Bine, v-am găsit, dragii mei, la rubrica Yolo-Interviu! De data aceasta avem o nouă invitată, plină de energie este puțin spus, dar nu vă dau prea multe informații, ca să avem șansa să le împărășim împreună:
Bine ai venit, Andreea!
Hei!
Deobicei, nu am întrebări pregătite, dar prima este foarte simplă. Cum te-ai descrie tu, în 50-60 de secunde sau cum te-ar descrie alții, dacă îți este mai ușor?
Știu despre mine o chestie foarte importantă ce mă caracterizează cel mai bine, faptul că sunt extrem de entuziastă. Nu există moment în care să se întâmple ceva rău și eu să zic “Lăsați că o să fie bine!” Eu cred că, în principiu, pe asta se bazează viața mea, adică îmi doresc ca toate lucrurile să iasă bine, dar nu las totul în momentul în care văd că ceva nu este în regulă. Sunt foarte insistentă și dornică să învăț lucruri noi și asta îmi place cel mai mult la mine. Am și defecte ca toată lumea, tre’ să mă gândesc mult la ele… Cred că ar fi că uneori sunt puțin agitată, mă enervez foarte repede. Astea se coagulează ok și zic că sunt o persoană foarte echilibrată.
Ești printre puținele persoane care își spun defectele, deobicei lumea se laudă…
Să știi că și entuziasmul ăsta câteodată dă în enervare. Vreau să iasă perfect și văd mulți oameni care sunt plictisiți când vin să vorbească cu mine…
Serios?! Plictisiți cu tine?!
Da! Jur, mă stresez atât de tare și îmi strică și mie tot cheful…
O să fie, totul e în regulă
Care este sursa entuziasmului tău?
Pur și simplu am trecut printr-o perioadă la un moment dat când atâta eram de supărată, nu eram cumicativă, nu vorbeam…
Erai emo?
Nu, n-am trecut chiar în extrema aia. Eram închisă, stăteam doar cu familia, aveam doar o singură bună prietenă. La un moment dat am ocazia să cunosc anumite persoane, care m-au învățat anumite chestii și de atunci continui să fiu foarte entuziastă. Mi-am dat seama că mă ajută și pe mine în viața de zi cu zi. Mi-e mai ușor să privesc lucrurile oricât de rău mi-ar fi, zic “Eh, las’ că o să fie, totul e în regulă!” Chiar nu știu dacă e ceva în viața asta care să mă fi supărat atâta de tare încât, nici măcar atunci când eram supărată și nu vorbeam cu nimeni, mă gândesc la perioada aia și nu știu de ce eram supărată… Entuziasmul vine de la energia pe care o iei de la alți oameni, dacă am în jurul meu persoane ok, nu nepărat la fel de entuziaste ca mine, să vorbească. Nu pot să fiu entuziastă în preajma unei persoane sictirite pentru că mi s-a spus de foarte multe ori că dau o senzația nașpa. Entuziasmul îl iei din orice, pur și simplu trebuie să zici că e bine și nu o să întâmple nimic rău și entuziasmul nu e o nici o problemă!
Că vorbeai de procesul de cunoaștere de oameni noi, cum a fost trecerea de la o persoană introverită, bănuiesc la una extrovertită? Au fost niște modificări majore pe care ai reușit să le observi la tine?
Da, am fost de groază! Ți-am zis că aveam o singură prietenă și nici cu ea nu vorbeam foarte mult, vorbeam cu mama. Chiar ea a fost cea care mi-a zis că ar trebui să ies, să mai cunosc oameni, mama tot timpul era deschisă la comunicare. Au început să se vadă diferențele, aveam rezultate mai bune la școală, mă descurcam cel mai bine în scris, la teste eram super-ok. Dar când era vorba să mă duc în față și să vorbesc, gen oral, eram praf, nu ziceam nimica și dacă ziceam ceva mă uitam doar la profesor, eram super-introvertită și chiar nu eram ok deloc. Am început să-mi dau seama că oamenii nu mă mănâncă, a fost mult mai ușor să comunic mai mult și chiar să vorbesc mai mult, acum vorbesc foarte mult 🙂 În principiu, asta e chestia, chiar te schimbă, diferențele se observă, este imposibil să nu le observi.
Că menționai de școală, în momentul de față cu ce te ocupi la nivel de studii?
Sunt la Facultatea de Litere, specializarea jurnalism, a fost o chestie pe care mi-am dorit-o foarte mult, chiar am luptat, am fost nevoie să lupt cu părinții, cel puțin cu mama. Nu-mi doresc să fii făcut altceva, nu știu ce altceva aș fi făcut cu viața mea dacă nu asta, cred că sunt și potrivită pentru meseria asta, eu așa am simțit, nu știu dacă este adevărat, dar asta rămâne de vazut. Abia aștept să înceapă, entuziasmul ăsta nu-l simți când începi ceva plictisitor, când te duci la facultate.
Aveai și alte opțiuni?
Da, mai vroiam să fac Drept, tot la Iași, dar într-un fel am fost foarte descurajată chiar de dirigintele meu de atunci și mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a zis, profa de română mi-a sugerat jurnalism, nici măcar nu știam că este jurnalism în Iași, știam că trebuie să mă duc la București, era îngrozitor, mama nu vroia să mă lase să plec. Am renunțat la Drept în momentul în care mi-am dat seama cât de mulți candidați sunt pe loc și cât de puțini ies. Mi-am dat seamă că sunt foarte mulți, puțini activează, puțini fac ceva și că este o meserie destul de plictisitoare și eu nu sunt genul care să stea, trebuie să fac ceva mereu că să nu mă plictisesc, ca să nu mă simt singură și alte chestii. Eu aș vrea radio, dar o să văd.
Crezi că o să mai existe radio până apuci tu să-ți finalizezi studiile?
Da, eu ascult foarte mult radio și nu sunt singura!
Ce preferințe ai în materie de radio?
O să fie ciudat, la 18 ani să zic că-mi place Europa Fm, dar mi se pare că spre deosebire de alte radiouri din țară au muzică pentru toate gusturile. Eu chiar ascult muzică din anii 90’, o groază, sunt melodiile mele preferate, cea mai bună muzică dintotdeauna!
Din 90’ până azi!
În afară că au muzică bună care atinge foarte multe generații, inclusive mama, eu, frate-mio, au și emisiuni care sunt foarte bune, au zonă de cultură ce se observă și se simte, mie așa mi se pare, un radio super-ok!
Pe partea de muzică a anilor 90’ ce cântăreți, ce trupe îți plac ?
Îmi plăcea foarte mult George Michael ! Mi-a părut foarte rău când am auzit că a murit, era în trupa Wham!, am avut o profă de istoria artelor care mi-a spus de el. În principiu, George Michael este printre preferații mei, mai era Bon Jovi, la un moment dat îmi plăcea. Nu ascult doar un gen de muzică, ascult și rock și tot ce gasesc pe Youtube.
Bon Jovi cu “It’s my life” sau “Living like a prayer”!
Da, genial! Cu toate ăstea îmi place și Robbie Williams!
Care este melodia ta preferată de la Robbie Williams?
“Eternity” dacă o știi! E superbă!
Menționai de partea de școală. Eu deobicei fac cu oamenii un exercițiu de imaginație. Alături de noi vine Andreea, din anul 1 de liceu..
🙂
Cum arăta Andreea și ce sfaturi i-ai da?
