Sper că ești pregătită, dacă nu te iau ca din oală :))
Elena- Ca din oală, nu?
Bine v-am regăsit, dragilor, la rubrica YOLO-Interviu! Ne află într-un decor mirific din micul Paris, alături de . . .
Elena- Pe o bancă de tip Maramu’
Pe bancă de tip Maramu’ :)) Alături de Elena, bine ai venit la rubrica YOLO-Interviu!
Elena- Bine v-am găsit, dar dacă este transcris de ce trebuie să fim așa politicoși?
Este o introducere mai formală, că așa am eu pitch-ul meu de intrare, ca să-mi intru în ritm, știi? Asta este singura chestie fixă din interviul acesta. Bine, chiar și chestia asta o s-o transcriu.
Elena- Am înțeles, dragi telespectatori, bine v-am găsit la o nouă ediție a . . .
Și ca să finalizăm cu partea asta serioasă, am prima întrebare, de tip introductivă, pe care se construiesc deobicei toate interviurile mele YOLO . . .
Elena- Așa . . .
Dacă ar fi să te descrii în 30-40 de secunde, ce ai spune despre tine sau dacă ți se pare mai funny, mai ușor, cum crezi că te-ar descrie alții?
Elena- Primesc un job la final? Este întrebare job interviu? M-aș descrie ca o persoană copilăroasă, veselă în majoritatea timpului . . . M-am blocat, că este o întrebare de job interviu, știi?
Cine știe pe unde ajunge în analele Google-ului aceste interviu :))
Elena- Mie îmi place să mă descriu cu creativitate, veselie, entuziasm și o persoană care mănâncă mult.
Cum te-ar descrie ceilalți?
Elena- Păi sunt puțin șocată că mi-a spus cineva că sunt succesful woman. În Finlanda am primit acest feedback: ” I wish one to be successful like you!”
Deci modesta nu intră în descrierea ta :))
Elena- Da, nu intră în descrierea mea 🙂
Vorbeai despre seriozitate și am văzut zilele acestea un citat, cred că din Brîncuși: ” În momentul în care simțim că nu mai suntem copii, nu mai trăim!” Ești de acord cu acest citat?
Elena- Da, îl admir pe Brincusi pentru că spunea că a mers de la Paris la București pe jos cântând și fluierând, bucurându-se de proces. Așa, în ultima vreme, am uitat să mă bucur și încerc să-mi amintesc că asta este esența. Chiar îmi place Brîncuși, apropos!
Mi-ai adus aminte de un interviu mai vechi, cu prieten ce spunea că trebuie să ne mai facem timp să mirosim și trandafirii, chiar ăsta a fost și titlul articolul.
Elena- Da, eu chiar sunt de acord cu Brîncusi, să fluierăm și să cântăm🧑🎤
Alunecând către cealaltă extremă, partea acesta de persoană veselă, amuzantă, cumva la un moment dat nu-ți stirbește din seriozitate, din impactul pe care vrei sa-l ai cu un proiect serios, că tot de un interviu de job cu un angajator. Nu cumva îți știrbește din încrederea pe care o emani?
Elena- Uite, că am reușit și să mă transform. La un job trecut, îmi spunea lumea: “Vai, ești foarte serioasă!” Eu eram: “Yes, este un achievement, am reușit!” Cred că și în proiectul în care ai fost aveam o putere asupra oamenilor pentru sunt în stare și conștientă de acest aspect. Mi s-a întâmplat la un proiecte pe care eu îl organizam, aveam un corp al hotelului doar pentru noi, la un moment dat a venit patronul de la cazare și ne-a prins făcând un energizer cu ochii închiși, cu hârtii colorate pe pereți, n-a zis nimic. Vine într-o altă zi când cineva avea o provocare să facă o sesiune de yoga, cu lumina stinsă, fix atunci se stricase un calorifer. Venise cu un reparator, ne-a găsit cu lumina stinsă și cu cracii pe sus, iarăși omul nu a zis nimic. Trecem peste asta și vine momentul plății și zice că trebuie sa plătim cazarea și îi spun că trebuie să merg în cameră că am dispozitivul de online banking. Omului i-a picat fața : ” Dumneavoastră îmi faceți plată? ” El credea că sunt încă un copilaș pe acolo, i-am spus: ” Nu, stați că eu sunt responsabilă de acest grup! ” Fiind proprietarul hotelul, eu nu am prea avut tangență cu el, după ce a văzut rezultatul, cu hărtii, mi-a mărturisit: ” Să știți că îmi pare rău de copii aceștia, dar este bine că cineva dă fonduri și pentru ei:( ” A crezut că este un proiect pentru copii retardați, că avem dizabilități mentale, el neștiind ce este educația nonformală. Stricasem și niște chestii în hotel și am zis să-i plătesc totuși și el ca zis: “Nu,nu, e ok! Pentru copii ăștia cu probleme nu trebuie să plătiți stricăciunile:(“
Ai început să vorbești deja despre proiecte. Cum ai ajuns să lucrezi în proiecte Erasmus? Ne poți spune cum a fost în primul tău proiect Erasmus?
