U Cluj 3-2 Petrolul, azi s-a jucat fotbal!

Later edit: U Cluj câștigat cu 3-2 în fața lui Petrolul Ploiești, meci desfășurat, duminică la ora 18 00, pe Cluj Arena, clujenii escaladând clasamentul până pe locul 6, la egalitate de puncte cu Mioveniul și la doar un punct în spatele adversarei din acest meci!

Meciul a început mai devreme, când jandarmii au potolit cu gaze lacrimogene bătaia din Piața Muzeului, între ultrașii Universității și cei ai Petrolului. Din ce am auzit, șeful galeriei oaspete s-a ales cu capul spart după ce s-au împărțit bucăți de pietre naturale în strânga și-n dreapta.

Revenind pe stadion, asistența a numărat undeva la 6200 de spectatori, animați de duelul de la distanță a galeriilor, în peluza alb-negrilor aprinzându-se torțe și aruncându-se cu petărzi, acompaniate de scandări împotriva lui CFR, FRF și Petrolului, dar din fericire incidentele au lipsit în interiorul arenei, suporterii prahoveni fiind insoțiti de jandarmi din Gruia până la stadion apoi la final de meci, după ce au fost obligați să rămană încă 20 de minute conform protocolului de siguranță, au fost însoțiți până la Polus.

Pe teren echipele au făcut un show demn de Liga 1, cu 5 goluri. Balul a fost deschis în minutul 13 de inspirația lui Goga, care a săltat mingea peste apărarea avansată a găzarilor, servindu-l pe Ursu, care profitând de ieșirea hazardată a lui Tordai care a alunecat în afară careului și l-a lăsat pe jucătorul gazdelor cu poarta goală, îndeplinind o formalitate. Era 1-0 pentru U Cluj, contrar cursului jocului de până acel moment. Scorul a rămas intact până la pauză.

Imediat după reluarea jocului, în minutul 49, Goga iese din nou la rampă după o centrare a lui Takacs. Două minute mai târziu, Goga apare providențial la o centrare a lui Antoche, scăpat pe contraatac, iar tabela arăta un umilitor 3-0 pentru U Cluj, iar galeria șepciilor roșii era în delir. La o fază relativ stupidă, Doru Dumitrescu ia al doilea galben stupid și lasă studenții în inferioritate numerică, este drept că arbitru a cam tras în direcția Petrolului.

Finalul meciului aduce un asalt al echipei din Ploiești și parcă presimțeam că se putea repeta scenariul din meciul anterior, în care au marcat în prelungiri. Și temerile mele s-au adeverit, Popescu și Herea marcând în minutele 91 și 93 golurile de onoare ale prahovenilor, care rămân pe locul 4 în clasamentul Ligii a doua, la 4 puncte de locul 1, la capătul unui meci dezastruos în care au primit mai multe goluri decât în toate partidele jucate în acest sezon la un loc.

Ce sa-i faci, pe Cluj Arena și un punct pare imposibil să obții! E vorba de o determinare, un suflu de super-eroi care-l dă galeria echipei, de un Goga proaspăt revenit în primul 11, care împinge acest proiect cu un elan fantastic spre leagănul civilizației fotbalistice românești numit Liga 1, un vis frumos care pare acum tot mai aproape să redevină realitate.

Ealier: Bună, dragi împătimiți ai sportului rege! Deși după titlu pare un derby de tradiție din Liga 1, azi se joacă un meci de foc din Liga 2, între două echipe ce au promovat succesiv din Liga 4, susținuți necondiționat de suporteri. Confruntarea se anunță pe viața și pe moarte, dată fiind situația foarte delicată a gazdelor ce se situează pe locul 10 cu posibilitatea în cazul unei victorii la scor de a urca chiar 5 poziții în clasament! De partea cealaltă, Petrolul dacă învinge urcă de pe 4 până pe 2, la doar un punct în spatele liderului Sportul Snagov! A fost o etapă foarte favorabilă, în care 4 dintre contracandidatele la play-off au pierdut: Clicendiul cu 1-0 la Oradea, Mioveniul cu 1-0 la Timișoara, Piteștiul la Bacău tot cu 1-0, și UTA cu 2-1 la Snagov.

