Când a apărut Mistah White?
Mistah White a apărut fără nume, în decembrie 2009, cu primele versuri scrise acolo în Brazilia, în română. Mistah White a apărut efectiv prin 2010 şi în 2011 a intrat cu Revelionul direct în forţă, în 2011 încă eram într-un penintenciar de maximă securitate, Itaila, la 300 de km de Sao Paulo, acolo am început să interacţionez cu mulţi alţi colegi de celulă şi de secţie care făceau muzică într-un fel sau altul. Eu de la început, de când am intrat le-am dat foarte mult hip-hop la brazilieni, că le plăcea foarte mult 50 Cent, The Game şi ştiam toate versurile şi mai prindeau câte un canal de muzică la antenă, le plăcea dar nu ştiau versurile…
“21 Questions” era imnul lor, era visul lor!
Pe zonă, nu chiar “21 Questions”, dar le plăcea…
Mă refer ca şi videoclip…
Ca şi în videoclip daaa!
E adevărat mitul conform căruia tot ce mănâncă acolo e distracţie, muzică şi fotbal pe pâine?
Ai putea să spui şi femei!
Păi, sunt incluse!
Acolo trăieşti cu adevărat, corazonul tot trăieşte acolo! E distracţie, dar cumva să nu te încurci în atâta distracţie, mulţi rămân acolo italieni, spanioli, portughezi, englezi…
Chiar şi Dragnea ar vrea să rămână acolo în viitor…
S-a dus acolo?
Am văzut că are ceva scandal cu spălare de bani, cu portocale…
Pe bune?!
Păi portocale, în sensul că are ceva oameni în faţă, cu firme fantomă şi cică oamenilor interpuşi li se spune portocale şi este un subiect de presă, este chiar anchetat de procuratura din Brazilia pentru spălare de bani, ce a furat aici şi a spălat acolo 🙂
Stai liniştit, părerea mea personală este că nu o să existe nici o finalitate, pentru că nu există nici o colaborare dezvoltată între statul român şi statul brazilian, cu atât mai puţin pe partea criminală sau penală, dă-i paci nu are rost să vorbim despre consulate, că nu fac nimic…
O curiozitate, ca să schimbăm subiectul, numele de Mistah White, cum te-ai gândit să-l alegi, ai avut un brainstroming intens, un trashing?
Am avut multe sesiuni în care am făcut chestia asta, în care cântam cu peruani, bolivieni, spanioli, tanzanieni, nigerieni, congolezi, practic a venit de la un prieten pe care îl cheamă Montana…
Nu-i French Montana 🙂
Montana Deniey, m-a botezat într-o oarecare măsură, băieţii mi-au tot dau numele de Mistah White, nu românii cu care eram acolo, că mai erau români acolo, lor de dădeam Paraziţii, Bitză, Mafia, tot ce era hip-hop românesc, le-am făcut un caiet, un d-ăsta a4 plin de versuri, m-am trezit la 3 dimineaţa să scriu versurile la o piesă…
Erai tonomat!
Da, da! Versuri foarte cunoscute, unele au foarte mare legătură cu realitatea de acolo. In fine, eu tot dădeam rime, la un moment dat am învăţat portugheză, am început să citesc mult, să-mi placă mult muzica şi tot fac hip-hop că trecea timpul repede…
Partea de Brazilia din afară ai apucat să o experimentezi?
Da, da, m-am şi întors acolo! Am exprimentat înainte cu nişte ochi puţin cam răi, mai plini de prejudecăţi, eram pornit, în cădere liberă, moral am renunţat la valori, la a mai crede că dezvoltăm noi ceva, facem banul, am plecat, la revedere! Problema este că în mediul acesta găseşti oameni care nu te lasă să trăieşti, să respiri, că şi ei sunt ca şi tine, la fel de porniţi şi atunci e care pe care. În inchisoare era tot aşa un sentiment de care pe care, numai că am reuşit să găsesc oameni cu care să fac efectiv numai muzică. Era şi ăla destul de supărat şi eu la fel de supărat, încât nu aveam chef să ne certăm…
Ştiu că rata criminalităţii în Brazilia este mult mai crescută, nu ţi-a fost frică?
