Elena II- Hello, Hello, Hello! 

Te întrebam în prima parte a YOLO-Interviului, care a fost reacția celor din jur în momentul în care le-ai spus că vrei să renunți la jobul tău, să te duci în proiecte?

Elena- A fost o chestie graduală. În ultimul an deja începusem să-mi iau foarte multe concedii fără plată, era o chestie care vine. La primul meu proiect am cunoscut un tip care mergea din proiect în proiect. Țin minte că atunci era 2010, la primul meu proiect. I-am spus mamei și era ca și cum ți-aș spune ție că fac un milion de euro: ” Vreau să ajung ca tipul ăsta, face proiectele lui, se duce din proiect în proiect!” Mama mă susține, ea n-a zis nimic, nici nu înțelegea prea bine ce proiecte sunt. Și când mi/am dat demisia am ajuns să fac chestia asta. Îmi dau seama că există ceva mai încolo și vreau să văd dincolo de ele, în ultimii doi ani cam asta caut. Băi, care este next step? Mi-am pus niște goal-uri, dar nu vreau să mă plafonez, vreau să dau la o parte toată patura asta.

Mi-ai intuit următoare întrebare. Au devenit și proiectele acestea tot un fel de job?

Elena- N-a fost niciodată un job, la un moment dat am fost plictisită. Nu știu dacă tu știi dar am luat o pauză și am fost stewardesă un an.

Serios?!

Elena- Da, uite asta este o chestie pe care lumea nu o știe. Am fost fata care zice hello, hello, hello în avion.

Și cum a fost experiența de stewardesă?

Elena- A fost o experiență pe care orice fată ar trebui să o facă, că sunt anumite condiții fizice, fie și pentru 3 luni.

ff

Era vreo diferență, că tot așa călătoreai între proiecte?

Elena- Cred că ăsta este blestemul meu, am ajuns la o companie în care nu aveam o casă. O dată la două luni eram mutați dintr-un oraș în altul, în diferite hoteluri. Uneori și la mai puțin de două luni, chiar și la 3 zile, eram viața mea într-o valiză. D-aia cred că este un blestem, că am încercat și eu o data să-mi iau un job. Bine, stewardesă, dar să am o bază, eu am ajuns la o companie unde nu aveam o bază.

Hai să ne oprim pentru un moment, să închidem ochii . . .

Elena- Așa . . .

Și să zicem că acum, de undeva, îți vine super-puterea să te teleportezi unde vrei, nu ne limităm la spațiu sau timp, oriunde ai vrea tu. Unde te-ai teleporta în acest moment?

Elena- În Noua Zeeelandă!

De ce?

Elena- Pentru asta că asta este un loc exotic, unde nu locuiesc mulți oameni, nu sunt tot felul de entități ca-n București și cred că ar fi un alt vibe.

Poți să rămâi cu ochii închiși sau deschiși, aici nu suntem pe reguli. Ca și amintiri, dacă ar fi să te întorci într-un loc cu drag, știind că ăla este locul tău, unde te-ai întoarce?

Elena- Pot să menționez două?

Da, te rog!

Elena- Valencia și Mersin!

turcia

De ce?

Elena- Păi, Valencia este locul în care îmi doresc să locuiesc, orașul cu cel mai bun vibe de locuit pentru mine și am vizitat destul, cred. Asta este, fiecare are o energie și orașele au o anumită energie. Îmi dau seama când cobor din avion dacă mă potrivesc cu energia respectivă și când decid să locuiesc undeva mai iau în considerare și alte lucruri și pentru pentru Valencia este acel oraș . . . 

De-abia aștept să ajung și eu în câteva ore, îmi faci poftă :))

Elena- Al doilea oraș este Mersin, unde am locuit și dacă aș fi spus că toate elementele sunt unitare, poate aș fi rămas acolo, dar cred că background-ul meu nu se poate adapta să locuiască 100% în Turcia, dar cu siguranță m-aș întoarce în Mersin și acum, oricând. Știi cum sunt pensionarii care își fac concediul în același loc? Știi de câte ori am fost în Mersin? De fiecare dată mă simt bine, mă duc pe strada aia care îmi place mie.

