Înger şi demon

“Peste acele ‘nalte garduri
Departe de-ale mele gânduri
Este şi iubirea
Soarele şi fericirea . . .”
Îşi încheia poezia
Suspinând melancolia
O femeie dată plăcerii
Un suflet sortit durerii .
Şi acel dram de speranţă
Purtat de vânt şi multă ceaţă
A pierdut acel poem
Refugiul ei,micul Edem.
“Încă un vis pierdut
Încă un motiv să lupt
Cred ca pot sa-l recuperez
Doar mi-l imaginez . . .”
Un tânăr ,a cărui librărie
Părea sfârşită pe vecie
Găsi  poemul buclucaş
Poate, ultimul lui as.
Aşa de simplu,aşa uman
Nu pot să cred ,ce văd,ce am?!
Prezentul,viitorul
De-aş găsi,eu, autorul.  “
Destinul cu a sa nebunie
Făureşte o întâlnire
Între cei doi nefericiţi.
Ai vieţii neîmpliniţi .
Domniţă preafrumoasă,
Aplecată pe fereastră
N-aţi pierdut un bileţel
Cu un vis de dor în el?
Dar EA ,rămâne rece
Privirea-n jos dorind să-i plece
Regăsindu-şi autorul
Lăsând în urma doar decorul.
Ce rost are un zâmbet
Dacă nu e continuat cu-n cântec
Când uşa ţi se-nchide-n fată
Unde-s speranţele de viaţă?”
Însă ,a Ei surioară
Nestatornică şcolară,
Încerca să-l contacteze
Ceva nou să inventeze .
Alo ! Băiatu dlaguţ
Ce sora mea a zis k-i stluţ?
– Este cumva o greşeală?
– Alo,domnişoară,domnişoară !
Însă a fost descoperită
De fraţii ei,sora cea mică
A plecat tiptil în pat
Şi repede s-a culcat .
La viaţa ,Ei cea mai serioasă
Totul era-ntro pasă proastă.
Nici un client nimic ,nimc
Dar iată-i sefuI , furios,venind:
“Te-am iubit,te-am crescut
În lume te-ai văzut.
Nenorocită fiinţă
Cum a fost cu puţină
Să te fi contaminată
Cu SIDA ,infectată?”
Lovită şi batjocrită
De o intensitate mult prea multiplă
Ajunge acasă ,distrusă toată
Derutată , leşinată  . . .
-Suliolă,sulioală
Pot să te ajut ,o să te doală?
Sulioală,sulioală !
Copila ,în disperare
Mai face o încercare
La domnul de mai devreme
S-o ajute, s-o îndemne.
“Ajutol,ajutol !
Vleau să mol !
Sulioala mea-n pelicol !”
Săritor,băiatul răspunde
Numărând în gând secunde
Ajunge îndată
La suferinda fată.
Ce este,ce s-a întâmplat?
N-ar trebui să fiţi în pat?
Ce a păţit?
Nu,nu!N-a murit !
Grijuliu şi cu răbdare
A-n îngrijit-o ca atare
Pe domnişoara rănită
Cu o cruzime nesăbuită .
Ca a Ei fraţi s-adoarmă
A încercat să toarnă
Peste a lor univers aiurit
Versuri dulci ,de om smerit .
“Somnul cel cuprinzător
Visul cel dominator
Totul e copleşit
De necunoscutul aburit .”
Iată că această fată
Realizează deodată
Atmosfera ,făr’ să vrea
Ce poate linişti lumea.
La a zorilor ivire
În a ei dezmeticire
Ea confundă acel băiat
Cu tăticul ei uitat .
Tăticul meu iubit
Necazurile te-au părăsit?
Te-ai întors la noi?
Coplasii tăi . . .
Încă nu te-ai vindecat
Abia acum te-ai trezit
Dar,totuşi . . .  eu al tău tătic ?
Totul ,acum se aprinde
Bunătatea se desprinde
S-aud vorbele deşarte
Mai târziu,prea regretate.
Cum ai intrat ?
Cumva,te-am aşteptat?
Poezia o pofteşti?
Ia-o de doreşti !
Dar te rog ,IEŞI !
Pe când se plimba , prin centrul pustiit
Surprinsă  ,EA a zărit
La librăria cea veche
O imlbulzeala fără pereche .
Afiş era al ei poem
Edemul visului de lemn
Şi strigătul nervos,aprins
Spre EL întins .
Hienă în formă umană
Nu ai tată ,nu ai mamă
Să vinzi ce-n suflet mai am
Pentr-u blestemaţii bani ?!
Cum toţi de scandal se feresc
Încăperea-o părăsesc
Librăria pustiind-o
Şi şansa lui acoperind-o.
Clienţii mei ,viaţa mea !
Ce s-a ales de ea?
Un nimc rămân
Fără un cuvânt de spus.