Elena- A fost total întâmplător, eu aveam un job normal. Știi parcusul ăla al românului, termini liceu, facultate, master, te angajezi. Eu deja mă angajasem din timpul facultății, job și facultate în același timp, să meargă acolo . . . Chiar lucram în ce am terminat, într-o agenție de publicitate. Îmi zice o mătușă de la țară ceva ce mă șochează: “Aici și sunt verișorii tăi și n-au cărți să împrumute . . .” Cum să ai aibă cărți să împrumute, eu care am fost forțată să citesc?! Și de la problema aceasta, facultatea de jurnalism m-a învâțat că nu-i nevoie să știi tu informația, ci să ai numărul de telefon al celui care știe. Am zis să luăm niște fonduri europene, era la modă chestia asta, să facem ceva pentru acești copii. Am dat un telefon la cineva care a dat un telefon, am ajuns la o doamnă care scria proiecte Erasmus și mi-a zis că pot să depun și fără asociație să iau bani să fac ceva pentru acești copii, să fac o bibliotecă la țară. M-am înscris pe site-ul agenției la un curs de scriere de proiecte, nu era pentru România, era proiecte internaționale . . . Te plictisesc, vorbesc mai mult eu, nu?
Nu, nu, sunt atent, chiar absorbit 🙂
Elena-Îi întreb pe oameni la finalul acestui curs de scriere de proiecte, care la momentul acela cu siguranța nu am înțeles nimic: “Mamă, cine mă trimite și pe mine la un proiect dinăsta? ” Și zice unul : “Gata, în două săptămâni te trimit eu în Turcia! ” N-aveam nici pașaport, nu mai luasem avionul niciodată, eram și singura româncă. Trebuia să iau un avion din București în Instanbul, din Instanbul să iau un alt avion, apoi un autobuz. Am luat primul avion București-Instanbul, a durat 45 minute, nu am simțit nimic. Al 2-lea fuga, neștiind dacă îmi transferă bagajul, mă duc acolo, dau boarding pass-ul, mi-l pune în gunoi, eu nu vorbeam turcă, ăla nu vorbea engleză. Cu boarding pass-ul mă uitam la el, nu înțelegeam ce se întâmplă. Am înțeles până la urmă că m-au reprogramat la alt zbor. În avion începem să ne zguduim, eu: ” Mamă, ce gol este să zbori! ” După care am auzit lumea urlând și mi-am dat seama că zburat nu este așa, pe bune că nu am mai avut nici un zbor la modul ăla așa de periculos. În fine, am fost la acest prim proiect al meu, singura româncă și m-am întors de acolo o altă persoană. Avionul meu s-a amânat de două ori și mi-au zis că pot să schimb data când vreau eu. Mă împrietenisem și mă țineau organizatorii al ei acasă și așa am mai rămas cât am vrut eu, a fost life changing! Le-am zis la birou că momentan nu mai zboară, că nu mai pot întoarce că nu mai sunt curse dinspre Mersin în Instanbul deși am reprogramat când vroiam, la un moment dat. Între timp, am venit acasă, mi-am scris proiectul local, care s-a și implementat, cu cărție la țară. Agența m-a forțat să-mi fac organizație și așa am început.
În câte țări ai reuști să ajungi?
Elena- N-am numărat, dar cred că peste 30!
Care au fost cele mai exotice experiențe, locuri în care nu te gândeai niciodată că o să ajungi?
Elena- Aș putea spune că Azerbaidjan, dar deși există oportunități, nu pot să spun că m-am concentrat pe exotism. Tot timpul am ales Turcia, că-mi place mâncare și ți-am zis în descrierea mea că sunt o persoană care tot timpul mănâncă.
Care sunt specialitățile tale pe partea de bucătărie?
Elena- Specialitatea mea nr1 este că nu știu să gătesc.
Mă refeream la partea de mâncat :))
Elena- Kunefe! Ador acest tip de brânză cu foarte mult zahăr, ești în stare să faci diabet după o porție.
Și asta este o specialitate . . .
Elena- Este siriană, dar cum n-am avut ocazia, trebuie să te duci în sudul, în estul Turciei, că să mănânci Kunefe adevărat!
Deși ești parte din generația Z, nu?
Elena- Posibil, nu știu . . .
Nu ești adepta conceptului că locul femeii este în bucuătărie?
