YOLO Radu I- Ocolul Pământului în 9200 de cuvinte

Bine v-am regăsit, dragii mei la rubrica YOLO-Interviu! De data aceasta am un personaj în adevăratul sens al cuvântului la masă, alături de mine. Un om pe care l-am cunoscut la SQS (Speeches Questions and Sand) ce mi-a atenţia în momentul în care aveam un discurs despre o staţie numită Bucureşti şi am dat-o cu destul de mult hate, a fost singurul care a putut să nominalizeze o chestie faină la acest oraş. Dar nu o să dau foarte mult din casă înca din primele rânduri că să puteţi să daţi şi voi scroll liniştiţi:

Bine ai venit, Radu!

Bine v-am găsit, merci de invitaţie!

Probabil că ai văzut că nu am întrebări standard, dar no’, dar am eu o întrebare pe care o adresez, în 40-50 de secunde, că 60 mi-am dat seama că e cam mult, cum te-ai descrie tu sau dacă ţi se pare hipstăresc cum te-ar descrie alţii?

Aww, o să spun cum m-aş descrie eu…Sunt un scriitor în primul rând, un călător în al 2-lea, un visător în al 3-lea şi îmi place foarte mult muzica, doresc să construiesc coloana sonoră a vieţii mele, cred e de ajuns, nu ştiu dacă e în 40 de secunde…

Ce te-a motivat să faci prima călătorie? A fost o curiozitate pentru că aşa e la modă să călătoreşti, dat fiind faptul că s-au deschis graniţele sau a fost o întâmplare specială, ce te-a făcut să te mişti din loc?

Prima oară când am părăsit ţara a fost în 2007, după ce am luat BAC-ul, am plecat 2 săptămâni în Grecia. Am avut impresia că este puţin mai bine la mare şi la soare, după care m-am întors şi am început facultatea. Am studiat Comunicare şi Relaţii Publice, după 3 semestre, în 2009, m-am dus în Ibiza şi am petrecut acolo un sezon întreg, practic până la sfârşitul lui octombrie, după care am venit până acasă scurt şi am văzut că nu am ce face. Mi-am întrerupt studiile şi după aceea am rămas practic afară, am mers înapoi în Spania şi de acolo în Brazilia…

Cum a fost Radu înainte de Ibiza şi după Ibiza, a suferit vreo transformare?

Foarte bună întrebarea! Ideea e că în 2009, când am plecat, acuma poţi să spui că ar fi o oarecare modă în ziua de azi să pleci, exista şi atunci o tendinţă în direcţia asta foarte mare, dar nu toată lumea îşi permitea, se punea mai mult problema jobului, a venitului care l-ai putea avea afară. Erau mulţi oameni pe care eu îi cunoşteam care erau foarte îndârjiţi, ambiţioşi să meargă afară, să facă bani, să vină înapoi, puţini aveau o viziune de a trăi afară pur şi simplu. În ziua de azi sunt mult mai mulţi oameni clasă medie înaltă şi clasă medie joasă, care reuşesc să se adapteze la mediile străine din Spania, Italia, Anglia. Chiar daca se adaptează la comunităţi de imigranţi, e ok, e un pas înainte să spun aşa. Eu am plecat cu aceeaşi mentalitate, eram şi foarte nervos pe viaţă şi cu tot felul de probleme din ale tinereţii valuri, am luat decizia să plec cu Work and Travel. Mi-aduc aminte şi Work and Travel a fost ţeapă cumva, am ajuns pe insulă cu 8 euro, dar i-am plătit pe toţi ca să vezi Doamne să mă ducă ei acolo. Acolo am lucrat pe un salariu de 400 de euro pe lună, aveam cazare şi masă, eram la un minut de plajă ceea ce era super. Într-adevăr am cunoscut multe feluri de oameni, mult mai multe perspective asupra vieţii şi cred că aici a fost foarte interesant pentru mine să descopăr că există şi alte feluri de a trăi. Acolo sunt mulţi care trăiesc din petrecere în petrecere, crescând mai mare, mi-am dat seama: “Da, se poate trăi din petrecere în petrecere, chiar se poate lejer!” Sunt alţii care trăiau într-un fel mai hipiot…

„Omu sfinţeşte petrecerea”

Flower-power!

