nu se plictisească. Dar când eroul nostru vede că proiecția lui nu are nici un fel de efect de tip Petru în ochii femeii dorite, revine la modul Luiza, melancolic, blogger, supărat pe viață, demotivat, suferind…

Cartea i-a lăsat cititorului nostru și un gust ușor amar, și-a adus aminte când ” prietenii lui ” se băgau în fața doar de dragul de a-i strica lui șusta, desigur, cu cea mai frumoasă fată din zonă, căci eroul nostru mereu are ținte înalte. Și de prea multe ori a lăsat de la el, pe principiul că dacă îl place, îl va vedea, nu trebuie să plivească toate burienile ce acopereau podul dintre ei. O singură dată a procedat ca Dudu, care a pus piciorul în prag pentru dragostea ei, dar cum viața nu e ca în cărți, a ieșit foarte urât pentru B., chiar de ziua lui, de atunci nu mai dă mare importanță aniversărilor, nu mai organizează mari petreceri de ziua lui, căci îi aduc aminte de seara aceea urâtă rău, cu o târfă și un bețiv , ce chiar nu aveau ce să caute la petrecerea lui supriză, dar no, asta e, parțial este și vina lui, că i-a așezat în același context, deși presimțea că asta o să se întâmple.

Nu are șanse Cris să devină terapeut, cel puțin în consilere cupluri, dar ar putea scrie mii de rânduri și zeci de poezii despre cum poți să o dai în bară într-o relație, din prima, în stil mare, multe prostioare regăsindu-se și în nebunia lui Dudu, dar încă o dată, cartea bate blogul, blogul bate viața, în viața happy ending-ul nu se poate tehnoredacta.

Duminica trecută, încă mai povestea prin mesaje, până să ajungă acasă, cu o prietenă, așa pe la 6-7 dimineața, însă Cris nu a avut curaj să răspundă la mesajul:

“-Măcar tu ai de cine să te desparți 😦” ar fi sunat la modul cum ar fi vrut să scrie sufletul.

În loc de asta a dat-o rațiunea, exact ca o Luiză :

Chiar dacă această carte, dintr-o gară mică, a fost scrisă acum mult timp, prin perioada interbelică, acțiunea este la fel de valabilă. Oamenii iubesc și suferă la fel, indiferent de vremuri, în dragoste nu se evoluează, indiferent cât de mult ar încerca să fie tehnologizată, să fie dezbrăcată de secrete în parametri logici, vine din suflet și atunci când este calculată ca pe o ecuație, nu simțită, este doar o ezitare a inexistenței, un paradox al fricii.