Madmoiselle Sarcastique, capitolul doi “Voluntara in marele Cluj”

Te-ai apucat prima oara de blogging sau de voluntariat?

Oficial m-am apucat de voluntariat de la 16 ani, neoficial de pe la 13-14 ani si de blogging de pe la 18…

Deci ai deja 6 ani?

Teoretic da, practic ma pot numi blogger de cand mi-am deschis ultimul blog si am continuat pe domeniu, deoarece inainte scriam asa cand si cand, nu aveam obiective prea clare, la momentul respectiv nu intelegeam ce inseamna sa fii blogger. Nu ma pot numi blogger cu atata vechime…

Apropo de vechime sunt o multime de pareri care spun ca vloggingul este viitorul, bloggingul va muri, tu ce parere ai?

Se prea poate, nu ma pot pronunta… Dar tinand cont de faptul ca lumea a devenit din ce in ce mai comoda, este mult mai usor sa dai play la un clipulet si sa asculti ce are omul ala de zis, decat sa citesti, sa-ti obosesti ochii… Mi-ar parea rau ca bloggingul sa se opreasca la un moment dat pentru ca are farmecul lui totusi…

Il poti asemana oarecum cu viitorul cartilor, pe partea de citit, ca presupune acelasi tip de iesire din zona de confort?

Mai, nu, stiu ca bloggingul a evoluat intr-o afacere in ziua de azi, dar ar trebuie sa fie in primul rand o chestie de fun, de expus idei personale, intr-o maniera placuta si relaxanta. E clar ca te destinzi cand citesti o carte, dar nu este acelasi lucru cand savurezi un blog, dar pe partea de carti tind sa cred ca o se termine curand…

Ce o sa devina Madmoiselle in urmatorii 3 ani? Daca ar fi o persoana cum este acum, cum va fii in viitor?

Madmoiselle o sa fie la fel de sarcastica, poate doar cu mai multe responsabilitati si mai matura. In principiu nu cred ca o se schimbe foarte mult.

Si nu o sa moara?

Nu o sa moara, decat din motive din exterior, ce nu tin de mine :))

Revenind la partea de voluntariat, ca sa fim sinceri in ziua de azi este o moda…

Corect!

Cand ne-am apucat noi, pe vremea noastra nu era neparat un trend, in cazul tau care a fost motivatia sa te apuci de acest sport?

M-am apucat de voluntariat dintr-o joaca, sa spun asa…Fratele meu are o cabana la munte, unde se strang foarte multi voluntari, deoarece organizeaza tabere inclusiv pe timpul verii si eu cum eram sora cea mai mica eram destul de rasfatata petrecandu-mi vacantele acolo. Mi-a placut destul de mult tipul acesta de activitati, de a te face util pentru cineva, indiferent ca era vorba de facut un sandvis pentru o persoana venita in vizita, sa am grija de caluti sau sa fac curat in casa. Pana sa ma apuc de voluntariat, spalatul vaselor pentru mine era o pedeapsa si mereu cand ma punea mama ii spuneam:“De ce ma pedepsesti?”. In momentul in care m-am apucat de voluntariat, fratele meu nu m-a tratat ca pe o sora ci ca pe un voluntar si ma bucur ca a procedat asa pentru ca am inteles ce inseamna cu adevarat voluntariatul. Din pacate persoanele din ziua de azi care au titlul de voluntar, pentru ca nu-i pot numi pe toti voluntari, o fac numai pentru ca li se da ceva in schimb, nu bani dar tot felul de servicii sau produse sau de prestanta, de faima, uite ca fac si eu voluntariat. Dar e trist.. M-am apucat de voluntariat pentru ca mi-a placut foarte mult, acolo am descoperit o lume foarte frumoasa si mi-a placut sa ma simt utila si altfel.

