Prima carte despre ce a fost?
Prima carte se numeşte “Post”, este un volum de poezie epică dedicat Lunii. Are numai 23 de poezii plus cuvânt înainte, prefaţă, în final i-am făcut un omega pentru că 23 de zile mi-a luat să călătoresc din Rio de Janeiro, coborând prin Brazilia, Buenos Aires, Spania, Olanda până în Stockholm, în călătoria mea înspre iubire să zic…
Ai călătorit juma’ de Pământ…
Am călătorit juma’ de Pământ pentru o fată ca să-mi iau o mare ţeapă, evident…
Am mai auzit aşa un caz cu un prieten, care a pleacat din Anglia până în Peru după o poloneză dacă nu mă înşel şi a fost unul din din puţinii supravieţuitori ai unui accident, a avut parte de vreo 2 ani de recuperare…
Oh, saracu’!
Eu tot am vorbit cu el, te întreb şi pe tine, se merită să alergi după iubire?
Deci, dacă nu alergi după iubire, n-ai făcut nimic în viaţa asta! Cel puţin ca să-ţi faci un cucui îndeajuns de mare încât să te ţină o viaţă, ca să-nţelegi, eu aşa am văzut tot timpul. Am plecat la drum, urmează să scot o piesă probabil săptămâna asta, în care zic că “Tânăr şi prost am părăsit ţara/Direct la Ibiza să-mi aprind vara!” Practic, eu m-am dus foarte încăpăţânat afară, foarte convins de micul mea lume, micul cub în care mă aflam, foarte repede s-a spart bula când am ajuns acolo, multe preconcepţii, multe ziduri în comunicare, întelegere, interacţiuna ,toate ăstea le-am depăşit,eu am avut o experienţă pozitivă, mie după o lună de zile mi-au mărit salariul. Am păţit şi un epidsod dinăla în care am fost cumva dat la o parte că ei erau spanioli toţi sau mă rog a venit un spaniol că: ”De ce să stau eu la recepţie?” Eu vorbeam atunci 3-4 limbi şi el abia vorbea spaniolă, mă rog era acolo şi nu am spus nimic, am experimentat şi lucru ăla, am văzut şi partea aia, numa’ că 90% din aspectele ăstea negative se manifestă pentru că eu, individul nu ştiu să relaţionez cu cealaltă persoană. Cealaltă persoană are dreptul să fie la fel de încăpăţânată pe cât sunt eu, numai că eu m-am dus pe teriotoriul lor şi nu vorbesc de teritorii naţionale, că nu mă interesează, pur şi simplu eu am venit la masa ta şi atunci consider că ar trebui nu să-ţi acept toate prostiile, dar ar trebui să depun un efort considerabil ca să mă înţeleg cu tine, asta a fost întelegerea pe care oricum am avut de la început…
Asta ar fi aşa un standing de ziua Ungariei, când facem interviu 🙂
Da, e ok! Aici la noi, e mult mai complicată situaţia, tu ai crescut în Sibiu, eu am crescut aici în Cluj, noi ca şi generaţie, am crescut toţi laolaltă, în aceeaşi chestie, am cunoscut români, unguri, saşi, toată lumea de la bloc, pe toţi i-am cunoscut la bloc, pe bune vorbesc! Şi atunci nu ai cum să-mi spui că eu aş fi superiori lor sau ei superiori mie, deocamdată se pare că toţi l-am votat pe Dragnea, deci indiferent…
În această fugă după iubire sau după fericire, e acelaşi lucru?
Nu-i acelaşi lucru! Să alergi dupa iubire e una, să alergi după fericire e alta, să te întrepţi spre iubire e una, să întrepţi spre fericire e alta, nici alergatul cu îndreptatul nu e acelaşi lucru…Am umblat mult pe jos, mii de kilometri în Brazilia, Portugalia, Spania, îmi place să merg pe jos şi atunci pot să spun că nu mă grăbesc niciunde, la fel se învârte Pământul!
