Start episod-pilot “Tătă zîua la mare”

Servus, dragi viitori fani ai video blogului “Tătă zîua”! De când am văzut prima reclamă la Neversea am zis clar că vreau să merg sub orice formă, în primul rând că marea e unica mea dragoste si de asemenea prea mulţi m-au înnebunit cu Untold că e mişto şi d-lea. La finalul celui mai recent interviu pe care urmează să îl public săptămâna aceasta am primit propunerea mult visată şi anume să lucrez în cadrul Neversea, barul din faţa Mainstage-ului. Am început să ţopăi de bucurie şi mi-au răsărit idei gen cum ar fi să pornesc odată video blogul ce am zis ca îi tot dau drumul cu această ocazie?!

Un telefon şi încă 2-3 chestii…

Pe partea de materiale nu mi-am bătut capul şi de aceea să nu vă aşteptaţi la mai mult de full hd, editare în Movie Maker, un selfie stick, un Samsung J5 şi încă un telefon de back-up. A ieşit o trilogie deoarece ajuns acasă am developat peste o oră de filmări şi am zis măcar 35 de minute pe câte 3 felii să împartasesc cu voi din experienţa de la mare.

Povestea din spatele primului video începe la ONG Fest, unde am primit premiul de Blogger de Civic Break, în cadrul eventului având şansa să dau peste Vlad, care mergea şi el la Neversea cu proiectul lui. Mi-a propus să călătorim impreună şi am acceptat calculând că am 2 zile avans să trag cadre înainte să încep treaba la bar.

Pornim de marţi dimi de pe la 4 şi ceva şi când ne-am mai dezmeticit am zis că facem şi filmarea de probă, cu Vlad şi prietena lui Andreea pe post de cobai. Am ajuns la cazare în Constanţa, nerăbdator am tras o fugă să văd ce se întâmplă la festival şi acolo am prins un ospăţ ardelenesc pe malul mării conceput de colegii de la barul vecin.

Ziua următoare program lejer am zis s-o savurez în Mamaia, unde am redescoperit Plaja de la Butoaie, hamsiile, calamarii şi midiile toate la suprapreţ, pasarela şi chiar şi o zonă de prosoape, pe care chiar o credeam o insulă pierdută:))

Pe joi au sosit şi restul crew-ului, înainte de a merge la festival am facut un pitstop în port la Cazino, să ne răcorim niţel. La bar am făcut ultimele pregătiri şi totul era aproape gata de prima ediţie de Neversea.

Pe partea strict de festival m-a impresionat Feddie, dar nici Tiesto şi Dua Lipa nu s-au miscat rău. Febleţea mea Delia a cam fuşterit-o cu un mashup de maxim 30 de minute, aş fi vrut să îmi încânte urechile şi văzul mai mult:)) Derulo care de la stilul interesant din ” Whatcha say” parcă s-a rebranduit după chipul şi asemănarea lui The Weeknd, dar o versiune mai erotic low-cost. Am ratat să-l aud pe Deliric că era la altă scenă, dar mai vine el şi pe la Cluj… Bine că i-am prins la un selfie pe Sergiu şi Andrei de la Kiss FM.

Îţi trebuie un salariu pentru Neversea….

S-au băut la greu bere la doză, apa plată, whisky-vodka+suc şi jagger, din ce imi aduc aminte era 9 lei berea la doza, 8 lei apa şi 6-7 lei shotu’ de jagger, cocktailurile 22-25 lei, deci un buget de 1500 lei era decent să te simţi chill la acest festival.

Cea mai frumoasă parte de la Neversea rămâne răsăritul pe acordurile lui Feddie, era exact ce trebuie, nu simţeam ca lucrez, chiar am evadat un pic din bar să mă amestec prin mulţime.

Ultima parte a videoblogului se focusează pe experienţa after-Neversea, unde m-am alăturat unui şir de nebunii ale tovarăşilor mei, gen Florin avea chef de Costineşti, unde am rămas cască să văd că s-a extins staţiunea aproape până la epavă, iar seara bineînţeles am celebrat-o în White Horse, unde playlistul zici că a fost gândit de zeii rockului.

De menţionat este că era deja a 4-a noapte albă urmată de maxim 3-4 ore de somn, dar nu puteam să-l las la greu pe Teo cu filmul lui legat de Vamă. Totul a avut un preţ, l-am provocat să-mi fie coprezentator la interviurile cu tinerii de pe plajă, unde sharmul lui feroce mi-a fost de real folos, eu completând cu papagalul;)). Spre apusul vânătorii de impresii dau de Mădă, o tovarăşă clasică de Janis, care nu o să apară în filmare că am ţinut selfie stick-ul de-am pixu’ şi nu se vede aproape deloc:)) Am campat patura, zăbovind la poveşti şi relaxându-ne la o sesiune de rumeneală.

Planul era să mergem în Vamă cu ultimul tren, dar ce mai puteam face în Costineşti? Teo mă târăşte până aproape de Schitu să-mi prezinte o vânzătoare frumuşică de la un magazin. În colaborare cu Alexander îi insuflăm curaj să-i ceară id-ul de facebook, că doar nu am mers degeaba până acolo. Dacă tot eram pe cai mari, am zis hai să o luăm pe jos până în Olimp unde era cazată Betty, o cunoştiinţă de a noastră din tabăra de anul trecut.

Estimam la aproape 9 km vreo 2 ore şi 15 minute de mers. Partea grea era să ne ţinem cât mai aproape de plajă că ăsta era farmecul, să vedem peisaje superbe care nu sunt la îndemâna oricărui muritor de rand. Când am obosit şi Alexander s-a evaporat, i-am dat play la chitară şi ca în basmele cu prinţul şi calul lui bronzat parcă am zburat până în Olimp:))

Ajunşi acolo se pare că această cruciadă împotriva plictiselii se lovea de lipsa acută de chef a lui Betty să vină în Vama. Fiind baieţi descurcăreţi am recrutat două colege de tabară din programul în care erau ele pe acolo. Nu a fost 100% forţa noastră de vânzări, că moralul era şi mai low mai ales după ce văzusem live cum iara a chert Halep, ne-a salvat combinaţia de încurajări cu psihologie inversă lui Betty: “Mergeţi că e fain, deşi eu nu vin :))”. Facem ce facem şi ajungem în gara în Olimp să prindem ultimul tren spre Vamă în formula de handbal fără portar şi pivot: Eu, Teo si chitara, Anca, Miha.

Postarea e pe sfârşit dar aventura abia începe…

Până la Mangalia drumul a fost o formalitate, de la coborâre a reînceput distracţia. După ce am scăpat de un om domn turmentat ce se dădea lovit pentru un leu, am deschis licitaţia pentru taxi spre Vamă, rechinii aruncând cu oferte, profitând ca buzul era tot ciu-ciu. Am cedat la 10 lei de persoană ca taxă de călăuzit spre Vamă. De remarcat că acum eram un prim 7, Laura, o colegă de lucru de a lui Teo şi prietenul ei Andrei alăturându-se trupei noastre de şoc.

Apăi ce s-a întâmplat în Vamă ramane tăt acolo 🙂