De altfel și U Cluj stă groaznic în deplasare, având 3 înfrângeri în acest sezon cu Pitești, Chindia și Politehnica Timișoara, practic nici un punct adus de pe terenuri străine. În schimb, prahovenii au două victorii cu 3-0 în fața Energeticianului și a lui Balotești. Pe teren propriu U Cluj-Napoca este a doua în clasamentul Ligii a 2-a, cu 4 victorii pe linie cu Aerostar (3-2), Luceafărul (2-0), Energeticianul (3-0) și Metaloglobus (2-0).

Ca și formă actuală, U Cluj vine după o înfrângere dramatică la Pitești (1-2) iar Petrolul după o victorie în preungiri cu Politehnica Timișoara (2-0). Deși ca și formă, ca și loc în clasament, ca și tradiție a ultimelor 11 întâlniri unde ploieștenii conduc cu 8-2 la victorii, casele de pariuri o dau pe U Cluj ca favorită, cu o cotă ce variază între 2,08-2,20, în scădere chiar! O să fie foarte interesant de văzut dacă vor marca ambele echipe, lucru care nu s-a îmtâmplat în ultimele 5 dueluri directe, deci cine a marcat a și câștigat meciul! Tot la nivel de statistică, de 7 meciuri directe nu s-a mai consemnat un egal, lucru care dacă s-ar întâmpla azi, pe U Cluj ar urca-o 2 locuri, până pe 8 peste UTA, dar pe găzari nu i-ar ajuta deloc! Încă un motiv în plus pentru ca suporterii să ia cu asalt Cluj Arena, azi de la ora 18:00!

Studenții au șansa să răzbune azi ultima dublă înfrângere suferită în 2014 și 2015, pe când cele două echipe încântau prima scenă a fotbalului românesc. De altfel, conform GSP și managerului echipei de pe malul Șomelului, Ioan Ovidiu Sabău, declara la sfârșitul ultimului meciul al adversarilor că:

” Un astfel de public și stadion merită, clar, o echipă în prima ligă! Sper ca Universitatea și Petrolul să fie cele două echipe care vor promova la finalul campionatului!”

Un astfel de meci nu se joacă în fiecare zi și din păcate nu mai vedem nici măcar in Liga 1 măcar ceva asemănător. Ca și clujean ar fi păcat să rămâi în fața televizorului, să ignori chemarea simbolului tinereții, mai ales acum, în momentele dificile când s-a văzut că alături de suporteri U poate face lucruri mari!

Eu îmi aduc aminte primul meu de fotbal, când mergeam pe municipalul din Sibiu, unde FC Sibiu avea meci cu Petrolul și pe drum am dat de fanii prahoveni. Mi-a generat frică, dar în același timp mi-a setat tempoul potrivit pentru un meci de fotbal așteptat de întreaga suflare microbistă, într-un alt derby pentru promovarea în prima ligă.

Revenind la actorii principali, din teren, lotul lui U Cluj valorează undeva la 3,5 milioane de euro, iar a lui Petrolul 3,88 milioane de euro. În atac antrenorul Adrian Falub are ca guri de foc pe Goga, Ursu, Hațiegan, Gavra care vor trebui să treacă de zidul petrolist format din Țigănașu, Plămadă și alte tinere speranțe prahovene. Prahovenii își pun speranțele pentru marcarea golurilor în geniul paselor lui Marinescu, jucător ce a îmbrăcat și tricoul lui U, în vremea când patron era Florian Walter, ce avea mai târziu să plece cu tot cu jucători chiar la Petrolul! La nivel de atac și Petrolul are o serie de opțiuni ca Arnăutu, Tamuz, Grecu, Lumu, Cicâlteu. Unde este foarte posibil să se facă diferența va fi la mijlocul terenului, unde experimentații Florescu și Giurgiu vor trebui să țină piept lui Claudiu Herea și armatei lui de puști, regizată de pe margine de antrenorul Leo Grozavu, ce a fost secund la U Cluj în sezonul 2015-2016!

No vă las, că mă sună tovarășul din Ploiești să mergem să ne luăm bilete și să punem pariurile să vedem cine dă de băut în seara asta!

Haide U!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s