În partea a 2-a a YOLO-Interviului, ridicam mingea la fileu cu o curiozitate. În ziua aceasta perfectă ai vrea să te simți fericită sau de succes?
Ralucica- Fericită! Bine, este important să fii de succes, este ideal, dar eu vreau să fiu fericită 🙂
Incluzi fericirea în succes sau sunt două aspecte diferite?
Ralucica- Da, ca să ai succes trebuie să fii fericit sau să-ți placă cea ce faci, să ai așa o pasiune, cel puțin la început. Așa participasem eu la “Absolvenții în fața companiilor”, un eveniment organizat de Universitatea Transilvania din Brașov, în care studenții participă cu lucrări originale și dezbat un anumit subiect. Acolo am întâlnit o doamnă care avea businessul ei, antreprenoare pe partea de traduceri. N-am să uit cuvintele ei: “Dacă facem ceva cu pasiune, la orice loc de muncă ne-am duce, știm că muncim pentru visul nostru, simțim așa că nu muncim. Suntem fericiți că ne-am trezit de dimineață, după ce am adormit destul de târziu, încercând să facem la timp tot ce aveam de făcut!”. Asta îți spun, că dacă nu îți place devine așa o corvoadă: “Trebe s-o fac și pe asta, să ajung și acolo la muncă pentru că îmi trebuie bani…” Cam așa funcționează, cel puțin așa cred eu.
Aceasta este o manieră foarte draguță de a încheia un interviu, nici măcar nu ar mai trebui să-ți cer mesajul de final către oameni 🙂
Ralucica- :))
Versiunea audio din această parte de interviu se poate asculta pe Youtube, nițel mai jos:
L-ai dat așa din sufletul tău de artist 🙂
Ralucica- Să știi că un artist este sensibil, asta este problema vitală și destul de greu de rezolvat, trec cu greu peste treaba aceasta:) Pe mine m-a ajutat foarte tare că am lucrat într-o companie multinațională, am primit foarte multe înjurături și asta m-a călit foarte tare, să nu mai pun suflet în toate răutățile, doar în ce îmi place mie cu adevărat!
Și pe blog ai primit înjurături sau reacții negative?
Ralucica- Ei bine, am primit un singur comentariu ca să zic așa nepotrivit. Nu l-am șters, încă îl am :))
I-ai răspuns?
Ralucica- Nu, nici măcar nu l-am aprobat. Mi-a dat așa un pic de gândit. Persoana respectivă nici nu mă înjurase, mi-a spus că ar trebui să-mi văd de cursurile mele, să o las mai moale cu bloggingul, cam așa încearcă oamenii să te descurajeze. Pe mine m-au descurajat și părinții mei, mi-au spus: “Cum să te duci acolo, la evenimente? Este o nebunie, nu este ok ce se întâmplă. Și în primul rând dacă pățești ceva?” Nu au fost argumente destul de convingătoare care să mă determine să renunț. Asta m-a motivat foarte tare, bloggingul a funcționat pentru mine ca o terapie. Deci nu am primit foarte multe comentarii negative, dar asta nu înseamnă că trebuie să primesc de acum încolo 🙂
Să sperăm că nici după interviul acesta, până acum nu a fost cazul 🙂
Ralucica- Dar nici nu am abordat subiecte foarte sensibile. Probabil că dacă încep să scriu despre drepturile omului, s-ar putea să…
Oricum punem hyperlink către blogul tău, dar totuși ne poți spune că sunt subiectele preferate de pe blogul tău? Înainte să intre oamenii pe blogul tău, la ce ar trebui să se aștepte? Care sunt topicurile principale care se găsesc, ce reprezintă cartea ta de vizită?