Cum am stat în Spania, am locuit cu africani, am mers în Malaga, în sudul Spaniei, acolo am stat cu diverse persoane, de toate felurile, atunci în Brazilia eram ok. Când m-a prins eram de 2 săptămâni în Brazilia, am fost turnat, aveam nişte afaceri cu nişte nigerieni, m-au dat în gât, am fost prins cu juma de kil de coca, nu era atât de mult, era puţin, dar m-au luat în primire, m-au prins Poliţia Civilă, în centru. Am început să fac muzică cu unul care ştia să facă beatbox, un prieten, îl chemă Ali Mackanie, e din Africa de Sud, Soweto. Cu el am colaborat foarte mult în prima parte a lui 2011, la modul că stăteam ore întregi şi compuneam muzică, făceam şi vocalize, dueturi, că în baie aveam acustică bună. De acolo a venit Mistah White, nu atât de mult ca şi un nume propriu cât mai degrabă ca şi un adjectiv, mai degrabă o denumire…
Partea asta de entertainer a început de când erai DJ în Janis sau ai avut şi alte experienţe?
Eu am făcut teatru din clasa a 4-a, am înţeles de atunci că dicţia îmi place, nu-s atât de bune pe cât ai crede, dar mă descurc. Dicţia este foarte importantă, ne ajută să articulăm ceea ce exprimăm…
Cum a fost prima exprienţă când ai păşit într-un club, dacă mai ţii minte?
Prima?! De când aveam 5-6 ani mergeam în cluburi cu unchiul meu, el avea grijă de mine, mă scotea la biliard, la sucuri, erau anii 90, 1993…
De atunci ai început să iei pulsul distracţiei?
Da, da, din 1993!
Care ţi se pare că statusul actual al distracţiei în Cluj, unde îţi place să te simţi bine, să te distrezi?
Îmi place la „Form Space”, în „Flying Circus” aici pe centru…
Ai fost şi la „Spoken Words”?
I-am ajutat pe cei de la The Poetry când eram în Le General PR şi event manager şi i-am adus şi în Le General şi sunt foarte faini, mie îmi place foarte mult ce fac, brandul şi conceptul sunt dezvoltate foarte bine. În Euphoria e frumos, aşa de o distracţie, la NOA, dacă îţi place…
Pentru tine strict…
Mie îmi place peste tot, îmi place „Le Gazette”, îmi place să ies la dub şi la raggae…
Că vorbeai de Le General, ştiu că ai avut conceptul de “Support your local artist”, dacă proiectul continuă, dacă nu mai continuă cum a fost?
“Support your local artist” a avut 3 ediţii, ediţia 1 în 2016, în 2017 a 2-a şi tot în 2017 din vară până înspre toamnă am avut „The Battle”. În 2018 încă nu am început, dar am început să tragem diverse formaţii la studio, am adunat nişte fonduri ca să înregistrez o compilaţie, să o produc, cu formaţiile care au participat la “Support your local artist”. Suntem în faza de înregistrări, mai am un proiect să fac o revistă cu formaţiile care sunt în Cluj, un catalog…
Încă eşti adeptul old-school, pe partea de muzică, albume, compilaţii, cd-uri şi reviste, care deşi acum nu se mai poartă 🙂
Nu se poartă este în felul următor, e ca şi cum: ”Ok, avem internetul! Mai publicăm cărţi, mai trebuie publicate cărţi?”
Din punctul meu de vedere, da, pentru că citesc!
Cam acolo suntem şi cu ăstea… Ar fi frumos să putem publica vinyl-uri, dar este greu să găseşti pe cineva să-ţi inscripţioneze vinyl-urile, să faci vinyl-urile efectiv, plus că sunt foarte scumpe. Dacă am spus că înregistrez pentru compilaţie, o să fie şi în format CD, dar o să fie mai mult în online evident şi asta tocmai din motivul pe care l-ai menţionat şi tu, nu este atât de mult interes după albume fizice.
