Înger şi demon

“Peste acele ‘nalte garduri
Departe de-ale mele gânduri
Este şi iubirea
Soarele şi fericirea . . .”
Îşi încheia poezia
Suspinând melancolia
O femeie dată plăcerii
Un suflet sortit durerii .
Şi acel dram de speranţă
Purtat de vânt şi multă ceaţă
A pierdut acel poem
Refugiul ei,micul Edem.
“Încă un vis pierdut
Încă un motiv să lupt
Cred ca pot sa-l recuperez
Doar mi-l imaginez . . .”
Un tânăr ,a cărui librărie
Părea sfârşită pe vecie
Găsi  poemul buclucaş
Poate, ultimul lui as.
Aşa de simplu,aşa uman
Nu pot să cred ,ce văd,ce am?!
Prezentul,viitorul
De-aş găsi,eu, autorul.  “
Destinul cu a sa nebunie
Făureşte o întâlnire
Între cei doi nefericiţi.
Ai vieţii neîmpliniţi .
Domniţă preafrumoasă,
Aplecată pe fereastră
N-aţi pierdut un bileţel
Cu un vis de dor în el?
Dar EA ,rămâne rece
Privirea-n jos dorind să-i plece
Regăsindu-şi autorul
Lăsând în urma doar decorul.
Ce rost are un zâmbet
Dacă nu e continuat cu-n cântec
Când uşa ţi se-nchide-n fată
Unde-s speranţele de viaţă?”
Însă ,a Ei surioară
Nestatornică şcolară,
Încerca să-l contacteze
Ceva nou să inventeze .
Alo ! Băiatu dlaguţ
Ce sora mea a zis k-i stluţ?
– Este cumva o greşeală?
– Alo,domnişoară,domnişoară !
Însă a fost descoperită
De fraţii ei,sora cea mică
A plecat tiptil în pat
Şi repede s-a culcat .
La viaţa ,Ei cea mai serioasă
Totul era-ntro pasă proastă.
Nici un client nimic ,nimc
Dar iată-i sefuI , furios,venind:
“Te-am iubit,te-am crescut
În lume te-ai văzut.
Nenorocită fiinţă
Cum a fost cu puţină
Să te fi contaminată
Cu SIDA ,infectată?”
Lovită şi batjocrită
De o intensitate mult prea multiplă
Ajunge acasă ,distrusă toată
Derutată , leşinată  . . .
-Suliolă,sulioală
Pot să te ajut ,o să te doală?
Sulioală,sulioală !
Copila ,în disperare
Mai face o încercare
La domnul de mai devreme
S-o ajute, s-o îndemne.
“Ajutol,ajutol !
Vleau să mol !
Sulioala mea-n pelicol !”
Săritor,băiatul răspunde
Numărând în gând secunde
Ajunge îndată
La suferinda fată.
Ce este,ce s-a întâmplat?
N-ar trebui să fiţi în pat?
Ce a păţit?
Nu,nu!N-a murit !
Grijuliu şi cu răbdare
A-n îngrijit-o ca atare
Pe domnişoara rănită
Cu o cruzime nesăbuită .
Ca a Ei fraţi s-adoarmă
A încercat să toarnă
Peste a lor univers aiurit
Versuri dulci ,de om smerit .
“Somnul cel cuprinzător
Visul cel dominator
Totul e copleşit
De necunoscutul aburit .”
Iată că această fată
Realizează deodată
Atmosfera ,făr’ să vrea
Ce poate linişti lumea.
La a zorilor ivire
În a ei dezmeticire
Ea confundă acel băiat
Cu tăticul ei uitat .
Tăticul meu iubit
Necazurile te-au părăsit?
Te-ai întors la noi?
Coplasii tăi . . .
Încă nu te-ai vindecat
Abia acum te-ai trezit
Dar,totuşi . . .  eu al tău tătic ?
Totul ,acum se aprinde
Bunătatea se desprinde
S-aud vorbele deşarte
Mai târziu,prea regretate.
Cum ai intrat ?
Cumva,te-am aşteptat?
Poezia o pofteşti?
Ia-o de doreşti !
Dar te rog ,IEŞI !
Pe când se plimba , prin centrul pustiit
Surprinsă  ,EA a zărit
La librăria cea veche
O imlbulzeala fără pereche .
Afiş era al ei poem
Edemul visului de lemn
Şi strigătul nervos,aprins
Spre EL întins .
Hienă în formă umană
Nu ai tată ,nu ai mamă
Să vinzi ce-n suflet mai am
Pentr-u blestemaţii bani ?!
Cum toţi de scandal se feresc
Încăperea-o părăsesc
Librăria pustiind-o
Şi şansa lui acoperind-o.
Clienţii mei ,viaţa mea !
Ce s-a ales de ea?
Un nimc rămân
Fără un cuvânt de spus.
Înduioşata,de-al său plâns
De lacrimile în jur, ce-au curs
Încercă să-l învioreze
Starea să i-o îmbărbăteze .