In care domeniu ti se pare in ziua de azi ca voluntariatul merge cel mai bine, exact cum ti l-ai imaginat tu? Care ti se pare cel mai bine pus la punct in Romania? Vorbim aici despre social, business, studenti…

In general organizatiile studentesti sunt ok, ca te invata, dar e o moda, un trend… Cred ca cele sociale sunt cele mai bine puse la punct…

Pentru au efect imediat in piata, in materie de actiuni?

E vorba si de impact, de probleme si nevoi. Eu inteleg voluntariatul ca atunci cand exista o problema, o nevoie…

O provocare!

Exact! Atata timp cat nu exista o nevoie anume, nu are sens sa faci voluntariat…

Ce parere ai despre programele de voluntariat care presupun iesire cu totul din zona de confort, sa mergi in alta tara, poate pe alt continent? Te-a tentat vreodata aceasta idee?

Da, este foarte ok, pentru ca te face sa vezi lumea cu alti ochi, inveti sa te adaptezi si te ajuta foarte mult o astfel de experienta. Nu m-am dus inca…

Daca ar fi sa-ti alegi un punct pe harta unde sa te duci sa faci voluntariat, unde te-ai duce?

Oriunde!

Oriunde este o necesita, ceva de rezolvat?

Defapt, si la ce esti bun sa faci. Degeaba te pricepi la un domeniu si faci voluntariat in alt domeniu…

Imi permit sa te contrazic un pic cu exemplul meu personal, cand eram intr-o asociatie de marketing, lucram in domeniu, dar studiam contabilitatea. Ti se pare ca voluntariatul poate fi o sansa de evadare, de a vedea o alta perspectiva, poate chiar un plan de rezerva pentru viitorul de dupa finalizarea studiilor?

Voluntariatul poate fi o alternativa pentru dezvoltare, sa descoperi si alte laturi ale tale, dar nu stiu daca e corect sa numesti chestia aceasta voluntariat. Faci o munca voluntara acolo dar ar trebui sa poarte alta denumire, sa fie folosit alt termen…

Internship?

Asa inteleg eu, nu zic ca este neaparat corect, asta este pur si simplu parerea mea. Dar este foarte util sa incerci mai multe domenii, niciodata nu stii la ce esti bun. Eu am facut voluntariat la cabana fratelui meu, unde faceam chiar de toate, am si cosit fan la un moment dat, eu care niciodata nu mi-am inchipuit ca sa fac chestia asta. Am luptat pentru o cauza nobila in liceu, proiect caritabil, apoi am facut parte dintr-o organizatie studenteasca, am participat si la actiuni sociale din Cluj, am activat in diferite domenii…

Care a fost cea mai inedita experienta de voluntariat care ti-a ramas la inima?

Cele mai frumoase aminitiri din voluntariat le am la Lepsa, la cabana fratelui meu. Acolo m-am format ca si om, mi-am format principiile, am inteles cat de important este sa valorific un lucru si sa ascult nevoia cuiva. Toate activitatile pe care le-am facut acolo m-au ajutat sa fiu cine sunt astazi, acolo mi-am pus bazele…

Dupa voluntariat ce ar urma? Eu vad 2 directii: trainer sau internship, care este directia in cazul tau?

Trainning!

Ce parere ai despre initiativa la nivel european de a obliga companiile sa plateasca tinerii pentru internship? Ti se pare o inititiva buna? Cum vezi efectul?

In cazul in care companiile ar plati pentru internshipuri ar motiva mult mai mult tinerii din ziua de azi. Este vorba de mai multe lucruri aici: exista o nevoie, ii responsabilizezi, una e sa mergi la internship si sa zici: ‘Oricum nu fac taskul asta ca nu ma platesc!” si alta este “Ba, fac treaba pentru o sa fiu rasplatit!”. Depinde foarte mult si de caracter, dar in principiu ar fi ok, deoarece internshipul in ziua de azi este munca propriu-zisa, mergi la o firma si chiar faci chestii concrete, nu doar mergi sa inveti teorie.

Mie mi s-a parea ca s-ar suprapune cu perioada de proba…

Multe firme fac lucrul acesta… Bine in mod normal in contract este de 3 luni de zile, dar hai sa fim seriosi…

Poate sa se intinda pana la 2 ani pentru pozitii de management!