Andreea din primul an de liceu avea un breton super-ciudat, purta o cămașă mov, avea și sacou de uniformă, cea mai cuminte copilă 🙂
Rebelde! 🙂
Deci eram cel mai linștit copil, nu vorbeam la ore. când încep o chestie nouă îmi ia un pic până mă acomodez cu situația. Dacă ar fi să-i dau un sfat, i-aș zice că nu are de ce să se teamă, că nimic nu poate să o schimbe pe ea ca persoană, chiar dacă a încercat un pic ea în clasa a 9-a să-și schimbe atitudinea, a rămas la fel. I-aș zice să se implice mai mult în activitățiile din liceu pentru că ea nu se implica. I-aș zice să se implice mai mult pentru că îi folosesc.
Acesta poate fi unul din regretele tale?
Da, este! Îmi pare super-rău dar n-am putut atunci, am avut niște probleme și nu am putut să ajung la balul bobociilor, am fost super-dezamăgită.
În lumea ta mai este loc și de regrete?
Evident! Îți dai seama, ești entuziasmat, dar s-au întâmplat să am 2 locuri de făcut și să nu pot să ajung la unul, dar așa cu entuziasm, nu-i nepărat să le faci pe amândouă, e ok… Regrete… Regrete are toată lumea, pot să regret și faptul că nu m-am dus mai devreme la magazin într-o zi.
Vorbeai despre voluntariat, eu în momentul în care vorbesc despre acest subiect, discuția este foarte franc. Ce te-a apucat, de ce ți-a venit să te apuci de voluntariat?
N-am știut ce mă așteaptă când am început să fac voluntariat. Ideea este că asociația unde fac eu voluntariat avea un proiect în 2012,” Să învățăm să ne jucăm” se numea. Era un curs local, veneau 2 traineri, ținut în Hodora, de unde sunt eu din sat. La un moment dat trebuiau să aleagă 14 elevi din școală și doamna director,care era atunci diriginta noastră a ales efectiv 14 elevi cu cele mai mari medii din școală, nu s-a gândit că poate i-ar plăcea și altuia… Ne-a trimis acolo, eram speriați, nu știam ce-i cu noi, în clasa a șaptea, stăteam fetele cu fetele, băieții cu băieții, din prima secundă ne-a zis: “Gata, amestecați-vă!” Ne-am speriat toți, am zis că nu știm ce o să fie în continuare, credeam că nu o să mai vreau să fac ever așa ceva. Așa a fost, după ce am terminat cele două zile de curs, nu am mai vrut să mai am de-a aface cu AGLT sau cu persoanele care au venit și ne-au obligat să facem niște chestii, cumva ne-au dat niște ordine, nu-mi place să primesc ordine… Am stat vreo 2 ani în stand by, nu am făcut absolut nimic, dar în clasa a noua a trebuit să mă implic și apoi am mers în foarte multe tabere. Am ajuns să fiu trainer în această asociație și iubesc asta, e cea mai faină chestie pe care am să o fac vreodată!
Care a fost cel mai drag proiect în care ai participat?
Cred că tabăra de anul trecut a fost cea mai faină, nu o s-o uit niciodată! A fost prima mea tabară, a fost botezul meu, au fost lucruri pe care nu poți să le uiți efectiv! Cred că taberele sunt lucrurile la care țin cel mai mult mult.
Unde preferi, la mare sau la munte?
Munte!
De ce?
La mare e foarte cald, eu nu suport căldura, soarele efectiv nu-mi place…
Nu se vede 🙂
Da, știu! Nu suport soarele, pentru că tenul meu e închis, sunt mai creolă la piele. Cea mai nașpa amintire dintr-o vacanță, a fost când ne-am dus la mare, la un moment dat atât de tare m-am ars, încât nu-mi mai doream să merg… Am fost obligată să merg pentru că mergea toată lumea și am plans…Eu nu mai suport să merg la mare. La munte îmi place mai mult pentru este aer curat, e liniște, mai ales vara e și călduț, nici exagerat, dar nici prea frig, e perfect!
Care ar fi locurile din România, unde dacă te-ai putea teleporta, ai pocni din degete, în secunda doi să fii acolo?
Răspunsul în partea a doua a interviului
berbececristian.wordpress.com 