Insula Ibiza prin anii 70’ a început să fie mult mai vizitată, până atunci erau comunităţi restrânse de artişti care cunoşteau secretul, care era insula în sine…

Un fel de Vama Veche la noi?

Un fel de Vama Veche, dar în Ibiza din câte ştiu, s-au ascuns diverşi artişti, s-au retras…

Un fel de loc de exil?

Un exil ca să nu aibă de a face cu războiul… Şi a crescut toată miscarea, odată cu miscarea hippie pe insulă au început să se deschidă cluburi, a început lumea să simtă vibraţia insulei şi prin prisma petrecerii…

Din punctul tău de vedere, cum arată o petrecere ideală? Dacă ai avea toate resursele din lume la dispoziţia ta, cum ai organiza petrecerea ideală?

Omu sfinţeşte petrecerea, aş vrea să avem trupe live, dj, decoraţii, dansatori, circari. Un lucru de înţeles pentru o mare din oamenii din Ibiza, este că dacă mergi la o discotecă, toată lumea merge să danseze, eu nu mă duc să mă uit la tine cum eşti îmbrăcat, oamenii sunt îmbrăcaţi ca la plajă şi dansează toată noaptea şi pot să stea aşa pentru că e şi cald J Oamenii vin îmbrăcaţi la 4 ace şi stau la VIP, dar oricum dansează, oricum VIP e că vrei să fii acolo cu mai puţini oameni. Lumea merge acolo la petrecere să danseze, să simtă bine, nu să intre în discuţii şi conversaţii fără rost, oamenii care conversează au înţeles de la început de ce conversează, fiecare are un interes…

Ţi se pare că mai sunt asemenea tipuri de localuri în România?

Bună întrebare!

Că din ce mi-a povestit tu, cam aşa a fost în studenţie mea şi de asemenea principalul motiv pentru care am venit la Cluj, unde spre deosebire Sibiu, un oraş mult mai mic, unde era mişto să socializezi, dar la nivel de petrecere şi distracţie era aşa o dată pe săptămână, la 2 săptâmâni…

Vorbind de volum, evident că în Ibiza avem ce face, insula e cumva împărţită, poţi să găseşti comunităţiile de nemţi, olandezi, englezi, spanioli şi fiecare se petrec în felul lor, spre deosebire de cluburile mari unde toţi turiştii se distrează toți pe house şi techno, că muzica electronică răsună în toată insula aia. De la hipioţi, bătrâni, tineri, afacerişti, toți vibrează la unison şi asta e interesant. Cu fiecare poţi să experimentezi chestia asta, mai ales în timpul verii nu ai cum să simţi nici un fel de lipsă de înţelegere…

La nivel de România mi se părea Clujul cu Janis Eroilor, de acum 7 ani semăna, pentru că conceptul era importat de la Stuful din Vamă şi Coştineştiul parcă a mai rămas genul de locaţie la care ştii că o să te duci sa te distrezi şi nu trebuie să cauţi foarte mult ca să ai unde să te simţi bine toată noaptea…

Să ştii că în Costneşti, nu neapărat că sunt cel mai mare fan acuma, în momentul ăsta, am fost la Costineşti mult. În Costineşti se întâmplă un lucru foarte bun, petrecerea continuă, începe dimineaţa şi se termină la răsărit şi după aia începe iarăşi, fiecare cu gusturile muzicale, nu are rost să ne băgăm la asta, oricum e adresat liceenilor  mai mult decât tinerilor adulţi, aşa zic eu…

Unde te distrezi cel mai tare în Costineşti?

Vai, păi am fost la White Horse o grămadă!