Nici o companie nu sta sa te tina 3 luni in proba, dar au ei portita aceasta sa scape de tine, dar mi se pare o prostie…

Cat ti s-ar parea normal sa faci un internship ca si perioada pe specialitatea ta?

Fiind pe HR, maxim 4 ore pe zi…

Si ca intindere?

2 luni!

Cum ti se pare faptul ca pana sa ajungi la un intership sa mai ai pana la 4-5 serii de interviuri si practic 4 luni pana sa intri efectiv in job?

Mi se pare o prostie! Am inteles stilul acesta de recrutare, cand am candidat ca si stewardesa, este un proces mai minutios si necesita mai mult training, dar in general poate fi o luna maxim procesul de recrutare, in functie de cati candidati ai si posturile disponibile. Daca ai o firma de HR, nu are rost sa decalezi atat de mult programul pentru ca faci recrutari deoarece ai o nevoie, nevoia de resurse umane, de ce sa-l angajezi abia peste cateva luni ?

Cum ti se pare profesia de trainer?

E geniala!

Este o alternativa la educatia clasica, un concurent al profesorului?

Nu cred ca este neaparat un concurent pentru ca si profesorii isi au rolul rol si isi fac treaba cum ar trebui. Mi-am dorit dintotdeauna sa devin trainer. Trainerul cred ca te invata ce nu inveti in scoala, educatia nonformala pe care toata lumea ar trebuie sa o aiba, deoarece, de exemplu daca ai notiuni de comunicare sau stii cum sa-ti gestionezi emotiile, te vor ajuta in viata de zi cu zi, in toate activitatile. Este necesar sa ai anumite cunostiinte ca sa te poti dezvolta ca si om dincolo de viata profesionala…

Deci, practic este un fel de scoala a vietii?

Hai, mah! Nu stiu daca e scoala a vietii. Nu e o scoala…

Scoala vietii la modul figurat!

Da, stiu! Este o necesitate, te face mult mai atractiv. Bine, multe persoane se duc doar de dragul sa zica ca au fost si ele undeva, dar chiar te ajuta, daca esti interesat sa te dezvolti, sa depasesti un complex in comunicare, munca in echipa, te ajuta sa treci peste…

Ai o serie de modele pe partea de traineri care te-au inspirat?

Nu neaparat! Intr-adevar apreciez persoane, ma uit la Tedx, imi extrag informatii de care am nevoie, dar mie imi place foarte mult atunci cand merg sa tin un trainning personalizat, sa vina informatia si de la mine. Nu pot sa merg in fata unor oameni si sa nu simt ca vorbesc din experienta, ca nu se pliaza pe mine. Incerc sa-mi dau seama singura de anumite nevoi si sa gasesc solutii dincolo de toata teoria care exista. Imi place sa ma axez pe partea de aplicatii, deoarece la teorie poti deschide o carte, sa cauti pe net articole, cursantii mereu imi spun: “Multumim ca ai facut jocul acela! ”, chiar daca pe moment ma injurau: “Esti cea mai rea!”

I-ai scos din zona de confort!

Da, imi zic :”Chiar iti multumesc pentru ca ai facut chestia asta practica pentru ca nu o intelegeam altfel!”

Care sunt subiectele tale preferate de training?

Voluntariatul, recrutarea, munca in echipa si comunicarea!

Daca ar fi sa le insumezi cam care ar fi importanta lor corelate, ca banuiesc ca nu poate una fara cealalta?

Cam da! Ca sa lucrezi in echipa trebuie sa stii sa comunici si tot asa…

De ce ar trebui sa mearga oamenii la cursuri pe aceste teme?

Daca sunt preocupati de dezvoltarea personala, sa exceleze in ceea ce fac, sa treaca la un alt nivel practic. Daca se multumesc cu putin este ok, nu e nimic gresit, dar ca sa te cunosti mai bine si sa progresezi e bine sa mergi, acolo unde ai nevoie, pentru ca s-ar putea sa stii sa comunici, dar nu esti invatat sa lucrezi in echipa sau poate iti place sa lucrezi alaturi de alti oameni, dar nu stii sa te faci inteles, vezi unde ai o lacuna si acolo incerci s-o remediezi.

Mentionai de Tedx,imi aduc aminte despre o poveste ce relata un studiu american intins pe 70-80 ani despre longevitate in care elementele amintite de tine ( comunicare, lucru in echipa) ajutau subiectii sa aiba cat mai multe persoane in jurul lor, generandu-le fericire si longevitate pana la 90-100 ani, cum comentezi acest studiu din perspectiva ta, crezi ca daca mergi pe un astfel de model s-ar putea sa prinzi 90-100 ani?

In primul rand nu stiu daca as vrea sa traiesc 90 ani, dar ipotetic vorbind are sens deoarece atunci cand esti fericit te simti liber, esti impacat cu tine, cu cei din jurul tau si nu esti stresat sau stresul este intr-o masura mai mica si se stie ca persoanele care sunt stresate dezvolta mai multe boli care avanseaza spre forme cronice. A fi fericit ar trebui sa fie un mod de viata, un stil de viata…

Tu cum ai defini fericirea?

Sa te simti liber, dar nu in ideea sa faci tot felul de prostii…

YOLO!:))

Sa ai echilibrul interior care sa-ti permita sa fii tu, am si scris asta la un moment dat pe blog, ca nu cred ca exista o reteta sa o descoperi sau o definitie…

Cand esti fericita? Cand asculti muzica sau cand canti?

In ultima vreme sunt fericita pentru ca fac ce-mi place si ma bucur de tot ce este in jurul meu. Atunci te poti numi fericit, cand faci ce-ti place sau cand nu te simiti fortat sa faci anumite lucruri…

Ca sa conectam cu partea a 2-a a intrebari poti intocmi un top al melodiilor ce-ti genereaza fericire?

Bruno Mars- “Billionaire’ si Bon Jovi-“It’s my life”!

Ca melodii care te fac fericita sa le canti care ar putea fi?

“Love on the brain” de la Rihanna imi da o stare de liniste…

Daca tot suntem la partea internationala, esti o adepta a calatoriilor?

Da!

Unde ai avut experientele cele mai frumoase, care te-au inspirat sa scrii articole noi pe blog?

Nu stiu daca am scris despre travel vreodata, dar ar trebui…

Locurile care te-au inspirat!

Am stat foarte mult in Roma si am calatorit in zona aceea, presarat cu tot soiul de experiente ca mi-au lasat amintiri inedite si nebunesti… In Austria, desi nu-mi plac oamenii de acolo mi se par foarte rai, seci si distanti, mi-a placut ca am mers cu ai mei si m-am simtit foarte bine, am vizitat, am apreciat arhitectura. mi-a lasat o impresie foarte buna si m-as reintoarce…

La nivel de Romania care ti se pare cel mai frumos loc?

Clujul! Facand abstractie de Cluj probabil Brasovul….

De ce?

Imi place! Oamenii de acolo mi se par ok si orasul mi se pare frumos. Ai ce face, ai partia aproape, desi nu stiu sa schiez. Imi place si Constanta, dar acolo in sezonul rece e urat…. Imi mai place Maramuresul…

La nivel de Constanta ai vreo statiune preferata sau te referi la orasul in sine?

Costinesti, Mamaia, Eforie chiar 🙂

De ce?

Amintiri… Eu iubesc marea, apa, bine nu se poate pune problema ca plajele de la noi sunt nu stiu ce lux, pe partea de curatenie si alte chestii, dar imi place pentru ca ma simt altfel, am fost si in alte parti si desi conditiile erau mai bune, nu m-am simtit la fel. In Romania ma simt ca acasa, indiferent ca sunt alge prin apa si alte chestii…

Ca tot faceai paralela, se mai merita sa ramai in Romania?

Da!

De ce?

Eu iubesc foarte mult sa calatoresc si m-as duce chiar si acum undeva, dar am stat destul de mult in Roma, acolo mi-am format o parere despre romanii de afara, sunt foarte superficiali si desi ai ce face, duci o viata cum vrei tu, conditiile sunt mult mai bune, nu se compara cu firea ta de roman, cu atmosfera de acasa, simtul asta de apartenenta…

Ca tot vorbeai de origini, cum de ai ajuns de la Suceava la Cluj, ai avut si alte optiuni in minte?

M-am mutat in Cluj fara sa cunosc pe nimeni. Eu defapt sunt din Focsani si m-am relocat in Suceava cu ai mei, dar nu m-am regasit. Intr-o zi mi-am zis ca nu-mi doresc sa ma trezesc si ma duc la lucru si apoi gata, vreau sa simt ca traiesc. Oamenii din partea aceea sunt mult mai dificili uneori si nu m-am simtit acolo bine nicicum. Am zis ca hai sa ma mut la Cluj, mi-am gasit chirie, am vazut-o, mi-a placut pe ideea ca daca nu ma obisnuiesc, nu ma adaptez, nu merge, o sa ma duc in Bucuresti. Dar Bucurestiul nu-mi place foarte mult, are partile lui bune, regret ca nu-s din Bucuresti sau ca nu stau in Bucuresti, din cauza unor anumite campanii si evenimente pentru bloggeri la care nu reusesc mereu sa ajung…

Care a fost senzatia, primele cuvinte pe care ti le-ai spus cand ai ajuns in Cluj?

“Ce-a fost in capul meu cand am venit aici?”.Nu pot sa zic ca a fost usor, necunoscand pe nimeni, in primele 2-3 saptamani ma simteam ca intr-o cusca desi eram libera sa fac orice, simteam o retinere: ‘Pai, ma duc si ce fac? Cu cine ies?”. Eu sunt obisnuita sa ies, sunt foarte activa si mi se parea oarecum ciudat sa ies singura. Dar am zis ca daca nu ies, nu cunosc lumea….

Te-ai mutat in timpul liceului sau al facultatii?

Am facut in Roma prima jumatate din prima facultate si am vrut sa revin cu studiile in Romania, nu s-au recunoscut si am zis ca asta e, nu o sa mai fac facultate. Si m-am mutat la Cluj, am zis hai sa vad ce-mi rezerva Clujul si ulterior m-am inscris la Sociologie deoarece imi oferea oportunitatea sa lucrez in HR. M-am inscris in ultima sesiune, ultima zi, ultima ora si secretara s-a uitat la mine si mi-a zis : “Tu esti nebuna ca te-ai inscris acum!”

Regreti?

Nu!

Daca ar fi s-o iei de la capat ai face la fel?

Da!

Din punctul meu de vedere interviul sumarizeaza cam tot ce-mi doream sa aflu de la tine…

Super!

Pe final daca ai putea sa transmiti un mesaj pentru colegii nostri bloggeri, prieteni tai, cititori…

Cititi-l pe Cristi si sa-i dati mai mult feedback, ca mesaj ar fi: sa luptati pentru visurile voastre si sa nu renuntati la ele doar pentru ca intalniti un singur obstacol in drumul vostru si fiti fericiti!

Daca ai tu sugestii, reclamatii pentru mine…

Ma bucur foarte mult ca mi-ai luat interviul, asteptam momentul acesta de ceva timp si eram tare curioasa ce o sa ma intrebi, tinand cont de faptul ca suntem si prieteni…

Am aflat lucruri destul de interesante unul despre celalalt:)

Da :))

Eu iti multumesc frumos pentru amabilitatea si sper sa ne revedem cat mai curand la un eveniment din lumea bloggingului, interviu…

Am anumite idei, dar tinem legatura!

Eu sunt deschis la o noua confruntare:) Multumesc frumos!

Si eu, iti multumesc!