Ralucica- Mamăăă, suna așa de măreț:) Articolele sunt despre branduri și evenimente, am 3 bloguri diferite, ce nu sunt pe domeniu propriu momentan, am câteva planuri pe viitor. În Călător pe plai românesc scriu despre toate excursiile pe care le putem face pe meleagurile românești. Sunt lucruri chiar foarte frumoase, am povestit despre Orșova și Cazanele Dunării. Acolo efectiv, Dunărea pare că fierbe, că de acolo provine și denumirea, cu vegetație. Sunt foarte multe locuri în Brașov, București, Poiana Brașov. În Cluj am fost la Grădina Botanică, sunt foarte multe locuri frumoase în România, care nu sunt suficient promovate. În același timp scriu pe Ralu Story despre branduri pentru că am făcut Comunicare și Relații Publice, unde am abordat acest subiect și am învâțat despre branduri, cum funcționează campaniile de publicitate.
Deci ai 2 bloguri…
Și al treilea este defapt cel care mi-a dat un imbold, am început când făceam un curs de coafor, cu tot felul de împletituri. Mi s-a părut interesant: “Ce-ar fi să pun impletiturile ăstea pe o rețea?” Pe loc mi-a venit ideea cu blogul acesta Ralucica, să fie al meu.
Care ți se pare cel mai ușor monetizabil, dintre cele 3 bloguri?
Ralucica- Este destul de complicat…
Ca s-o reformulez puțin, care dintre bloguri ți se pare cel mai apropiat de un model de business?
Ralucica- În general cel de evenimente, social-economic…
Și cel de suflet?
Ralucica- Îmi doresc pe viitor să scriu review-uri despre toate cărțile pe care le-am citit, că am citit foarte multe cărți și nu am scris despre ele. Am fost întrebată și am spus despre ele dar n-am scris despre ele și uite asta ar fi chiar un pont…
Hai că te întreb eu, acuma dacă tot ai ridicat-o la fileu…
Ralucica- :))
Că tot suntem pe tren, când ai un drum de 10 ore, de la București la Cluj, ce carte am putea alege? Care ar fi opțiunile? Să zicem că suntem în gară, avem tonomatul de cărți…
Ralucica- Sunt foarte multe cărți care merită citite. “Austerlitz” de Sebald este o carte destul de puternică, cu povestea unui tânăr ce și-a schimbat numele în Austerlitz, fiind dat în grija unor calviniști. Este o experiență destul de traumatizantă, în care povestește despre cei care sunt și cei care nu sunt fanatici religiosi. Până să ajungă să studieze arhitectura, copliăria și-a pus amprenta destul de mult asupra lui. Este o carte destul de interesantă, merită să fie citită, îți dă anumite idei, te face și să visezi urât, eu am avut un coșmar, după scena în care tatăl lui Austerlitz povestea cum murise toată familia lui, efectiv a fost înghițită de ape. A 2-a zi am visat ceva similar…
Așa am pățit eu cu “Bird Box”, probabil de aceea i-am făcut și recenzia 🙂
Ralucica- Sunt cărți cu un impact puternic. Mai este “Dependentă de picături”, de la Olivia Petra, apărută anul trecut, în care vizitează destul de multe țări exotice ca Maroc și vorbește destul de actual, despre Snapchat, Facebook, toate rețelele acestea de socializare, pe un limbaj destul de modern. Vă recomant să-l citiți și pe conferențiarul, doctor, profesor Mihai Ignat, ce are o carte numită “Printre noi”, despre teatru, cu monologuri, comedie, este destul de interesantă, așa cum este subiectul abordat.
Urmează o întrebare în exclusivitate, acum o lansăm pe blog. Care ți se pare cel mai potrivit moment, în care ai chef să citești? Care sunt cele mai dese momente când te regăsești citind?
Ralucica- Și într-un moment ca acesta, când…
N-ai pe nimeni să te bată la cap 🙂
Ralucica- Când n-am pe nimeni să mă bată la cap și mă întrebe: “Este bine asta? Raluca da, Raluca nu…” Mă enervează lucrurile acestea, mai ales când vreau să văd ce întâmplă cu personajul respectiv. În același timp putem alege un moment când suntem foarte stresați, să găsim și altă cale ca să ne relaxăm. Pe mine cititul mă relaxează foarte tare, când am dat Bacalaureatul eu am citit alte cărți, adică în plus față de celălalte. Și acum îmi aduc aminte despre o carte pe care am citit-o, “Testamentul unui excentric” de Jules Verne, în care vrea să dea bogățiile lui. Stătea la distanță, într-o mașină și privea cum reacționau cei de la înmormântare. Poți să găsești orice momentul pentru citit…
Și eu am fost mare fan Jules Verne în copilărie și am avut multe clinciuri cu profa de română pe literatură universală: “Lasă-mă să văd, să înțeleg și alte unviersuri!”. Ce părere ai despre filmele ecranizate după cărți, ai câteva recomări la pachet, film+carte?
Ralucica- Da, “Kamarazovii” este film, piesă de teatru și carte! Și Harry Potter este și carte și film…
Ce are în plus cartea față de film sau piesa de teatru? Cu ce vine mai aparte?
Ralucica- În general, în cinematografie mai sunt tăiate câteva momente pentru că nu dinamice, interesante, nu te implică, nu neapărat că nu sunt pe același subiect, dar nu stârnesc aceeași curiozitate. Defapt asta ar trebui să se întâmple în film, să stârnească o poveste, iar povestea să stârnească la rândul ei o emoție. Cinematografia încearcă să aducă personaje în față, în care noi să ne regăsim ca oameni: “Mă regăsesc în personajul aceasta, m-am văzut și eu în rolul acesta. Și mie mi s-a întâmplat chestia asta!”. Sunt multe filme de acest fel. Am văzut ce întâmplă în revolta oamenilor din filmul “Kinsasha Makambo”, că la ei abia acum s-a înființat Poliția și ei nu prea înțeleg partea aceasta cum ar trebui să funcționeze. Un alt film ce l-am văzut este “Judecătoarea de instrucție”, legat ceea ce face o judecătoare de instrucție în Belgia și Franța, ce se întâmplă cu procurorul, judecătorul de drepturi și judecătorul de justiție. Mi s-a părut foarte interesantă doamna, care avea foarte multe cazuri, cu refugiați, cu femei bătute, violate, bărbați ca au trăit nedreptăți, pe partea de discriminare. A fost interesant cum a pus problema. Nu știu dacă o carte ar putea să vină în completarea filmului sau film în completarea cărții, ca să spun așa…Cartea poate să strânească o emoție, dar în același timp poate să fie o poveste destul de lungă, pe o citim, ne relaxăm. O carte o citim din pasiune, cu drag, să ne relaxăm, să aflăm mai multe informații. Sigur că este cheia deschiderii, că să înțelegm filmul, întâi trebuie să citim cartea, dar în același timp putem să vedem filmul și să înțelegem din el, cumva sunt interdependente...
Sunt cazuri în care filmul bate viața?
Ralucica- A,da, clar! În “Înainte să te cunosc” și “Asistent de nevoie”, este un adevăr că filmul bate viața. În primul caz, “Înainte să te cunosc” unde este prezentat un sportiv, ce a suferit un accident, părinții lui au încercat să caute foarte multe asistente care să aibă grijă de el, dar lui nu i-a convenit nici una. Până la urmă a găsit asistenta potrivită, dar el alesese cu ceva timp înainte să i se administreze otravă și să moară, știi că în unele țări chiar se poartă..
Cred că se cheamă eutanasiere asistată…
Ralucica- Da… “În asistent de nevoie” este vorba despre un tip, așa, foarte șmecher, fost pușcăriaș, recidivist, fura foarte mult. Dar având o familie, avea nevoie de un job și s-a dus la foarte multe locuri de muncă dar nu l-a primit nimeni. Un bătrân foarte bogat, care nu-i plăcea de absolut nici o asistentă, nici o infirmieră, pur și simplu nu-și mai dorea, îl cunoaște la interviu pe acest individ, fiind privind cu ochi răi de către secretarul bătrânului pentru că este recidivist. În final, ajute să-și schimbe modul de viață, să nu se mai ocupe de droguri și alte infracțiuni, chiar să-și deschidă un business, deși la început părea să ajungă în aceeași zonă, să ajungă la pușcărie, cum a crezut inițial. Înainte să se intâmple ceva cu bătrânul, personajul principal realizeză că în viață trebuie să faci ce-ți place, dar în același timp ca un business să funcționeze trebuie să ia în calcul nevoile oamenilor, în primul rând nevoile lui. El și-a dat seamă că oamenii ce au dizabilități locomotorii au nevoie de scaune cu rotile. Și a început să fabrice scaune cu rotile, ceea ce mie mi s-a părut wow, foarte șocant, nu mă așteptam la un astfel de final..