E clar, până dimineaţa! 🙂

Da, da! Şi în Disco Tineretului, Ring la toate concertele…

Ringul parcă e pentru liceeni şi chiar clasele generale…

Apropo că ziceai de Vamă, Stuf şi Janisul de pe Eroilor. Am lucrat ca şi DJ în Janis, în 2009, înainte să plec în Ibiza, am lucrat ca și DJ duminica, lunea, marţea şi câteodată miercurea…

Eram în anul 1 sau 2…

Eu am început în 2007 facultatea, anul 2 l-am început, primul semestru… whatever…eram tot mai mult pe la Bucureşti în perioada aia deja din al 2-lea semestru…

Discutam şi la Biz-Art, cum a fost trecerea de la Cluj la Bucureşti? Ai făcut-o tu că ai vrut sau că era nevoie din punct de vedere profesional?

În 2008, la început de martie, am participat împrenă cu 4 colegi de facultate la Olimpiadele Comunicării, au fost în perioada 2004-2009, ca aşa, în perioada respectivă, după aia mi se pare că nu s-au mai organizat. Ideea e că am trecut de etapa preliminară, am fost chemaţi la Bucureşti, am fost la o asociaţie de advertising, am trecut şi de proba respectivă, am avut de făcut o campanie de advertising pentru Poliţia Română, ăla a fost brief-ul, l-am făcut, l-au acceptat şi am mers mai departe, asta a însemnat că semestrul 2 din anul 1 l-am petrecut la Bucureşti. Evident că în momentul ăla, eu Bucureştiul nu-l căutam pentru industrie, să mă angajez, să înţeleg mecanismele prin care se dezvoltă o industrie, în schimb şi atunci ştiam că în domeniul comunicării, Bucureştiul era locul în care trebuia să fii dacă vroiai să faci ceva la modul reclamelor de la MacKenzie…

Care sunt locurile tale preferate din Bucureşti?

Era o chestie mai demult, pe Lipscani, se numea Gara Lipscani, nu cred că mai există acuma. Era un restaurant şi era jos, mâncam acolo cartofi prăjiţi cu ochiuri şi cârnaţi, erau foarte studenţeşti preţurile pe vremea aia, am fost în Fire…

Am fost în Kulturhaus…

Acuma recent am fost în Quantic, e foarte ok, bine cu rockul, că dacă m-am dus şi cu trupa, am văzut şi alte părţi. Când am fost în perioada respectivă am fost în Cişmigiu, începea primăvara, e foarte frumos Bucureştiul când începe să înflorească, stii?!

Cişmigiul mi se pare destul de trist…

Au trecut 9 ani de când vorbesc, aproape 10, dacă ai fost recent…

De anul trecut tot în fiecare lună, în schimb Herăstrăul nu am apucat să-l văd…

N-ai fost deloc în Herăstrău?!

N-am apucat…

Herăstrăul e super!

Sau cum se chemă acuma Parcul Regele Mihai Întâi, i-au schimbat denumirea…

Aşa îi zice la Herăstrău? N-am ştiut de asta…Bucureştiul ar fi fost trecerea necesară pentru mine dacă aş fi vrut să continui în domeniu advertisingului, la Olimpiadele Comunicării am ieşit în primii 10 pe ţară, a fost ok, a fost drăguţ, am cunoscut studenţi de la alte facultăţi, o chestie foarte interesantă în momentul ală, plus că am făcut şi am prezentat eu ideea de campanie pentru Orangina, l-am avut ca şi client în finală, să facem o campanie de advertising. Parcă s-au decernat numai locurile 1-3 şi la restul de 7 nu au zis ce loc au luat, am fost în primii 10, a fost frumos. Am văzut mulţi concurenţi, metrou, viaţă agitată, eram şi noi tineri, am ieşit şi noi în cluburi, cu vînă, cu viaţă în noi, bine în Expirat, de n-am fost în Expirat de o grămadă de ori…

Eu n-am apucat să merg în Expirat, dar am fost în Şurubelniţa…

N-am auzit, ăstea noi nu le ştiu toate, sigur amu s-au mai deschis, vreau să mă mai duc, n-am mai apucat de ceva vreme…

Şi inevitabil viaţa te-a întors din nou la Bucureşti, la „Românii au talent”. Care este povestea din spate, cum ai ajuns să te înscrii la acest concurs?

Răspunsul în partea a 2-a a Interviului