Elena- Vrei să dăm discuția asta pe ceva mai porno? Cu siguranță că nu am această concepție, dar când mai întâlnești din toate experiențele ăstea exotice oameni cu diferite puncte de vedere. Dar dacă sunte super-moderni și locuiesc în altă țară, cumva vezi tradiționalismul ăsta. Mai ies la câte un date cu câte un tip care încearcă să fie model, dar îți dai seama că tratează femeia inferioară. Dacă încerc să împart nota, se supără, este tradiționalist, dar în același timp nu crede în căsătorie. Este exciting că așteaptă de la mine, dar cred că vine și din cultura noastră locală, mi se pare draguț și exicting, atât timp cât bărbatul ăla nu are așteptări să trec la cratiță. În schimb, în vara trecută, în Atena, într-un apartament pe Airbnb, eram eu și cu cineva. Omul arată casa mai mult partenerului, prezintă casă și la un moment dat zice: “You, kitchen!” Și îl dă afară pe băiat și începe să-mi arate mie unde sunt oalele, nici nu l-a lăsat să intre. Băiatul cu care eram a rămas șocat. Încerca să zică: “We are cooking both of us…” Gazda, nu : “Afară!” După care am ținut-o numai în gluma asta cu you, kitchen!
Am avut într-o experiență din Danemarca, exact pe stereotipul cu locul femeii în bucătărie exact replica asta cu: ” We Hunt! You cook! ” Vorbeai foarte mult despre experiențe din trecut . . .
Elena- Da . . .
În timpul YOLO-Interviurilor fac un exercițiu de imaginație . . .
Elena- Așa . . .
Să ne imaginăm că alături de noi, pe bancă, vine Elena care tocmai termina facultatea . . .
Elena- Vai, ce proastă era Elena care tocmai termina facultatea!
Ne poți descrie cum arăta și dacă ar fi să-i dai câteva sfaturi, ce i-ai spune?
Elena- Uite, Elena care tocmai termina facultatea avea vreo 3kg mai puțin ca acum, nu 5kg, ba 3kg. Se îmbrăca în blugi, în adidași, nu concepea altceva decât blugi, adidași și tricou. Părul tot lung îl avea și credea în chestia asta să nu iasă din tipare, că nu o să plece niciodată din România, nu la modul de călătorit, că până atunci nic un călătorise ea, doar până în Bulgaria dus-întors, în aceeași zi. Nu neapărat că gândeam chestia asta că nu există țară mai bună ca România, în schimb nu-i înțelegeam pe cei care au plecat din România și vor să lucreze afară: “Ce-i asta? Eu nu să fac asta niciodată!” Eu nu vedeam atâtea oportunități Erasmus, într-adevăr am terminat prima și facultatea și masterul, dar pentru că așa vedeam eu că trebuie să fac. Mă duc la facultate ca să învăț, trebuie să-mi iau un job în domeniul în care am terminat. Fiind așa focusată, nici măcar nu am fost la un job interviu, am obținut postul ăla care era la una din cele mai bune agenții de publicitate din România, dar uite că personalitatea mea de copil nu s-a pupat cu programul nine to five. Dar eu nu am luat niciodată în considerare persoanlitatea mea, mergeam acolo la nine to five, săream pe geam și săream coardă, mă chemau la HR că aveam o sonerie la telefon care urla. Eu jobul ăsta l-am obținut în vara fix când am terminat licența, am lucrat și în timpul facultății, dar la o revistă. Nu mă potriveam cu acest job și i-aș spune Elenei să-și aleagă mai bine meseria pentru eu mi-am ales publcitate confundând arta cea ce făcea un om de publicitate. Mi-am dat seama că eu nu pot să vând ceva în care nu cred. Am avut o dilemă etică, că șefa mea lucrase pentru Gold Corporation, făcuse PR pentru cei care vor să distrugă Roșia Montana, care pentru pentru este o chestie foarte de suflet. Totuși, era șefa mea și trebuie să lucrez cu ea. Am acolo, cu personalitatea mea, noroc cu proiectele care m-au salvat. Eram tot timpul fericită și cred că asta ajută, nu aveam scopuri, doar să termin proiectul, să am prieten, lucram cu prietenul. Dar pentru eram atât de închisă, nu mă consider o persoană cu nivel de inteligență redus, dar riscam să rămân în bolul de aici, fără să văd că există o plajă și mai largă, pe care eu încă nu o văd. Scopurile mele nu erau foarte sus, dar tot timpul am fost super-fericită, bănuiesc că din toată chestia asta, simțidu-mă bine că Brîncuși pe drumul de la București la Paris, cumva viața m-a tras și am ajuns în proiecte, am ajuns să am organizație. Am ajuns ca fac chestii ca și project management, eu nu am fost în tabere . . .
Care a fost reacția celor din jur în momentul în care le-ai spus că vrei să renunți la jobul tău, să te duci în proiecte?
Răspunsul în partea a 2-a a YOLO-Interviului Elena II-Hello, Hello, Hello!
berbececristian.wordpress.com 