Deci, la fel de ardelean ai rămas! 🙂
Da!
În fuga asta după fericire, succesul ţi-a stat în cale sau a fost un boost?
Bună întrebare! În 2009 eu am luat o decizie de a renunţa la anumite valori şi perspective cu care am crescut toţi, vorbim şi despre ideea de succes. Eu mi-am întrerupt toată dezvoltarea pe care ai avut-o tu de exemeplu la facultate şi pe care o are orice student care îşi termină cei 3 ani, intră într-o asociaţie, începe să se gândească la o carieră, la toate lucrurile ălea. Eu mi-am întrerupt tot, ştii de ce? Mi-am întrerup ideea de carieră sau viziune de carieră, orice ar avea de a face cu succesul profesional în momentul în care am zis că mă duc să lucrez chelner, acuma mă duc în Andorra pe iarnă şi vara înapoi pe insulă, găseşti comfort afară. Renunţând la lucru ăsta şi găsind un anumit comfort, mulţi râmân la nivelul ăla, la comfortul care îl găsesc în străinătate, sunt mulţumiţi. Eu n-am putut şi m-am dus în Brazilia, la cât de bine mi-o fost m-am dus în Brazilia. La ce s-o întâmplat acolo trebuie să răspund cu o poveste despre eşec, întelegi?!
Face parte din succes!
Da,da! Şi eşecul când vine?! Cel puţin în viaţa mea, a apărut într-un moment în care am renunţat la tot! Ce înseamnă să renunţi la tot?! Am renunţat la a mai crede în ceva, nu vorbim de religie, biserici, am renunţat să cred într-un succes, chiar am renunţat să mai cred într-un succes în lumea asta! Mi-am dat seama că singurul lucru de care au nevoie ceilalţi de la mine sunt banii şi automat în perioada respectivă succesul încă era măsurat în bani, pentru mine încă era o relaţie strânsă între succes şi bani. Automat când banii vin, consideri că ai succes, ăsta era un succes capcană pentru că succesul ăsta financiar era salariul minim, ai un pic de succes în sensul că nu te mai interesează ce se mai întâmplă acasă sau ce se întâmplă în lume. Pe fondul acestei stări de complacere, de comfort chiar, am suferit un eşec de viaţă ar spune unii… Am petrecut 2 ani de închisoare în Brazilia, unii ar spune că e un eşec şi eu aş fi spus şi l-am trăit ca un eşec o bună perioadă, mă refer în cei 2 ani. Încet-încet mi-am dat seama că orice eşec are părţile lui pozitive şi poţi să înveţi din orice eşec, practic am ieşit din clădirea Poliţiei Federale, cu paşaportul în mână, mai aveam 100 de reali, era foarte fericit evident dar am zis :” Băh, ăsta e succesul, fiecare pas pe care îl fac afară!” Plus că vorbeam portugheză cu agentul federal încât mi-a spus că: ”Tu nu eşti străin, tu nu vrei să ieşi din ţară, parcă văd că iarăşi te arestăm!” Mi-a dat o săptămână-două să ies din ţară, te întreabă cât mai stai, eu “Nu, nu că o să plec repede!“ şi face “Ţie nu-ţi pun o lună!” La modul serios cum vorbea, m-am speriat am zis că iar mă bagă, nu am mai comentat nimic şi am ieşit afară. Succesul meu, foarte sincer, a început în momentul ăla, când m-am dat seama şi mai bine, fără ură, fără resentimente şi fără regrete, cât de fericit sunt că sunt afară, binecuvântat! Succesul nu ţi-l poate măsura nimeni, cineva o să-ţi numere bani, altcineva o să-ţi verifice cota, stocurile, valoarea…
Cât de mult contează din punctul tău de vedere imaginea la un artist? Cum contruieşti tu un personaj, de la ce începi?