Tu, ca artist şi organizator, te ghidezi mai mult după ce se cere sau după ce vrei tu să faci?
Fac ce vreau! Fac ce vreau pentru că mă ghidez mai mult după oportunitatea de colaborare, la modul că nu îmi place să trag de artist ca să vină să cânte, mi se pare penibil să trag eu ca organizator care nu face nici un ban, fac lucrul ăsta ca să fie muzică live, îmi place muzica live, nu aş putea să trăiesc într-un oraş mort. Acum într-adevăr stau mai mult seara la studio, dar se întâmplă, El Comandante care continuă cu nişte live-uri, acolo acolo la N8, formaţia Infusion care a venit de nenumărate ori la noi, la “Support your local artist”, i-am chemat tot timpul. S-a creat o comunitate de muzicieni, chitarişti, diverşi oameni care cântă şi le place muzica live, muzica de local, acustică, mai chill. S-a format deja comunitatea asta, e activă în momentul ăsta, trebuie impulsionată, eu îmi face partea, d-asta fac ce vreau pentru că asta consider că trebuie făcut aici, nu vorbim de industrie, vorbim de acţiuni ale unor indivizi, încă nu-s nepărat coordonate toate şi poate nu e nici necesar că să fie, la nivelul ăla aşa mai mic. Dacă nu există coordonare cât de cât, dorinţă şi public pentru aşa ceva, atunci noi nu mai creştem formaţii aici , dacă nu creştem formaţii eu unde mă duc să ascult muzică?!
Rămâne doar varianta festivalieră şi atât…
Ok, am înteles-o, dar mie aia nu-mi oferă…
Nu prea aduce promovare culturii locale…
Eu consider că trebuie să lucrăm foarte mult sa fie o bază culturală, sa fac o compilaţie, fiecare vine cu o piesă, dar copii ăştia nu toţi au posibilitatea să întregistreze şi dacă au posibilitatea să înregistreze merg la un studio unde cineva îi prosteşte, le face de calitate foarte proastă, eu cumva asta am vrut să evităm şi să pot să lucrez cu oameni faini. Călătorind, aveam o grămadă de piese culese, scrise, făcute, compuse împreună cu unul sau altul şi nu le-am înregistrat, de puţine ori nici noi nu am avut oportunitatea să folosim un cadru dinăsta, în care cineva să ne ofere posibilitate să înregistrăm o piesă, o piesă nu mai mult, că facem compilaţii. Afară se practică lucrul ăsta, numai prin modul acesta putem să creăm un fond cultural, în Franţa, unde politicile culturale sunt cele mai bine dezvoltate, acolo artiştii sunt susţinuţi ca să producă, să creeze un produs cultural, la noi aici asta consider că trebuie făcut…
Ştiu că sunt şi exemple şi mai apropiate, citeam în Strategia Clujului 2014-2020 despre modelele din Bosnia şi Polonia, e mai mult pe partea de film, dar sunt acolo destul de multe acceleratoare pe industriile creative. Am discutat destul de mult timp despre chestii serioase, mai are Radu timp liber să mai facă şi altceva?
Marea pasiune a lui Radu a fost şi va fi mereu filosofia şi atunci în vederea desăvârşirii acestei pasiuni, m-am înscris anul trecut la master la filosofie şi acum termin, anul acesta termin, am luat 10 pe linie, ca niciodată…
Felicitări, deci primeşti coroniţă! 🙂
Sper să primesc coroniţă!
Care sunt filosofii tăi preferaţi?
Ce frumoasă întrebare! Îmi place fenomenologia lui Edmund Husserl, pe asta şi lucrez, îmi place Decartes, deci Rene Decartes are meditaţiile carteziene, el începe foarte sceptic, ăştia sunt filosofi care doresc să afle adevărul absolut din poziţia lor proprie şi personală, din unghiul lor, dar capabili să înţeleagă toate celălalte unghiuri ca să compună cercul. Gadamer mi-a plăcut, Hans – Georg Gadamer aşa îl cheamă, Nietzsche nu mi-a plăcut aşa de mult şi Sartre merge prea departe, bine el o ia razna pe felul lui, îmi place trăirea autentică… Dintre ăştia vechi îmi place Pitagora, eu sunt pitagorian aşa de fel, nu ştiu dacă pot să afirm, dar am înteles matematica studiindu-l pe Pitagora, de unul singur, am terminat mate-info…
Atipic oarecum pentru un artist…
Mate-info am terminat, germană bilingv, am terminat liceul, nu ştiam nici matematică, am luat 8,60 la BAC…
În ziua de azi 8,60 la mate e o super-performanţă!