Din toate țările pe care ai apucat să le vezi, când limbi ai apucat să înveți?

Elena- Eu tot timpul mă leg de chestia asta și este o chestie funny. De mică știu engleză și spaniolă, că sunt d-lea casei, italiana am făcut un curs însă doar o înțeleg. Turcă, am stat în Turcia 6 luni nonstop, dar pe lângă astea 6 luni am fost și în fiecare an mă duc, anul trecut am fost câte două zile, e grav . . . Înțeleg turca dar n-am fost niciodată pasionată.

De telenovele turcești :))

Elena- Nu m-am decis să rămân acolo, era o investiție de timp pe care n-aș fi vrut să o fac. Greaca o știu tot din prisma relațiilor interpersonale, care le denumesc așa, dar mai uiți, cu toată că atunci când trăiești într-un anumit mediu, oamenii vorbesc greacă în jurul tău și înțelegi . . . Mi se întâmpla și în avion să înțeleg ce vor să-mi spună oamenii fără să știu limba. La un moment dat îmi cere un pasager în rusă o pătură, cumva eu înțelegeam dar eu puteam să zic doar: “Niet, blanket!”

pisi

Închide geamul :))

Elena- Eu am studiat germana în școală dar nu s-a lipit de mine, din păcate . . .

Nici de mine, stai linișită, 13 ani 🙂

Elena- Și am fost la intensiv, dinalea . . .

Eu la neintensiv :))

Elena- Și la intensiv tot degeaba . . . Am avut bază în Germania și mă tot chinuiam, eu nu vroiam să mă uit pe Google Translate, cum se zice la fereastă pentru pasageri . . .

Fenster!

Elena- Băi, dar m-am chinuit mult să-mi aduc aminte . . .

Hai că atât lucru știu și eu, asta a fost test, nu?

Elena- Da! La un moment dat aveam niște pasageri la emergency exit. Acolo sunt niște criterii, mi se pare că sub 15 ani nu avea voie, l-am întrebat pe copil câți ani are, mi-a zis 13 ani. A urmat o discuție în germană cu părinții în care îmi spunea să mă mintă. În momentul ăla toată germana mea n-a fost inutilă, creierul meu a înțeles, m-am uitat așa și le-am zis că înțeleg, să nu mă mintă, dar nu eram în stare să le răspund în germană :)) La un moment dat am avut baza și Franța, deleau, poule și ce le mai dai pasagerilor . . .

Le dai și pule :))

Elena- Le dai și pule :))

Vorbeai despre componenta aceasta de investiții. Noi aici râdem, glumim, dar este o întrebare urâtă pe care o adresez tinerilor aici la interviuri, dacă se mai merită să rămâi în România?

Elena- Nu aș numi-o disonanță cognitivă, dar o vezi tu pe Elena care a terminat facultatatea care zicea cum să plec . . .

În momentul acesta, crezi se mai merită să rămâi în România?

Elena- Ținând cont că același număr de ore l-ai munci și aici și afară. Afară primești beneficii dacă te gândești să faci un copil, să-l dai la școală. Te gândești la sănătate, că rădem, glumim, dar la un moment dat sănătatea devine importantă și eu nu m-aș duce la un spital aici, la un privat da. Și nici când am avut nevoie nu m-am dus aici. Este un răspuns trist, pentru dacă tot muncești 8 ore . . .

22291276_1581686155231673_4845665416050331225_o

Un răspuns sincer, YOLO . . .

Elena- Răspunsul sincer este că de ce să muncești aici 8 ore pe zi, pe niște bani și condiții sociale, când poți să muncește afară pe alți bani?! Că uite dacă te duci la magazin în Austria, un gel de duș nenorocit are același preți și aici și acolo. Asta este, sunt superficiale, comestice, dar ele ne fac viața și aici și acolo. M-am întors din anul meu de cabin crew, unde am trăit în diferite țări din Europa, cu alt salariu și mergând aici la supermarket totul mi se părea foarte scump. Și ce salariu au oamenii aici, din punctul acesta de vedere este foarte trist . . . Pe de altă parte este plictiseală, n-ai prieteni, n-ai mâncarea de aici, trebuie să vezi ce-ți pasă mai mult.

Deci, cumva la tine este o alegere între succes și fericire? Unde te simți mai de succes, aici sau afară?

Elena- Eu mă simt mai de succes afară, cumva pentru că sunt dintr-un oraș în care suntem foarte mulți, dintr-o generație de compete cu foarte mulți. Asta este o problemă la noi în școală, că tot vorbeam, de ce este competiția? Succesul înseamnă să concurezi! Dar pentru că în România simt presiuena asta a concurenței, dar mă simt de succes. Deși el vine pentru toată lumea și n-ar trebuie să fie competiție, dar în România o simt. Nu sunt Dalai Lama, dar așa mă simt eu . . .

Și mai fericită unde te simți?

Elena- În Valecnia și Mersin! 

Dacă ar fi să le suprapunem, că fac jocul ăsta de tetris, pentru tine succesul și fericirea sunt același lucru, sunt chestii diferite sau chestii complementare?

Elena- Și diferite și complementare în același timp pentru că eu pot să fiu fericită și în același timp să nu am nimic. Fericirea este ceva în interior și unul din scopurile mele este să fiu cea mai fericită persoană pe care o cunos. Asta înseamnă că nu o să fiu cea mai de succes persoană din lume pentru că nu mi-am propus asta și cred că fericirea vine din interior. Succes depinde de ce standarde ne impunem, eu de exemplu pot să zic că am atins succesul în momentul în care sunt cea mai fericită persoană și atunci am atins și succesul și fericirea.

Deci se și suprapun . . .

Elena- Cumva și eu trăiesc în societatea aceasta în care ai crede că succesul trebe să încearci să ajungi să obții ceva. Cu siguranță că dacă o să mă vezi mâine, aici, în parc, cerșind, într-o geacă ruptă pe din două, nu să mă consider de succes. Poate o să mă consider fericită, o să zic un YES, că am un sentiment așa din inimă, dar nu o zic că sunt de succes, să știi 🙂 

trainning 2

Vorbești despre muncă și sacrificii, sunt câteva vise pe care simți că până anul viitor le poți atinge?

Elena- Am câteva vise, dar nu o să le divulg acum, dar vreau să le ating, că tocmai d-aia sunt acum într-o perioadă de tranziție . . .

Cum definești tu o perioadă de tranziție?

Elena- Să las un job și să încep altul.

Cum reușești să faci trecerea asta? Cred că tuturor ni se întâmplă chestia asta, când trecem de la o chestie la alta, nu riști să pici într-un gap?

Elena- Este greu și scary. Țin minte și când ma trecut la cabin crew. Și acum când m-am apucat să-mi fac CV-ul era un pic scary, este un feeling pe care îl am și eu mă îmbărbătez.

Care sunt lucrurile de care te temi?

Elena- Cred că din cauză la chestia asta cu copilărie, cu navitatea, eu nu mă tem de nimic . . .

Nu te temi de nimic? Să punem titlul- Elena curajoasa?

Elena- Cred că dacă văd și un câine sau o pisică, dar cred că tu întrebi altceva. La nivel de basic needs nu mă tem, de bine, de rău, mă duc la țară și încep să cultiv pământul. Când eram cabin crew, teama nr1 a piloților era că o să înceapă un război. Poate sunt un pic ignorant, dar nu mă tem de război, tu te temi de război?

N-am avut de-a face cu el, nu aș putea să mă tem de ceva care nu știu cum arată, ce am văzut doar la televizor.

Elena- Da, eu, în toată naivitatea mea nu înțeleg războiul, nu înțeleg cum oamenii se pot omorî, deși există. Prefer să trăiesc în cutiuța mea, eu nu mă uit la filme de groază, la știri dinastea, mă uit la chestii faine, positive și așa . . .