Vorbeai despre partea antreprenorială, îmi povesteai că te ocupi de scriere de proiecte și finanțări…
Ralucica- Doar am ajutat, voluntariat 🙂
Mai ales că este voluntariat, în ce moment simți că ce faci tu este un business? Care sunt primele semnale?
Ralucica- Când începi să câștigi primii bani, când ai primit fee-ul, atunci îți dai seama că lucrurile sunt foarte serioase și trebuie să duci pasiunea la un alt nivel…
Ce-ai făcut cu primii tăi bani?
Ralucica- Mi-am cumpărat o geacă de piele, doamne ce-mi doream geaca aia de piele! Asta din primul salariu și din următorul salariu am fost în Corfu, în Grecia, împreună cu fratele meu și pretena lui.
Unde te situezi între antreprenoriat și job? Care sunt avantajele antreprenoriatului, în cazul tău?
Ralucica- Am timp să călătoresc, să fiu alături de familei, să merg cu o persoană la spital dacă e bolnavă. În același timp, mie îmi place foarte multe să lucrez la birou, eu așa mă vedeam, când lucram într-o companie multinațională toată lumea era fericită. Îmi place foarte mult să scriu și așa mă văd toată viață, scriind 🙂
Tot la birou?
Ralucica- Tot la birou 🙂
Crezi că există vreo modalitate de a îmbina antreprenoriatul cu munca de birou?
Ralucica- Aaa, da! La un moment dat o să fac asta!
Are Ralucica forță sa fie și angajat și antreprenoare?
Ralucica- Eu cred că are. Ți-am zis că eu mi-aș dori un job stabil, îmi doresc în continuare să lucrez în învățământ, că mi se pare foarte util pentru viitor și pot să schimb mentalitatea prin educație, doar prin educație!
Știu că a fost o dezbatere la Europa FM, cu Moise Guran, la voi în universitate, dacă nu mă înșel despre cum arată viitorul României, cum ar trebui să fie educația. Dacă ai fI pentru o zi ministrul al educației, ce ai face în ziua aia?
Ralucica- Toată lumea termină liceul fără nici o specializare, ceea ce nu este tocmai bine din punctul meu de vedere. Ceilalți, ce nu reușesc să treacă de examenul maturității și atunci ce se întâmplă? Ei nu sunt specializați… În primul rând, cred că o societate ar funcționa mult mai bine dacă ar exista să facem practică mult mai mult pe educația nonformală, să se pună accentul mai mult pe partea acesta. În a doilea rând, ar trebui să existe tot felul de școli, cum era înainte școala profesională, spre exemplu de design vestimentar, să existe mai multe specializări, nu doar filologie, teoretic și tehnic.
Era discuția aceasta și la Foodbloggers, la panelul de Food Talk, despre lipsa de personal în domeniile HoReCa și ideile erau oarecum în asentimentul tău. Consideri că ar mai de interes pentru tineri școala profesională, nu ar fi cumva rușinați de faptul că nu termină liceul?
Ralucica- Să nu fie școală profesională, să fie tot liceu, același sistem, dar în același timp să fie specializați. În povestea despre Macedonia, din prima parte a interviului, ei au atelier special, pe partea de restaurare, este un lucru util. Cei care se duc acolo merg pe partea de design, faci la liceu design, un lucru foarte măreț, ceea ce nu se întâmplă la noi. Avem mate, info, filologie și…
Consideri că acestea ar putea să fie meseriile viitorului? Sau cam toate meseriile viitorului să fie legate strict de tehnologie și IT?
Ralucica- Totul se digitalizează în această epocă modernă, fără doar și poate. Și părinții mei au început să se digitalizeze, am trecut de la aragaz la plită electrică, și-au făcut conturi pe Facebook, urmează la bunica să-i fac cont de Facebook. Se uită pe Youtube, ascultă tot felul de melodii, mama nu are cont de Facebook, dar ascultă muzică ceea ce o relaxează…
Care crezi că este principala motivație? Pentru că îmi imaginez că este un efort destul de mare pentru ei să se digitalizeze…
Ralucica- Dar nu este imposibil, să știi…Încearcă să țină pasul cu noi, să ne urmărească: “Ia, să văd ce face fata mea, ce face băiatul meu, să văd cu ce se ocupă unul și altul!” 🙂
Se vorbește foarte mult despre gap-ul dintre generații, crezi că încearcă să facă și ei un pas către calea de mijloc?
Ralucica- Da, clar! Doar așa ne pot verifica. Sau mai este și chestia aceasta de viu grai, dacă eu mi-am făcut, tu de ce să nu-ți faci? Dacă și-a făcut vecinul, să moară capra vecinului, eu de ce să nu-mi fac?
Să moară facebook-ul vecinului 🙂
Ralucica- Dacă și-a pus el poze din călătoriile unde a fost și arată cu ce se ocupă, de nu aș face și eu că am poze cu nepoți, copii. Cred că așa funcționează. Și țin pasul cu noi, să știi 🙂
Dacă stau așa și le calculez, fac un radical, întrebările mele și-au atins obiectivul, dacă îmi vin idei, mai dăm drumul la încă o înregistare :))
Ralucica- Da, da :))
Mesajul l-ai adresat deja la începutul acestei părți, n-aș vrea să ți-l mai cer încă o dată, că să nu intrăm într-o redundață. Pe final las șansa celor pe care i-am bătut la cap timp de o oră și 10 minute…
Ralucica- Da:))
Dacă au sugestii, reclamații…
Ralucica- Să-ți scrie ție lumea reclamații, mie nu. La mine să veniți cu lucruri bune, cu povești frumoase, mie asta îmi plac, ideile și poveștile frumoase 🙂
Bun…
Ralucica- Reclamațiile la tine :))
Eu îți mulțumesc frumos pentru timpul acordat…
Ralucica- Mulțumesc și eu!
Și sper să ajungem cu bine la Cluj…
Ralucica- Și eu sper să nu se întâmple nimic cu trenul. Știi, mi s-a întâmplat o singură odată, apropo de asta. Am fost la un festival organizat de One World Romania, am zis să ajung si eu mai repede acasă, că eram voluntară. Am plecat mai repede și m-am grăbit foarte tare, să ajung, să iau trenul. Am ajuns și m-am urcat la timp și ce se putea întâmpla? În Sinaia, un domn s-a aruncat în fața trenului și a murit. Imaginează-ți că am ajuns după urmatorul tren, pe care urma să-l iau și puteam să mai văd încă un film. Așa că nu spune niciodată… Mi-a fost frică să ies, nu m-am dus să mă uit, când a venit ambulanța povesteau oamenii, eu stăteam ghemuită…
Știrile de la ora 5…
Ralucica: Exact, eu n-am fost curioasă, stăteam așa lipită de scaun: “Nu vreau să văd, nu vreau să știu! ” Pentru că are un impact destul de puternic să vezi un om în suferință…
Ok, stai să opresc și eu înregistrarea sau să las . . .
Dacă v-a plăcut articolul, vă invit să savurați și următorul episod de YOLO-Interviu, unde puteți afla povestea lui DJ VLAD, tânărul clujean ce pune muzica pe balcon pe timp de pandemie, știre ce a făcut încojurul marilor publicații de media din țară.
Nu uitați că puteți rămâne la curent cu noutățile de pe blog, cu un simplu follow pe paginile de Facebook și Instagram.
berbececristian.wordpress.com 