Epicur, îmi place, pe principiul să-ţi trăieşti viaţa, îmi place Kant că toate lumea vorbeşte de Kant, este un om, este o minte, exprimă în cărţile sale şi o raţiune desăvârşită, dar care mie mi se pare că îl cam încurcă pe omul de rând. Omul de rând suntem noi toţi, în afară de Kant, suntem toţi oameni de rând cam asta aş dori să subliniez. El o avut un proiect, raţionlist, a ştiut ce a făcut, a dezvoltat excelent proiectul, dar îl cam încurcă pe omul care vrea să trăiască din inimă, e greu de controlat. Uite, de exemplu, pe perspective şi filozofie kantiană s-a dezvoltat mult din ceea ce înseamnă capitalismul raţional, ălă vine de acolo şi el îţi permite chestia asta prin diversele lui modele logice. Îmi plac iluminiştii, dar consider că ar trebui să depăşim un pic situaţia…
Pe partea de recomandările culturale, în afară de filosofi şi cărţi ce le-ai recomanda oamenilor pentru o seară mai liniştită după o zi supe-agitată sau pentru un weekend în care să redevină zen?
Neapărat la Teatru Naţional, ori că mergi la Studio Euphorion, ori că mergi jos la un spectacol în sala mare, la Teatrul Naţional, eu personal, am învăţat multe. Eu m-am dus la teatru de când sunt mic, îmi plac foarte mult piesele în care joacă Ruslan Bârlea, cu el m-am pregătit la teatru, 4 ani de liceu cu el m-am pregătit şi este un super-om, un super-actor, acum cântă şi la operă. Excursii la Cheile Turzii, natură, automat, la mare…
Există un loc în care dacă ai putea te-ai teleporta în secunda 2 ?
Pot să mă teleportez şi înapoi? Vreau să mă pensionez în Tenerife, am fost deja acolo, am înţeles deja, acolo mă pensionez. M-aş pensiona în Portugalia, dar totuşi acolo iarna ajungem şi la 0 grade. Oceanul e călduţ, apa e numa bună, acolo în Tenerife, e numai bine, sunt 7 insule, Insulele Canare…
Şi în România?
Sus, în vârf la Buşteni, la Babe, acolo la Sfinx, pe platou acolo…
Foarte interesant, de la Tenerife la Buşteni 🙂
Dacă mi-ai spus de teleportare, că altfel aş alege numai marea, dar dacă pot să mă teleportez… Bine, evident, acuma mai sunt locuri în lumea asta foarte frumoase pe care le-am văzut şi le-aş revedea cu drag, dar n-am prea călcat de 2 ori în acelaşi loc. Bine, acum în Amsterdam îţi dai seama că am fost de foarte multe ori şi mă duc acolo regulat şi în Londra la fel!
Ai flotant!
Îmi fac flotant! Am locuit până acuma în Spania, Portugalia, Brazilia, mai puţin în Paraguay, Argentina (Buenos Aires), Suedia, Anglia…
Se poate spune despre tine că ţi-ai găsit locul în lume?
Mi-am găsit locul în mine…
Dar nu în lume…
Lumea e mare, nu ştiu ce e cu lumea asta…
Ai un vis pe care simţi că eşti foarte aproape să-l atingi în perioada următoare, că tot vorbeai de Babele, munţi?