Că vorbeai despre filme care sunt preferințele tale în materie de  . . .

Elena- Nu omorî buburuza! Eu mă uit doar la filme faine tot pe același principiu, că trebuie să-mi mențin starea, pe mine m-ar afecta foarte tare dacă m-aș uita la un film nașpa, visez și noaptea aia și îmi strică somnul  . . . 

Sunt titluri de filme pe care le-ai revedea ori de câte ori ai avea ocazia?

Elena- Nu sunt o fană, știi de ce? Poate nu pot să stau într-un loc să mă uit la un film, nu prea . . .

Că vorbeai despre Brîncusi și făceai și mică analogie ironică către Dalai Lama, ai o serie de referințe bibliografice care pe tine te ajută să să faci rocada între un nivel de mai sus spre unul mai jos sau invers?

Elena- Aș vrea, uite o să-mi notez titluri de cărți . . . Există cărți care au o energie și o vibrație . . . Am citit recent Eliade, a scris niște cărți de te doare mintea, nu le știam. Mă întreb ce am făcut 12 ani la școală, că nu mi se pare nimic relevent, în afară de matematică și română. Am luat o carte de Eliade în mână “Făurari și alchimiști”. Practic, metalurgia este precursoare a alchimiei, tu știai chestia asta? 

sovata

Nu . . .

Elena- Pe Eliade îl consider un autor foarte interesant.

Bine, că și dacă te gândești la “La Țigănci” este tot din sfera imaginarului.

Elena- Nu este imaginar, el face o istorie, încă citesc . . .

A, documentare . .  .

Elena- Nu este o poveste, sunt articole, chestii . . . 

Deci face conexiuni . . .

Elena- Da!

Dacă ar fi să-ți alegi o melodie pentru starea pe care o ai acum, cum s-ar numi piesa?

Elena- Cum se numea piesa de pe telefon, pe care ți-am aratat-o mai devreme? SIA-” Unstoppable”!

Deci, SIA-” Unstoppable”, bun! Am atins și partea de divertisment, din punctul meu de vedere, intervul a atins toate nuanțele pe care mi le doream și mi le imaginam eu. Pe final, dacă ai vrea să adresezi să pui cireașa de pe tort, să adresezi un mesaj către fanii blogului, către prietenii tăi, colaboratorii tăi, către toate persoanele care te îndrăgesc, te urăsc . . .

Elena- Dar fanii blogului ce profil au?

Măi, încă nu i-am descoperit, sunt oameni YOLO :))

Elena- Dacă tot vorbim de YOLO, să ne amintin să facem ce ne face fericiți, să ne gândim foarte bine ce ne face fericiți și în același timp să nu-i afectăm pe alții. Dacă impactăm, să ne propunem să impactăm societatea într-un mod pozitiv.

Măi, deci ai fost așa la inimă ❤️ Și ca PS celor pe care i-am bătut la cap și i-am pus să-și stoarcă creierii, să-mi scoată răspunsuri, întorc microfonul către ei, dacă ai sugestii, reclamații, întrebări, acum ai șansa!

Elena- Mi-a plăcut foarte mult acest interviu. A fost așa o surpriză, când o să mă uit pe blogul tău, o să-ți dau sugestii.

Super, atunci eu îți mulțumesc frumos din suflet . . .

Elena- Și eu îți mulțumesc!

Am reușit chiar de ziua mea să ne vedem . . .

Elena- Și te duci și la Valencia!

La capătul acestui interviu miric, în care și destinul cred că și-a băgat coada de data asta.

Elena- Deci, tu îți dai seama când am auzit că te duci la Valencia, dacă tu îmi spuneai înainte că te duci aș venit și eu?

Asta a fost rezervare de pe la începutul anului . . .

Elena- Eu nici nu știam programul, ay . . .

Noroc că ne-am regăsit în proiectul ăsta 🙂

Elena- Măcar tu te duci pentru mine și vreau să îmi trimiți niște poze!

Sigur!

67115321_2436013073132306_1786567173771100160_o

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s