Absurd

Eu niciodată n-am vrut să-ți fiu amic

Păcat că eu sau tu nu am înțeles nimic,

Că orice vers sau pasiune comună ce este și va fi să fie,

Sunt căcaturi mototolite de tine într-o coală A0 de hartie.

Ca scuze că nu știm sau nu avem chef

Sunt doar însemne de negoț

Ascunse bine în relief,

În fine, acelasi film, același hoț (de inimi)…

Rămân cu mine și același amar,

Strivesc entuziasmul cu un așa de simplu dar…

E doar vina mea că sunt bou

Că văd delicatese dintr-un crud ou,

Că vânez fericire ca pe cai verzi

Dar sfârșesc cu aceiași pumni sângerii în pereți.

Nu este frază tristă când îmi repet că totul va bine

Mă înteriorizez în mine și totuși duminică e mâine…

Donez inimă și sentimente

Pentru tehnologie, materialism și alte aspecte evidente…

Semnat urâtul de serviciu,

Din al dragostei opsiciu…

Din exces de durere și vise,

Rămân gânduri ce nu pot fi scrise sau încă deschise…

Nu dau tag, mă retrag,

Mă duc să caut crosa discursul clișeeic să-l sparg…