Eu îmi cam trăiesc visele, filmele şi asta pentru că filmul meu cel mai mare, dorinţa mea cea mai mare a fost, este şi va fi să fiu liber din toate punctele de vedere, atâta vreme cât reuşesc lucrul acesta, atâta vreme cât nu mă simt constrâns înseamnă că trăiesc ceea ce mi-am dorit, ceea ce am visat…
O să te scot un pic din zona de confort cu un exerciţiu pe care am reuşit să-l fac cu toţi respondenţii. Se ne imaginăm că alături de noi vine Radu, cel care abia începea facultatea. Dacă ar fi să ni-l descrii un pic, cum arăta şi ce hinturi i-ai da vis-a-vis de ce o să întâmple în viaţa lui?
Avea părul scurt, ultima oară când m-am tuns a fost în Brazilia, în 2011, pe data de 22 mai. Şi de atunci nu m-am mai tuns, decât de vreo 2-3 ori, mi-am tăiat puţin…
Are vreo simbolistică?
Da, eu sunt copil d-ală care nu l-a lăsat maicăsa să-şi crească părul, când eram în gimnaziu şi apoi liceu. La mine era cu partidul te vrea tuns şi din cauza asta am avut eu tot timpul o dorinţă, abia aşteptam momentul să pot face lucrul ăla, să pot să am părul acesta şi am ajuns în punctul ala, chiar după ce am terminat liceul însă din pricina presiunii sociale, am trecut de faza când îmi stătea prost, deja îmi stătea binişor şi cumva m-am lăsat convins de alţii să mi-l tund, să mi-l filez şi după aceea într-un final mi l-am tuns. Mi-aduc aminte cum am rămas aşa cu un fel de gust amar, aveam eu perspectiva aia că au reuşit ăştia să-mi taie elanul. Problemele sau bucuriile le am eu cu mine, mă rog, oamenii de lângă mine, chiar apropiaţi, restul cu lumea nu ştiu, nu am înţeles-o niciodată. Atunci mi-am pierdut încrederea în valoarea care era a mea, în ambiţia mea de a avea părul lung, dintr-un motiv sau altul, nici eu nu am ajuns să-mi trăiesc complet filmul, episodul acela, poate acum eram tuns. M-am tuns atunci şi după aia am plecat şi mi-am adus aminte, acolo în închisoare mă bărbieream în fiecare zi că aveam puf,barbă şi trebuia să te tunzi, cam o dată pe lună, să nu fie mare părul, îţi dai seama că mă tundeam la 0 sau la 1, nu mă interesa. Şi vedeam chestia asta de delăsare şi atunci în cei doi ani, am avut un an serios de introspecţie care l-am trăit acolo în închisoare, întrospecţie conştientă şi apoi semiconştientă, mi-am dat seama de dorinţa pe care am avut-o dintotdeauna, de când eram mic copil şi nu m-a lăsat, am zis că se poate. De asta am zis că-mi trăiesc visele. La omu’ ăsta dacă ar veni aici, nu i-aş spune mare lucru, l-aş lăsa în filmul lui că nu aveai cu cine, le ştia pe toate, avea 2 gagici deodată, era mare student, îl ştiau toţi profesorii 🙂
Era Dj în Janis 🙂
Era Dj în Janis, olimpic la Comunicare, avea gagică în Bucureşti, o gagică la Cluj şi încă una pe drum, n-aveai cu cine să povesteşti, eram miezul problemei 🙂
Era prea hipster 🙂
Încă nu aveam hipsteritatea! Cumva l-aş încuraja în ideile lui, că-s bune sau rele, dute, dute!
Există urme de regrete?
Nu! Marea majoritatea a oamenilor ajunşi la capăt de drum au regrete. Căpătul de drum e locul acela care e plin de regrete, atât, pur şi simplu atât. Nu mi-e frică de moarte absolut deloc, să vină ca să mergem mai departe, bine că dacă începe, am un plan termen mediu sau lung deja nu mi-ar conveni să-mi întrerupă marele meu plan, da’ cine suntem noi să ne opunem?! Asta nu înseamnă să trăieşti fără plan, am trăit şi fără plan, m-am dus prin viaţă să văd cum e şi trăirea fără plan. Aş fi omul care l-ar încuraja să gândească singur şi nu în ideea în care m-aş apuca să-i explic eu, să-i dau texte motivaţionale, m-ai degrabă l-aş împunge: „ Cine eşti tu?! Ce vrei tu?!” L-aş împunge să-l activez şi mai bine, cam atâta, în rest l-aş lăsa să fie cine e el…
Pe final poţi lăsă cititorilor un top 5 pe vibe-ul tău?