Înduioşata,de-al său plâns
De lacrimile în jur, ce-au curs
Încercă să-l învioreze
Starea să i-o îmbărbăteze .
Ridică-te,soldat !
Tu chiar n-ai luptat
Fiecare are un scop nobil în viaţă
În cutia Pandore este speranţă .
Încercă o-mbrăţişare
Însă EA ,ca arsă sare :
“Parşivismul masculin
Pare ceva dulce,lin
Mult doresc să mai aştept
Până să-l mai strâng la piept .”
Când două destine se ciocnesc
Inimile se rănesc
Există un EL,există o EA
în taină ,ascunsă ,iubirea ….
“Dacă toată lumea te pictează
Ca pe-o frumoasă crăiasa
Trebuie să posezi un prinţ
Să-l iubeşti, să-l minţi .
Meschin om era şi El
Un alt scop,un alt ţel
“Încearcă să muşti din ce ţi se oferă
Biruie,prosperă
Ingnora interzisul
Depăşeşte abisul . “
Materialismul lui
Gândirea omului
Modern şi profitor
Părea un vis biruitor.
Dar viaţa multe feste-i joaca
Şi într-una îl încearcă:
“Se poate să se-ntâmple?
Juecata-mi să confunde
Fericirea în rate
Cu iubirea până la moarte?
Şi totuşi, la prima întâlnire
S-a născut iubire
Peisajul a fermecat
Dulcele amor dominat.
Aş putea să-ţi spun iubită
Sau fărâmă ,din soare topită
Tot una şi aceeaşi rămâi
Un chip angelic,dorinţa dintâi .
Însă răul cu a sa putere cruntă
Chiar înainte de nuntă
Apariţia îşi face
Din analizele de ace .
Nu se poate,incredibil !
Chiar patetic şi penibil
Sunt bolnav de necurat
Infectat, contaminat !
Ajungând la ea distrus
Vorbe grele i-ar fi spus
Dar prea distrus şi-n inima rănit
A urlat,grotesc grăind :
“Cum ai putut ?
Să spui, n-ai vrut !
Vroiai să mă iei de braţ cu tine ?
Ura şi mila să le ţii pentru mine ?
Decât în zbor,cu tine-n zori,
Mai bine mort ,în depărtări
Plec,sperând c-o să te uit
Sărut al morţii,dulce. . .crud ! ”
Izolată,dusă-n munţi
Victima a sorţii cruzi
Ofta şi plângea
Nespus de mult ,EA regreta :
“Pedeapsa mea este prea blândă
Inimă ,dornic ,flămândă !
Ucizi suflet nevinovat
Dărâmi chiar tot ce am visat !”
El, egoistul şi parşivul
Nu se căia ,căta motivul
Cutreierând lumea
De marţea până lunea
Un remediu căuta,
Pentru a se putea salva .
Mai am ce pierde?
Cine pe mine, acum ,mă vede?
Am câştigat şi am tot strâns ,
De un sentiment stupid ,răpus .
Gândirea lui se-nseţoşa
Inima nu se mai bucura,
Răzbunarea dorea
Pentru lovitura sa .
Am să-mi ucid
Sufletul, căci nu e timp
Voiesc a-mi zdrobi fericirea
Ce mi-a risipit nemurirea .
Pentru EA timpul era scurt
Fiecare oră părea minut :
“Testamentul meu
Înfăţişarea înaintea bunului Dumnezeu,
Îndurare aş vrea să cer,
Şi putere să mai sper . ‘
Ceva ce n-am să uit
Cât mai sunt p-acest Pământ
Greşeala ce mi-o voi împuta
Toată viaţa mea .
O revelaţie,un nou gând
Un accident în rău căzând,
I-a schimbat perspectiva
I-a luminat iniţiativa.
“Pentru mine cele lumeşti
Existau  . . .
Sufletul şi toată fiinţa mea
Ţie,Doamne ,ţi-o dau .
Aceasta e ultima mea dorinţă
Dacă e cu putinţă
Să mor cu Dumnezeu aproape
Să-mi ispăşesc faptele deşarte.
Mă izolez în munţi
În a credinţei taine surzi
Sfârşitul mi-l închin
Un început frumos şi lin “.
Famila ei şi ea-mpreună
Spre ultima cale bună
Să-şi binecuvânteze viaţa
Să-şi desărvârşească speranţa .
Sub acoperişul mănăstirii
În a Dumnezeu iubirii.
Dar iată ce s-a hărăzit
Iubita lui,al ei iubit
Să sărute gustul morţii
Împreună-n calea sorţii.
Acesta este sfârşitul ?
A apus trecutul?
Tu a mea,mică crăiasa .
Doamne,cât eşti de frumoasă !
O viaţă-ntreagă am aşteptat
Ai venit,mult am visat
Tu plângi ,iar eu mă sfâşâi de dor,
Înger şi demon.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s