Imaginea este primul lucru pe care îl vinzi! Am terminat în 2014 Comunicare şi Relaţii Publice, în februarie 2014 mi-am dat licenţa că mi-am reluat şcoala după ce am ieşit, brandul şi imaginea sunt foarte importante. Într-adevăr există multe modalităţi de a-ţi construi un brand, nu dau sugestii, dar ce am făcut eu a fost practic să-mi construiesc o imagine reală, e ciudat că nu există imagine reală, acuma fac filosofie dar chiar nu există imagine reală, dar cumva să te găseşti pe tine. Autenticitatea este foarte importantă, cum a spus şi Satre, dar n-aş putea să spun că eu sunt autentic, nu are legătură cu asta, pot să spun că eu sunt călător, eu sunt nomad, eu sunt scriitor, scriu din 97’, scriu versuri, îmi place să scriu poezie, le-am scris la toate fetele, am scris poezii de dragoste, la mama i-am scris poezie, asta mă face pe mine să ma trezesc dimineaţa. Dacă e să-mi măsor succesul dis de dimineaţă, mă bucur că sunt pe aici, mă trezesc într-un mediu fără gratii. Primul lucru când mă trezesc: “ Pac, tre să fac o rimă, vai tre să mă duc la studio!” Chiar dacă numai noaptea mă duc la studio…
Poezie este unul din subiectele pe care le mai tratez şi eu pe blog din când în când ca reminiscenţă a adolescenţei. Care au fost cele mai frapante reacţii ale prietenilor şi fanilor la creaţiile tale?
Eu am început să scriu din 97’ poveşti pentru copii, evident erau simplu, rudimentare, dar foarte drăguţe. Şi am început să citesc poveştiile în faţa clasei, din şcoala primară am început să-mi citesc textele, colegii erau mulţumiţi, plăcut impresionaţi de ceea ce citeam, profesoarele toate au fost impresionate. Eu realizat că poezia este soundtrackul, coloana sonoră a vieţii, cu poezie se scrie coloană sonoră a vieţii, în poezie se derulează toate evenimentele. Vorbim de o retorică pe care o găseşti în poezie, diverse tehnici de exprimare, poezia este suma tuturor acestor noi metode de exprimare. Am fost tot timpul sprijinit în direcţia asta, am resimţit o lipsă de interes de-a lungul timpului, dar asta este o lipsă de interes a oamenilor în general vis-a-vis de poezie şi artă…
Consideri că mai e la modă?
Imi pare rău foarte rău că o bună parte din poeţi devin copywriteri, jurnalişti, scriitori de nuvele… Şi eu sunt pe aceeaşi direcţie, faptul că trebuie să facem lucrul acesta, să scriem lozinci, este o diferenţă între lozinci şi copywriter, dar este destul de subţire linia aceasta şi se tot subţiază în timp, cum se automatizează toate searche engine-urile ăstea…
Cu inteligenţa artificială…
Cu add-urile şi mediul online se schimbă atât de mult, încă poezia ar mai fi acceptată, chiar e acceptată, lumea mai scrie poezie, mai trăieşte, dar e tot mai mult condiţionată de mediul online…
De viteză…
De viteză, de tot…inclusiv piese, eu de exemplu dacă aş vrea să recit pe Youtube poezie, trebuie să-mi fac SEO ca lumea, să încep cu acele cuvinte din titlu şi termin cu ele…
Să bagi un Orangina 🙂
Da, mai bag un suc, mai bag un trademark, un brand şi acestea practic strică din punctul meu de vedere….
Şi cel mai rău mie mi se pare că te limitează…
Tu ca şi poet ar trebui să pot să faci o poezie de 300 de pagini dacă asta simţi, dacă nu o poezie de 3 strofe, dacă asta simţi, de 4 strofe, cum vrei tu, rimă albă, ce vrei tu, dar să vrei tu, nu în ideea în care îţi faci SEO şi acolo şi îţi mai faci şi un backlink…
Vorbeam cu o prietenă ce avea o sală de dans despre viziunea de artist creativă vs cea de antreprenor raţională că se bat cap în cap, eşti de acord cu această afirmaţie?