Ridică-te,soldat !
Tu chiar n-ai luptat
Fiecare are un scop nobil în viaţă
În cutia Pandore este speranţă .
Încercă o-mbrăţişare
Însă EA ,ca arsă sare :
“Parşivismul masculin
Pare ceva dulce,lin
Mult doresc să mai aştept
Până să-l mai strâng la piept .”
Când două destine se ciocnesc
Inimile se rănesc
Există un EL,există o EA
în taină ,ascunsă ,iubirea ….
“Dacă toată lumea te pictează
Ca pe-o frumoasă crăiasa
Trebuie să posezi un prinţ
Să-l iubeşti, să-l minţi .
Meschin om era şi El
Un alt scop,un alt ţel
“Încearcă să muşti din ce ţi se oferă
Biruie,prosperă
Ingnora interzisul
Depăşeşte abisul . “
Materialismul lui
Gândirea omului
Modern şi profitor
Părea un vis biruitor.
Dar viaţa multe feste-i joaca
Şi într-una îl încearcă:
“Se poate să se-ntâmple?
Juecata-mi să confunde
Fericirea în rate
Cu iubirea până la moarte?
Şi totuşi, la prima întâlnire
S-a născut iubire
Peisajul a fermecat
Dulcele amor dominat.
Aş putea să-ţi spun iubită
Sau fărâmă ,din soare topită
Tot una şi aceeaşi rămâi
Un chip angelic,dorinţa dintâi .
Însă răul cu a sa putere cruntă
Chiar înainte de nuntă
Apariţia îşi face
Din analizele de ace .
Nu se poate,incredibil !
Chiar patetic şi penibil
Sunt bolnav de necurat
Infectat, contaminat !
Ajungând la ea distrus
Vorbe grele i-ar fi spus
Dar prea distrus şi-n inima rănit
A urlat,grotesc grăind :
“Cum ai putut ?
Să spui, n-ai vrut !
Vroiai să mă iei de braţ cu tine ?
Ura şi mila să le ţii pentru mine ?
Decât în zbor,cu tine-n zori,
Mai bine mort ,în depărtări
Plec,sperând c-o să te uit
Sărut al morţii,dulce. . .crud ! ”
Izolată,dusă-n munţi
Victima a sorţii cruzi
Ofta şi plângea
Nespus de mult ,EA regreta :
“Pedeapsa mea este prea blândă
Inimă ,dornic ,flămândă !
Ucizi suflet nevinovat
Dărâmi chiar tot ce am visat !”
El, egoistul şi parşivul
Nu se căia ,căta motivul
Cutreierând lumea
De marţea până lunea
Un remediu căuta,
Pentru a se putea salva .
Mai am ce pierde?
Cine pe mine, acum ,mă vede?
Am câştigat şi am tot strâns ,
De un sentiment stupid ,răpus .
Gândirea lui se-nseţoşa
Inima nu se mai bucura,
Răzbunarea dorea
Pentru lovitura sa .
Am să-mi ucid
Sufletul, căci nu e timp
Voiesc a-mi zdrobi fericirea
Ce mi-a risipit nemurirea .
Pentru EA timpul era scurt
Fiecare oră părea minut :
“Testamentul meu
Înfăţişarea înaintea bunului Dumnezeu,
Îndurare aş vrea să cer,
Şi putere să mai sper . ‘
Ceva ce n-am să uit
Cât mai sunt p-acest Pământ
Greşeala ce mi-o voi împuta
Toată viaţa mea .
O revelaţie,un nou gând
Un accident în rău căzând,
I-a schimbat perspectiva
I-a luminat iniţiativa.
“Pentru mine cele lumeşti
Existau  . . .
Sufletul şi toată fiinţa mea
Ţie,Doamne ,ţi-o dau .
Aceasta e ultima mea dorinţă
Dacă e cu putinţă
Să mor cu Dumnezeu aproape
Să-mi ispăşesc faptele deşarte.
Mă izolez în munţi
În a credinţei taine surzi
Sfârşitul mi-l închin
Un început frumos şi lin “.
Famila ei şi ea-mpreună
Spre ultima cale bună
Să-şi binecuvânteze viaţa
Să-şi desărvârşească speranţa .
Sub acoperişul mănăstirii
În a Dumnezeu iubirii.
Dar iată ce s-a hărăzit
Iubita lui,al ei iubit
Să sărute gustul morţii
Împreună-n calea sorţii.
Acesta este sfârşitul ?
A apus trecutul?
Tu a mea,mică crăiasa .
Doamne,cât eşti de frumoasă !
O viaţă-ntreagă am aşteptat
Ai venit,mult am visat
Tu plângi ,iar eu mă sfâşâi de dor,
Înger şi demon.
Advertisements

Curly Random Inteligent Selfish Honest Thinker Intensity Agregate Never

Posted in Poetry

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: