După ce Cris B. s-a trezit din visul episodului trecut, Poseidon i-a hărăzit drumul spre Elixirul Vieţii Fericite, cu busola indicând Nisipurile de Aur, Bulgaria. Dar când deja trecuse de staţiunea 2 Mai, prin binoclul lui zărise în depărtare piraţii murăturilor. Cum toată averea ce o mai avea pe vasul său, erau doar nişte butoaie cu varză, gogonele şi castraveţi, asta e, trebuia să facă un pit stop, cel puţin o noapte în Vama Veche.
Era deja dimineaţă şi vamaioţii au adulmecat miros de tratamentul de mahmureală. Nici nu acostase bine Cris B. şi deja se trezise cu un party la board, eroul nostru intrând în joc şi el, degustând ce mai rămăsese din bunătăţiile plajei, în timp ce alţii se dregeau cu cocktailuri şi ţuică din zeamă de murături.
La un moment dat, Cris se trezeşte prin plajă, dormind pe nişte materiale pentru structură si fundaţie. Nedumerit, întreba în jur ce s-a întâmplat, iar explicaţia părea cel puţin dubioasă, în sensul că eroul nostru bătuse palma cu Tibi, şeful plajei pentru operaţiunea TCCC3P, ce presupunea să construiască Templu Casă din Cărămidă a celor 3 Purceluşi, iar barca fost împrumutată şefului vamaiot pentru a aduce materiale ieftine din Bulgaria, urmând că sarcina lui Cris B. să fie păzirea cu preţul vieţii a unor tâmplării de PVC.
Trecuse o lună, două şi Cris B. nu avea nici un semn de la Tibi, deja se apropia sezonul rece, aşa că super-agentul nostru hotărî să contruiască templul de unul singur, măcar ca adăpost până la vremuri mai bune. Având deja visul anterior, ştia că tot ce trebuia să facă era să găsească un pliant pe plajă, apoi totul avea să vină de la sine. Şi vorba aia, la final de sezon în Vamă, ce nu găseşti. Tot căuta el pliantul-minune, dar numa de gunoaie dădea, părea că acul din carul cu fân era pitit bine.
Într-o dimineaţa, Cris auzi o combinaţie de strigăt uman-pasăre şi se uită în zare să vadă ce nebun şi ce invenţii se mai iveau prin Vamă. Iată că Omul-Plajei încerca să-şi facă aripi să zboare la bulgari, fiindcă făcuse avere ca gigolo pentru grase şi vroia să-şi înmulţească banii la casinourile de acolo. Cris B. îl opri în ultima clipă pentru că avea mari şanse să-şi piardă viaţă şi cel mai probabil şi banii. Aripile erau confecţionate dintr-un banner cu un site ce-i strărni lui Cris B. o curiozitatea maximă: un site de broker online de materiale de constructii.
De la instalaţii electrice, instalaţii termice, instalaţii sanitare, termoizolaţii, tencuieli decorative, amenajări exterioare, amenajări interioare, dealerul acesta părea că le ştie poate toate. Părea că sună prea bine ca să fie adevărat: să poată cumpăra totul dintr-un singur loc, să poată compara ofertele de la alţi furnizori, consiliere gratuită pentru informații despre produse, marfă livrată direct de la producător, riscul la achiziție zero.
Cum totul se întâmplă, când este să se alinieze totul prin simpatie, site-ul Vindem-Ieftin.ro, i s-a mai relevat lui Cris B. încă o dată ca şi reclamă, în pauza jocului preferat de pe telefon, rulând testimonialele clienţiilor mulţumiţi. Cris B. a devenit şi mai încântat de ideea de a rezolva şi această misiune, asumată voit sau nevoit, într-un mod atât de ieftin, simplu şi convenabil.
O singură problemă mai stătea în calea fericirii: banii. Fiind în Vamă, îşi adusese aminte că avea o poezie mai veche, care se transformase în hit şi era o oportunitate bună, să-şi facă o tarabă unde să vindă fiecare literă din poezie, la bucată.
Dar nimeni, nu se înghesuia să cumpere, atunci îşi adusese aminte că defapt piesa, adaptată după acea poezie, avusese succes în viitor, într-un univers paralel.
Se părea că ăsta este sfârşitul de super-agent al eroului nostru, avea să rămână vamaiot toată viaţa, când dintr-o dată, marea se desparte în două şi Poseidon suflă în direcţia lui Cris B. un pachet de ţigări plin cu perle rare, de pe fundul Mării Negre. Când Cris încearcă să atingă una dintre ele, Poseidon i se adresă: “Băh, negiobule! Cele 3 perle roz vor fi baza Templului Casă din Cărămidă a celor 3 Purceluşi! Iar poezia ta reprezintă imnul Templului, să nu încerci să vinzi nici măcar o virgulă din ea, mai ales la vreun manelist! În schimb, restul de perle le poţi amaneta!”
Zis şi făcut, Cris B. amanetă perlele, pâstrând cele 3 perle roz şi cu o mică parte din banii obţiuni, comandă materialele de construcţie necesare ridicării Templului Casă din Cărămidă a celor 3 Purceluşi. O parte din bani, îi păstră pentru următoarele misiuni, iar o mare parte îi donă populaţiei vamaioate, ce în caz contrar, trebuia să se întoarcă la muncă sau şcoală, donaţia asigurându-le o şedere pe viaţă în Vamă.
Când Templul era gata, iată că revine şi Tibi, Şeful Vamaioţilor, legat la ochi şi la spate, de piraţii murăturilor, care ademeniţi şi ei de comorile vasului, l-au capturat.
Corturile de paie au fost pe loc nimicite de piraţi, căsuţele de lemn au fost incendiate, toţi vamaioţii fugind să se adăpostească în marele Templu Casă din Cărămidă a celor 3 Purceluşi, aşteptând înspăimântaţi să vadă ce fac piraţii, aveau cotă de 2,10 la pariuri să intre în Templu. Aceştia au început să tragă, au încercat să forţeze intrarea timp de o lună de zile, au bombardat cu ghiulele din murături stricate, fără nici un succes, Templu Casă din Cărămidă a celor 3 Purceluşi a rămas intact, fără nici o zgârietură, cu excepţia faptului că duhnea a castraveţi muraţi.
Au şi ameninţat că le ucid liderul, vamaioţii nu aveau nici o treabă, când şi-au dat seama că-s în siguranţă, au dat-o din petrecere în petrecere.
Văzând ca ies pe pierdere cu asaltul Templului, piraţii bulgari se mulţumiră cu ce au găsit pe plajă şi înaintară spre Turcia. Ca notă ironică, bulgarii le-au agăţat de clanţa uşii Templului un bileţel cu “Do not disturb!”
În anul următor când era prea mare gălăgia de turişti afară, s-au prins şi vamaioţii că au plecat piraţii. Atunci a decis Cris B. că e timpul să plece în căutarea piraţiilor murături, pentru a-şi recupera vasul, în care erau toate indiciile adunate până atunci despre Elixirul Vieţii Fericite şi poate şi un borcan de gogonele rămas ascuns bine, pentru mahmureala ce aveau să se reporteze, după atâta party în Vamă. Soarele de la răsărit avea să-l ghideze spre o nouă aventură şi o durere de cap teribilă…
Acest articol este o picătură în oceanul Spring SuperBlog 2018.
[…] ştim din episodul anterior ,Cris B. seta ultimele pregătiri pentru a pleca pe urmele piraţiilor murături. Dar iată că […]
[…] Cris de la atâtea mituri i se făcu foame şi un pic de dor distracţie şi Vamă, de Templul Casă din Cărămidă a celor 3 Purceluşi. Ca prin simpatie, prin minte îi trecu ideea unui audit energetic să vadă cum stau casele din […]
[…] Cris B. şi TCCC3P […]