Dacă vorbim de poezie, eu mă uit la poezie ca la un discurs. Discursul aristotelic face apel la emoţie-patos, etos-caracterul oratorului (acea raţiune la care face apel omul de afaceri) şi logos-cunoaştere. Dacă reuşeşti să le combini pe toate 3 e super, ai poezia care cu siguranţă ne place, care ne face să trăim, simţim, gândim şi să învăţăm, care şi transmite ceva, aia îmi place mie, aia se vinde şi o să se vândă oricând. Acum ambalajul este altceva, vorbim de marketing, dar dacă vorbim despre un artist care se modelează după tendinţele momentului, nu cred că vorbim de un caracter…
Vorbim de un om cu mai multe alter ego-uri?
Aş dori să spun lucrul acesta, dar nu, adică un om cu mai multe alter ego-uri este un joker desăvârşit care prezintă caractere şi nici un astfel de personaj nu o să urmeze tendinţele, ci mai degrabă o să seteze tendinţele. Te condiţionezi şi atunci un om de afaceri ştie că acela este produs pe care îl vinde, el îşi împinge ideea, la fel şi artistu’ trebuie să facă lucrul acela dacă vrea să meargă după cum aude că se mişcă lumea şi mai sunt cei care vor să producă, să facă şi să se exprime după cum ştiu ei sau după cum setează ei lumea lumea lor să-i asculte…
Că povesteai despre artişti, cum a început povestea ta cu muzica, a fost înainte de Mistah White, în timp ce erai Mistah White sau după?
Muzica începe întotdeauna din copilărie, la 5 ani eram cel mai mare fan Byan Adams, până la 7 ani îi ştiam pe toţi de la Sting, Rod Steward, Michael Bolton, toţi ăştia…
Clasici…
Noi le zicem clasici dar sunt cântăreţii generaţiei taţiilor noştri, era un pop-rock de pe vremea respectivă. Automat am descoperit Metallica, ştiam toate versurile din anii ’90, am crescut cu MTV şi VH1 şi după ce m-am uitat îndeajuns de mult la Cartoon Network, am dat-o pe muzică, când schimbi de la desene la canalul de muzică şi rămâi la canalul de muzică. Am ascultat hip-hop-ul românesc, apoi cel american, oricum de la 5 ani ştiam engleză…
Se pare că şi localul a ales muzica în concordanţă cu discursul tău, un pic mai veche ca amintirile tale…
Ce-mi place acum este blues-ul, ascult foarte mult Muddy Waters şi Howlin Wolf şi Robert Johnson care bagă la chitară, Lee John Hooker şi Albert King. Bun, după rock şi hip-hop am început să scriu la 8 ani, în clasa a 2-a, trimestru al 3-lea, automat deja mi se grupa lirica cu ritmul, am făcut pian o perioadă scurtă….
Obligat?
Nu, a fost frumos, dar nu am mai continuat. În liceu cum eram deja mare rocker din gimnaziu am început să cânt la chitară…
Electrică? 🙂
Electrică, direct! Trebuia să învăţ la o chitară normală, eu direct electrică, cu Sytem of a Down…
Că totuşi ai zis că stăteai la bloc 🙂
Mi-am înnebunit vecinii, şi-au făcut perete dublu, după aia nu am mai avut scandal niciodată. Ei veneau să se certe cu mine, eu le deschideam uşa, vedeam că urlă şi le-o închideam în nas 🙂
Ei practic se certau cu Lenny Kravitz 🙂
Nu ştiu cu cine se certau, cu uşa se certau 🙂
Când a apărut Mistah White?
Răspunsul în partea a 4-a a interviului
berbececristian.wordpress.com 