Nu o să fie în ordine, deci nu le lua de la 1 la 5:
Kendrick lamar- DNA
Bruno Mars- tot albumul de Grammy-24K MAGIC
Am făcut şi articol de review la acest album!
Da? Nepărat, ăla e must!
Blues! Trebuie Muddy Waters, nu ştiu cine îl consideră că ar fi bătrân, este timeless, acolo este 80% din muzica care este astăzi piaţă este în muzica omului ăsta!
Şi James Brown, pe acolo, cântăreţii de blues…
După aceea ar fi, bine eu v-aş recomanda la toţi Bossa Nova să ascultaţi …
Brazil!
Da, da! Dar ca să mă limitez la un samba rock, care este o chestie între care ar fi Seu Jorje, care face un samba rock si are melodii vechi bune, el îţi dă o idee foarte bună despre potenţialul muzical brazilian, bine el este vedetă internaţională, am fost la el, la Revelion 2014, în Rio de Janeiro, pe plaja de la Copacabana şi cânta acolo live, în faţa la Copacabana Palace, el cânta Frank Sinatra, este un hotel şi Panema este lângă, dacă ai auzit de „The Girl from Panema” , acela este un Boss Nova foarte cunoscut…
Şi încă una mai am să-ţi mai spun…
Perla topului!
Ei, acuma perla topului… Ce-mi place mie, trebuie nepărat să recomand Bob Marley şi toată familia Marley şi tot ce au produs!
Asezonat, cu ce mesaj de final ar putea fi condimentate aceste piese?
Descoperiţi diversitatea din lumea asta, e cel mai important, nu ştiu ce înseamnă lumea, dar ştiu că este foarte diversă!
Din punctul meu de vedere a fost mai mult decât interviu, a fost o călătorie foarte mişto, eu pe final las şansa celor pe care i-am bătut la cap atâta timp, i-am interogat, să-mi ofere dacă au sugestii, reclamaţii, întrebări vis-a-vis de acest interviu!
Să încerci să-ţi controlezi respondentul, probabil alţii nu să aibe de ce să devieze, dar cu cât cunoşti oameni mai mulţi şi mai interesanţi, dacă continui lucru acesta, o să cunoşti oameni care au poveşti de viaţă, care sar de la subiecte, care nu pot să rămână în acelaşi loc…
Cam acesta este şi farmecul rubricii YOLO-Interviu, că prezint omul dincolo de ce aş vrea să ştiu eu, ce ai vrea să spui, dacă cititorul ar fi langă noi la masă să simtă că şi el este a 3-a persoană şi participă şi el la discuţie!
În sensul acesta mi-a plăcut foarte mult să purtăm această conversaţie, urmăreşti bine discuţia, îl aduci înapoi pe făgaş, numai că cu persoane mai nestatornică ar fi mai uşor să-ţi păstrezi focusul, asta mi se întâmplă şi mie, sunt la filologie! Mulţumesc!
Eu ţin să-ţi mulţumesc din suflet pentru că ai reuşit să-ţi faci timp şi mult spor, sper să ne încânţi cât mai mult timp pe partea de creaţie şi aşteptăm cu nerăbdare partea de muzică, poezie, unde te putem găsi chiar în afară de facebook?
Pe bandcamp mi-am urcat primele 2 mixtape-uri, este un blog pe WordPress, canalul de Youtube care crescut considerabil de când cu difuzarea emisiunii!
Eu sper să curgă cât mai multe ştiri pe social media despre muzică şi creaţie de calitate că cel puţin pentru România este nevoie!
Este, mulţumesc foarte mult şi să ai succes în continuare cu blogul şi cu interviurile, sunt mişto, m-am simţit foarte bine!
Super, big up!
Jah bless!
berbececristian.wordpress.com 
[…] Răspunsul în partea a 4-a a interviului […]